Prin alburi si griuri….

Prin alburi si griuri neumblate, spre albastrul inceputului de an. 

Relatarea unei ture de sase zile pe schiuri, cu patru nopti in cort (inclusiv cea de revelion 2005 ) si una in cabana Sureanu – pe traseul Paltinis- Vf.Cindrel- saua Steflesti- zona vestica a muntilor Lotrului- pasul Tartarau- Poiana Muierii- Vf. lui Patru- cabana Sureanu- Poarta Raiului- Luncile Prigoanei.

Zapada foarte putina in Cindrel, dar excelenta mai departe; ultimele zile din 2004 mohorate, cu exceptia unei superbe jumatati de ora pe Vf. Cindrel. Apoi marile premii ale Mariei Sale Muntele: noaptea de revelion in „statiunea” Gura Potecului de la poalele Varfului lui Patru -asa cum o visasem: cu o bolta cereasca impodobita sarbatoreste, superba dimineatza de urcus pe cupola sa alba si apoi lunga, fascinanta, cvasi-interminabila coborare pe schiuri, calda primire in prag de seara la cabana Sureanu, spulberarea emotiilor de a marsalui in clapari de tura pe drumurile fara zapada lungi de zeci de km spre civilizatie.. Si premiile de la Prieteni: zeci de SMS-uri ce intrau unul dupa altul pe ultimii metri de urcus spre Cindrel si mai ales spre Vf. lui Patru. Multumim Maria Ta Munte drag, multumim Prieteni dragi ! 

Marti 28 dec 2004la pranz debarcam din autobuzul Sibiu- Paltinis. Doar noi doi, desi de data asta ne exprimasem cu 2-3 luni inainte pe Alpinet dorinta dea avea 2-3 coechipieri..

Pe partie… nu e zapada, nu sunt schiori ! Doar cativa „pungasi” pe peticele amarate de zapada.. Dar ni se striga ca daca suntem mai multi amatori, va porni telescaunul. Noi patru ( noi doi si rucsacii !), inca un schior cu fiul sau si vreo 10-12 sosonari suntem urcati in „varful” partiei . Cei care ne-au debarcat rucsacii ( care au avut prioritate !) se cam mira de volumul si greutatea lor si de planul nostru. Ii cantarisem acasa: al meu 27 kg, al Marlenei 21. Desigur fara schiuri, pe care speram sa nu le caram si pe ele in spinare. Se gandeau probabil ca vom face doar un dus-intors pana la refugiul Canaia. Ne cantarisem si noi: eu 82,5 kg. la 1,83 m iar Marlene 57,5 la 1,74 m ). In finalul relatarii va vom spune cat erau noile greutati ale rucsacilor si ale noastre la reintoarcerea acasa. Noi eram insa linistiti: mai facusem ture de 6-8 zile cu bagaje mari vara, mai facusem Craciunuri si Revelioane de acest gen. Avand traseul introdus in memoria GPS-ului, nu ne mai era frica de ceatza. Doar vanturi patagonice ne-ar fi putut impiedicasa ne realizam planul. Notă din 2019 : nu bănuiam atunci că în martie 2019 vom simți ”pe pielea noastră forțaacelor vânturi, că vom face  cam 272 km pe poteci din Fascinanta Patagonia !) Facem prima poza la coborarea din telescaun, apoi ne retragem sa ne pregatim de drum. Ne montam schiurile pentru remorcat „in lesa” pana ce vom parasi drumul batut de masini. ( avem acum pregatite snururi cu mini-carabiniere pentru remorcare ! ). In acest timp ni se ataseaza fara negocieri… al 3-lea coechipier: Negruța- o catelusa ce ne aminteste de cea a lui Doru Munteanu, care impreuna cu Max ne insotisera doua zile intre Colibița si Piatra Fantanele in iarna trecuta. Stiam ca n-are rost sa incercam s-o alungam. Am incercat de fapt, dar fara succes. Avea ca si noi dorinta de ceva „mai altfel”, de o evadare din cotidian. Poate si de a scapa de un stapan hain. Sau poate nu avea un stapan. La ora 13.30 pornim la inceput in coborare pe drumul dinspre releu pana la intersectia cu drumul Paltinis-Valea Sadului . Urcam apoi lin spre cantonul silvic Muncel si inca 1 km, cu bucuria ca nu mai exista zgomotele si mirosurile motoarelor incinse ale masinilor raliului de pe aici de asta vara. ( cand am parcurs traseul „cu ochi de iarna” si cu GPS-ul deschis pentru memorarea track-ului). La 14.40 parasim soseaua, dupa ce am montat „focile” si ne-am urcat pe schiuri. Pe culoarul din padure, doua urme proaspete de bocanci. Zapada suficienta .Cativa copaci rasturnati ni se par o joaca față de ce am avut de Craciun in Suhard intre Saua Diecilor si Icoana. Iesim din padure dupa 30 minute. Cerul e plumburiu. Dar ne sperie nu atat cerul, cat mai ales ce vedem pe sol: iarba e doar pudrata cu zapada. Norocul e ca pe drum e mai multa. N-ar fi frig daca n-ar fi vant, care ne trezeste amintiri recente din Suhard. E mai bland insa. Cu gandul ca poate noaptea se mai intensifica, la ora 17 ne oprim si montam cortul la adapostul relativ al unor braduti deși de langa drum, la 15 minute de saua Șerbănei si de ramificatia spre ref. Cânaia. Refugiu care nu ne atrage cu nimic. Nu-i dam de mancare Negrutei, in speranta ca se va intoarce in Paltinis sau va merge pe acele doua urme la Canaia. In cort e cald si bine ca de obicei. In noii nostri saci ATTA cu puf de import e si mai bine. Mersi Engi Lajos ! ( a „murit” si fabrica de selectat puf de la TM; acum exportam penele si ni le retrimit italienii si ungurii ca puf la pret de 4 ori mai mare !). Vantul nu ne prea lasa sa dormim fara pauze. 

