Schimbări în Alpi

Motto: „Acolo sus, in verticalitatea peretelui, participam la cele mai frumoase momente ale vietii Muntelui”. 

Gaston Rebuffat

Ideea acestui subiect mi-a venit privind in revista franceza Geo, febr.2001, doua poze ale celebrului Petit Dru, facute din acelasi punct, inainte si dupa ce natura a „demolat” o parte serioasa a traseului inaugurat in 1955 de celebrul ghid italian Valter Bonatti. Seismul provocat de acea uriasa placa detasata din perete a fost sesizat si de aparatele centrului seismic de la Torino, ne-a informat Mihai Pupeza care locuieste acum in acel mare oras italian.

Acel Petit Dru, cu o silueta deosebit de svelta, atrage ca un magnet privirile; stiu asta, caci l-am privit si eu mai multe zile, fascinat, in Iulie ’73.

Acel obelisc e format din granit „protogine” (cel mai frumos granit din lume – spun francezii) si are acea culoare galbuie-aurie-aramie. Acea piramida avantata spre cer, a fost urcata in premiera in 1879 de Armand Charlet, care la coborare a inventat rapelul, asa cum ne spune si maestrul Ionel Coman in cartea sa ” Alpinism odinioara si azi”.

Pe celebrii sai pereti nordic si vestic de 900-1100 m, s-au facut multe incercari apoi ascensiuni reusite, prima in 1952, unul dintre protagonisti fiind Guido Magnone, apoi unele senzationale, printre care si „Directa americana”, in vara lui ’62. De retinut ca „directa americana” a fost urcata si de romanii Emil Coliban, Vlad Sergiescu, Viorel Nicolaescu si George Iusco in vara 1979. Scriu aceste nume, aflate de mine prin amabilitatea lui Emil, caci in cartea lui Nea Baticu, prin vigilenta cenzurii, apare doar „Emil Coliban si altii”, caci acei „altii” erau, la aparitia cartii, proscrisi de regimul comunist, „tradatori de tara”!. Directa americana din Dru a fost repetata de romani in iarna (!!!) lui 1998 de catre fenomenalul Ionel Ene ( John) cu Marius Gane si Ghita Pop. 20 de rapeluri la coborare!! (vezi Alpin Extrem nr. 1/1999.

Acolo, in Petit Dru, s-au realizat multe filme. Eu am vazut „Le Pilier de la solitude”, catararea solitara a lui Michel Vaucher, apoi ” Morte d’un guide”- pe care l-am vazut de vreo 6-7 ori!. 

Iertare pentru lunga paranteza, dar tinerii poate se bucura sa mai afle cate ceva. Revista Geo de care aminteam la inceput, dedica vreo 50 de pagini Alpilor. Nu se precizeaza pe ce distanta e afectat Traseul Bonatti de caderea acelei uriase placi in sept. 1997, dar din pozele paralele se pare ca pe mai multe lungimi de coarda, iar din alte reviste reiese ca traseul Bonatti nu mai exista ! 

Tot in acea revista sunt desenate pe o poza traseele din Grandes Jorasses, unde figureaza si „Tr. Eldorado”, traseu nou in Pilierul Walker, realizat solitar in 12 zile de fenomenalul Valeri Babanov. Reamintim ca Emil Coliban si Taina Dutescu, au urcat traseul Casin din Walker in 1981 ( si alte cateva trasee celebre!). 

Cele mai impresionante schimbari in Alpi se refera la retragerea/reducerea ghetarilor. Mer de Glace, in ultimii 10 ani a pierdut in grosime 3 m in amonte si 9 m in aval. Zonele schiabile se muta tot mai sus, multe din cele de mai jos dispar. Tot mai multe statiuni de schi din vai diferite se leaga acum „cu cabluri” intre ele, intr-o retea care incorseteaza Muntele. Dar ecologistii insista ca sa ramana mai multe zone de altitudine intacte, munti „neincarcerati in fiare”.

Bernard Prud’homme, directorul oficiului de Turism din Chamonix, spunea ironic: „In anul 2100, Mer de Glace va deveni un lac, zona de sporturi nautice. Va trebui ca montaniarzii sa se recicleze, caci se va schia doar pe calota Mont Blanc-ului!”.

Poluarea prin traficul auto e o mare problema. De 3 ani, din 24 Martie 1999, de cand tunelul Mont Blanc a fost o lunga perioada inchis ( au murit atunci 39 de oameni), chamoniarzii si-au dat seama ce bine este sa respiri aer de munte nu de esapamente. Ca atare fac mari actiuni de protest, de a nu se mai permite ca sa treaca prin tunel TIR-uri (2000 de TIR-uri pe zi!!). Se afirma ca traficul transalpin e de 5 milioane vehicole/an si ca pana in 2020 se va dubla. Ca atare s-au preconizat doua tuneluri feroviare lungi. Elvetienii unul de 90 km(!!!) Saint Gothard- Lotschberg, care sa fie gata pana in 2010,iar Franta si Italia unul de „numai” 52 km: Saint Jean de Maurienne-Suse, care va costa 72 miliarde franci si va lega zona Lion de zona Torino. 

Datorita iernilor tot mai blande, cresterii temperaturilor, retragerii limitei zapezilor spre mai sus, s-a remarcat o explozie vegetala la peste 2500 m , inclusiv o urcare a limitei padurilor. E o schimbare in bine sau in rau? 

Schimbari clare in bine; se remarca o tendinta de a reveni la arhitectura traditionala de munte ( Nu si la noi !), de a se folosi mai mult lemnul. La cladirile tip „blocuri” din statiuni ( au si ei asa ceva), se fac acum fatade, balcoane, etc, pentru a se incadra mai bine in peisaj.

Daca depopularea zonelor montane, disparitia satelor de munte a fost rapida in Alpi intre 1860-1890, acum se observa o tendinta inversa in unele zone: repopularea. In Alpii de Nord, intre 1982-1999 populatia permanenta a crescut cu 18-24%. Francezi, dar si din alte tari, care veneau numai in vacante, s-au mutat definitiv aici cu familiile; copiii au scoala, iar adultii fac naveta in vale sau fac munca la domiciliu prin Internet.

S-ar putea ca si in Romania, sa se intample in viitor acest proces, da Doamne ! Dar nu va incepe cu sate, catune uitate, parasite si de Dumnezeu, ca Plesesti, Cheia, Botani si multe altele din Apuseni si nu numai. In Plesesti, care avusese 20 de case, in urma cu 5 ani, am mai gasit doar un batran, care se incapatana sa moara acolo ( „ultimul mohican”), in Cheia ( amonte de Cheile Rimetilor), sat care a avut 30 de case, scoala, biserica,in vara lui 2003 mai erau doua femei. Procesul de crestere a populatiei din zone montane din Ro a inceput… in Valea Prahovei si alte cateva zone similare ( Bran…). Unii dintre alesii nostri se vor muta poate de tot in „refugiile” ce si le-au incropit „cu sudoarea fruntii” pe la Poiana Tapului, Zamora, Breaza, sa munceasca, sa voteze, de acolo „pentru bunastarea si fericirea noastra”. Cei mai multi dintre noi, montaniarzii nu avem pretentii mari . Ne-am multumi sa avem locuri de munca cu salarii decente, sa putem plati preturile cerute in muntii nostri, dar si in muntii Europei, sa vedem la fatza locului schimbarile, nu doar sa le citim prin reviste si pe site-uri internet.