Miercuri 29 dec. 

 Ma trezesc in noapte ca e prea liniste. Deschid fermoarele: e cer plin de stele. Dar dimineata se innoreaza iarasi. Insa nu e ceatza. Cand iesim din cort, apare si Negruța dand din coada ! E clar ! O adoptam in echipa, ii dam de mancare. Plecam la 8.15. Putem urmari poteca de vara, dar cautam zone cat mai albe. Intr-o zona- intre vf. Niculesti si Curmatura Lupilor, suntem obligati sa descaltam schiurile din cauza pamantului/ pietrelor. De la cotul cel mare al potecii dintre saua Cindrel si varf, ne deplasam cam 20 m spre dreapta, sa vedem/ pozam valurile de gheață verzuie ale Taurilor Cindrelului. Nu au desigur acelasi farmec ca si vara. Urcam apoi cu spor, mai ales ca cerul ne promite un premiu de varf. Cand vad cum se largeste prima gaura de albastru, alunec la deal ca la un finiș de concurs! Las Platoul Somital mai in stanga ( spre el urca Marlene ) si urc mai spre zona de inceput a Platoului Diavolului. De dupa orizontul apropiat,”rasar” si „urca” spre cerul albastru cu viteza cu care urcam eu – varfurile mult dorite: Pătru si Șureanu ! Ura !!! Sunt albe, nu gri ca cele de pana aici! Deci acolo vom avea zapada si la nevoie vom putea cobori pe schiuri si mai jos de Luncile Prigoanei ! Pozez, pozez. Ma intorc apoi spre stanga si caut Retezatul. E inca in nori. Dar varfurile semete ale Parangului strapung cei cativa nori ce mai exista si sclipesc maret in soare. Poze, poze! Mai spre stanga- culmea muntilor Steflesti/Lotrului. Inapoi, printre crucile de pe platou, argintate de zapada sclipitoare – maretii Fagarasi ! Ei nu-s in soare, dar se vad clar: Suru, Ciortea, Negoiu. Ii salutam in gand pe camarazii intru pasiune ce-s pe acolo si prin alte zapezi. Alergam pe micul platou ca si Negruța. Doamne ce frumusețe ! Cum sa nu spui ca Lucian Blaga: „Opreste Doamne clipa ! ” Stiind din vara ca aici e uneori semnal, deschidem mobilul. Avem doar o linie, dar intra primul SMS . Surpriza: e de la Bâlea, de la dragul Radu Serban. Si incercase sa ne contacteze Nicu Iordache. Mersi prieteni ! O jumatate de ora ( 11.45-12.15 ) a trecut asa de repede! Ne pregatim de marea coborare, caci deja varful vrea sa-si puna din nou basca de ceață. Jos „focile”. Mare atentie pana la acomodarea cu noua alunecare. Sa nu uitam ce avem in spinare! Viraje lungi, cuminti ! „Fara artisticeli ! ” – spune Marlene. Desigur n-o luam direct, ci mai intai cu o lunga diagonala spre dreapta, pe versantul sud-vestic al Platoului Diavolului. Zapada nu e uniforma, dar in zone inghețate facem viraje adevarate, iar in zone in care schiurile intra cam 10 cm, devenim „plugari”.

 Apoi lunga diagonala spre stanga pe potec/drum dintre jnepeni si braduti. Intrucat Marlene ma filmeaza la un moment dat, „ma dau mare” si vin/trec in viteza pe langa camera si apoi….bufff !! Ma bucur ca un copil orgolios ca n-a filmat si „oprirea” ! Ma scol si ma scutur spasit ! A fost prima dintre cele doar doua ( !!! ) cazaturi din aceasta tura de 6 zile ! Nu ne vine nici acum sa credem, caci nu suntem buni schiori. Sau poate ca nu avem stil, dar avem stabilitate ? ! Coboram apoi cuminti, frumos spre fosta stana din poiana si mai departe pana in Saua Steflesti. Pe aici, zapada fiind de cam 40 cm, Negruța invata ca e mai usor sa mearga ultima, nu prima. La sosea, pauza de masa, de ceai. Urcam apoi cu spor in Muntii Lotrului, pe traseul de vara. Am intrat in ceață, dar nu e prea deasa si stim din vara ca pe aici mai sunt stalpi de marcaj. Intr-adevar mergem „din stalp in stalp”, desi uneori cateva minute prin obositorul „white-out” din care aparea mult doritul stalp urmator. Eram insa linistiti, caci la nevoie- nemaifiind in anii ’50- ne ajuta la orientare americanii cu satelitii lor. Vantul se intețeste odata cu ceața. Hotaram ca cel mai bun loc pentru al 2-lea bivuac e langa Piatra Cantatoare a muntelui Cristesti, atat de fotogenica ( nu pe ceață !)- langa care facusem pauza de masa in august. La ora 17 cortul e montat. E una din cele mai placute clipe de seara: cand intri in el si te simti acasa. Da ! Nu ne-a fost niciodata frig in cort, in saci. ! Si ne-am obisnuit atat de mult cu el, e atat de comod si prin cele doua abside. Stim locul fiecarui obiect, ordinea fiecarui gest/manopera, fiecare atributie. Ne mai intra cateva mesaje; ne suna din nou/vorbim de data asta cu Nicu Iordache si Doru Oros. Mersi prieteni ! In timpul noptii „cânta” nu doar pietrele langa care am ales locul cel mai ferit,dar „cântă” si cortul, pe care desigur l-am ancorat zdravan. Dar de cand prietenul Horea din USA ne-a adus arce noi si le-am inlocuit pe cele fisurate, nu mai prea avem emotii ca se rupe iarasi vreo „macaroana” de dural, cum o patisem de cateva ori …

Joi 30 dec. 

Alarma suna la ora 6.00, dar constatand ca suntem in imersiune intr-o „mare de lapte”, pornim din nou ( o facem in fiecare seara si dimineață ) „incalzirea centrala”, adica aprindem 1-2 lumanari si mai moțăim o ora. Strangem apoi cu grija sacii,  raclam cu un prosop sau tricou condensul de pe peretii cortului interior. Ne pregatim micul dejun. Ceaiul e facut de aseara, e cald in cele doua termosuri metalice. Incepem apoi sa bagam lucrurile in rucsaci, intr-o anumita ordine. Spre final ne incalzim cate putin cizmele claparilor la flacara lumanarilor, ne incalțăm „la usa cortului” cu carcasele claparilor si iesim afara. Inainte de a demonta cortul fac totusi 2-3 poze. Apare desigur Negruța, ce-si facuse seara un culcus in zapada langa Piatra. Incercasem seara s-o aducem intr-una din absidele cortului, dar n-a vrut. Supratenta, de pe care nu putem scutura toata gheața de condens, o montez pe exteriorul rucsacului, pe latura opusa buzunarului cu primusul si anexele sale ( benzina de rezerva, foliile de aluminiu paravant..) Marlene, pe exteriorul rucsacului sau tot de 80 litri, va monta ambele izoliruri. Asa ca – la pozele din spate- daca n-o rog sa se intoarca in profil- va aparea ca „un rucsac mare cu doua picioare”. La ora 9.05 suntem „pe cai”. De fapt „plonjam” in ceața deasa ! Marlene ne ghideaza dupa GPS. Ocolim in urcare si apoi in coborare Piatra Alba. Iesim in fine din ceață. La timp, caci urmeaza lungi si placute coborari. Vedem in față-dreapta culmea impadurita ce ne asteapta maine, cu poienele cunoscute: a Muierii, Salanele, Smida, Gura Potecului si „Everestul” si „K2”-ul ce ne asteapta: Vf.lui Patru si Sureanu. In locurile unde zapada e mai tare, Negruța trece in față si se ia la intrecere cu noi… Ne e tot mai draga si ne gandim deja ce grea va fi despartirea. Mai apare uneori si soarele. Mai filmam, mai facem poze, dar din pacate tot cu aceiasi „actori”. Ne dorim si aici un Leo si o Lia ca-n Suhard, carora- cand e vreme faina (numai atunci ! )- le ducem acum dorul ! La 11.30 – pauza de „ceva ronțăieli” si ceai la stalpul cu sageti ruginite dintr-o sa careia nu-i stim numele. 

Apoi, la ora 13-13.45 pauza de masa la stana Larga. Constatasem din a doua zi ca Negruța se cam codea sa manance paine goala ! Se voia egala cu noi. Asa ca-i ungem painea cu margarina, ii dam si cas, salam, toate jumările, etc. Ne amintim ca aici, la Larga, era in august o haita de caini rai ce-i terorizasera pe niste polonezi, dar printre care noi am trecut cu nonsalanță in mini-formatia „arici”! Urcam si apoi coboram prin ceața deasa – dupa GPS- Tampa Mica. La stana din saua „Intre Tampe” ( de fapt stana e mai spre dreapta de sa ), parasim track-ul de asta vara. Marlene- care constatase ca stam bine cu acumulatorii, ca nu mai trebuie sa-i incarcam la Obarsia Lotrului- imi propusese cu cateva ore mai inainte – bazata si pe excelenta harta topo primita de la Leo ( mersi Prietene !) sa economisim timp si efort ! Sa nu mai coboram la Obarsie, ci sa trecem in masivul Sureanu prin Pasul Tartarau ! Excelenta idee ! Studiem harta si banuim ca nu vom avea mari probleme nici pe ceață, care s-a indesit din nou. Si stim si din august ca prin zona de padure dintre Tampa Mare si Pasul Tartarau e drum, caci ne spusese asta ciobanul de la stana Larga cu care ne intalnisem chiar aici, intre Tampe ;el venea cu tractorul de pe acel drum. Calculam ca din saua Intre Tampe si locul de intrare in padure spre pasul Tartarau sunt 3 km. Parcurgem doi dintre ei prin ceață, dar nu pe culme, ci pe panta de NV, avand mereu in dreapta liziera padurii. La ora 16.30 ne batatorim platforma pentru bivuac si montam cortul. In caldura lui placuta, in timpul celor 50 minute de prepararea cinei si ceaiului, Marlene, instruita de Leo cu ocazia turei de Craciun din Suhard ( mai scurta ,dar mai dura) , afla prin calcule bazate pe coordonatele UTM din ce punct s-o luam 90 grade spre dreapta spre pasul Tartarau. Inainte de a intra in saci si in lumea lui Morfeu- constatam ca au aparut stelele. De data asta, noapte linistita. Somn adanc, binemeritat, fara „pauze de vant”. 

Vineri 31 dec. Alarma suna la ora 6.00. Dar e din nou ceață, asa ca mai lenevim, mai ales ca suntem „in grafic”. De fapt si mai bine; nici in cele mai optimiste previziuni, nu banuiam ca de revelion vom ajunge la poalele „Everestului”, unde deja suntem siguri ca vom fi deseara. Caci de aici traseul trece doar prin padure si unele poiene, deci nici ceața si nici vantul nu ne pot crea probleme. Ne bucuram ca Rev-ul nu ne va prinde la Obarsia Lotrului cum ne spuneau estimarile initiale; caci nu doream asta, il doream oriunde, inainte sau dupa Obarsie, dar „la inaltime”. Am putut face cateva poze spre inainte si inapoi, cu cortul in prim plan. Apoi , la La 8.40 plecarea, tot prin ceață. Dupa fix 1 km de mers paralel cu liziera din dreapta, apare un intrand de gol montan- poiana lunga/culoar ce coboara in panta lina spre dreapta. Si calculul din GPS coincide. O placuta coborare prin acea poiana si apoi pe culoarul/drumul din padure, ne conduce in Pasul Tartarau al soselei alpine transparangiene: Sebes- Oasa- Pasul Tartarau- Obarsia Lotrului- Pasul Urdele 2145 m.( deci mai sus ca tunelul Balea- 2055 m. Vf Urdele are 2228 m.) – Statiunea Ranca- Novaci. Zapada intacta pe sosea. O masor cu coada schiului: 50 cm. Poza cu indicatorul „Judetul Valcea” ! Pe tot traseul am dat jos „focile” doar la coborarile lungi: Cindrel -Saua Steflesti si Vf.lui Patru- cabana Sureanu- Luncile Prigoanei. Coboram deci prin pasi alunecati prin zapada noua intacta in care schiurile de scufunda cam 20 cm. ( mai adanc e un strat mai dur ). Dupa 1,3 km ajungem la curba soselei si ramificatia stiuta din vara spre Poiana Muierii. Pornim pe drumul spre aceasta si ajungem in ea la ora 11. Aici avea loc in trecut una din cele mai renumite si importante nedei. Un fel de Targul de la Gaina- dar autentic, ne-kitch-uit. Incercam sa ne imaginam cum arata poiana cu sute/mii de munteni veniti din cele patru zari: din Marginimea Sibiului, sugageni dinspre Sebes, novaceni din Gorj, momarlani din depresiunea Petrosani… Acum marea poiana aflata intre masivele Parang si Sureanu e in ceață. Asta vara am trecut pe aici prin ploaie. O mica pauza si intram iarasi in padure. Abia la ora 13 ajungem in Poiana Salanele, unde facem o pauza de o jumatate de ora. La ora 15,15 suntem in Smida Mare, la 16.10 la Gura Potecului- „statiunea” in care planuisem sa ajungem in seara de revelion. 

Seara de revelion 2005. 

Ne batea gandul sa mai facem un efort de a parcurge 1/2 sau 2/3-mi din urcusul spre Vf. lui Patru. Dar ar fi un efort de vointa, am gasi mai greu un locsor de cort printre ienuperi si jnepeni, poate ne-ar lua in primire vantul si mai ales ne-am lipsi de binefacatorul izvor stiut in apropiere. Si vrem aici, in aceasta ambianta sa ne petrecen originalul revelion, sa ne montam cortul in aceasta „statiune” cu atatea „cabane si vile”, acum triste. Triste erau si asta vara, cand doar una din aceste acareturi/stane/grajduri mai era folosita. Ce diferenta, ce tristetețe față de ce am gasit eu aici cu vreo 20 de ani in urma, cand Stana Mare era ca o fabrica de branzeturi, cu ceaune uriase, cu casuri atarnate, cu stive de lemne pe tot peretele stanei, cu copii ce se harjoneau prin poiana, caini, porci, gaini, vaci, vitei, cai si manji. Aveai senzatia de harnicie si prosperitate , de autentic si durabil. Ii vorbisem Marlenei despre prima mea impresie cand ajunsesem singur aici. De primirea extraordinara ce mi-o facusera atunci sugagenii. Sunt trist…Nu se poate renunta la progres, la europenizare si americanizare, la globalizare. Noi avem echipament modern: telefon mobil, GPS , schiuri cu „foci”, avem cort izoterm, avem saci cu puf…. Dar ceva nu mai avem, lipseste de aici trecutul, viata si acum -cand e firesc- dar si vara- cand e nefiresc. Sunt parasite si stanele din poienile prin care am trecut. Mor batranii, mor stane, mor obiceiuri si traditii si moare ceva si in sufletele noastre… Cu aceste ganduri triste, incep sa pregatesc platforma pentru cort. Am ales un loc din care dimineața speram sa vedem cum razele soarelui saruta mai intai fruntea Piramidei Albe ce o vom urca maine, in timp ce milioane de oameni dorm obositi dupa Revelionul clasic. Marlene se duce dupa apa la izvorul/ciurgaul stiut. Vom prepara lapte pentru cina si ceai pentru maine cu apa adevarata, nu din zapada topita.

Revelion 2005. 

Dupa ce montam cortul, ne ducem amandoi la izvor sa ne spalam cum se cuvine pentru asteptarea Noului An. Pe picioare ne vom spala cu zapada in absidele cortului, caci zapada nu va mai fi in seara asta „materie prima” pentru gatit. Ce senzatie faina avem acum, spalati, in haine uscate, curate. Marlene imi tine oglinda sa ma rad. Dupa cateva minute, John sforaie de zor in absida mea si in curand putem bea pe saturate mult doritul lapte fierbinte. In acest an nu mai impodobim o crenguta in cort. Caci ce podoabe pot fi mai frumoase decat bolta instelata a cerului pe care o privim si prin „usa” intredeschisa ( nu e ger !), dar si iesind s-o admiram acum. Si vom repeta iesirea la momentul trecerii dintre ani. Cinam si apoi, acoperiti cu unul dintre saci, dormim o binemeritata repriza de somn intre 21-23. Mobilul ne aminteste apoi ca e o seara mai aparte. Luminam cortul a giorno cu lumanari, care totodata si incalzesc atmosfera si pregatim masa festiva. Ca de obicei, Marlene are mici surprize culinare. Eu caut si scot din ascunzisuri calde sticluța de Murfatlar. Urmarim ceasurile. Surpriza este ca pe la 23.57 auzim pocnete de petarde !! Dinspre cabana Voievodu- Valea Jiului ? Dinspre cabana Sureanu si/sau Oasa- Poarta Raiului- Luncile Prigoanei ? La ora zero ne imbratisam, ciocnim, bem, cantam Multi Ani Traiasca! Suntem fericiti ! Caci nu ne-a obligat nimeni sa fim aici, „departe de lumea dezlantuita”! Am petrecut destule revelioane cu colegii la cantine studentesti, cu prieteni schiori si alpinisti la cabane si refugii, cu familia si buni prieteni, acasa sau la cabana noastra de la Muntele Baisorii. Acum am vrut sa fim si suntem aici „de buna voie si nesiliti de nimeni”, asa cum am fost si am declarat intr-un inceput de octombrie in fața preotilor si altarului acelei celebre, superbe bisericute de lemn din Fildu de Sus. Suntem oaspeti privilegiati ai Mariei Sale Muntele care nu ne-a dezamagit niciodata. Asa ca iesim afara sa-l salutam, sa-i multumim, sa ne bucuram de superbul spectacol ce ni-l ofera Muntele si Cerul. Ne amimtim ca „Muntii sunt marile catedrale ale Pamantului” ( John Ruskin ) si ne simtim ca intr-o catedrala. Deasupra Varfului lui Patru- impresionanta cupola din fatza noastra- sclipeste Steaua Polara. Stim ca undeva, dincolo, e Poarta Raiului prin care vom trece poimaine; dar și până aici am trecut prin mai multe ”porți de rai”!

Ne amintim revelioanele similare din ’99 incoace. Ne gandim la prietenii impreuna cu care cu care am facut ture de vara si ture de iarna. Ne gandim la cei care sunt acum la sau pe munte. Ne gandim la cei care sunt la sute si mii de km de acesti munti. „Pocnitorile” de departe au incetat. Nu e nici o adiere de vant. Nici un sunet sau zgomot. Se „aude” doar linistea Muntelui. Parca ne e teama sa vorbim, ca sa nu tulburam vraja… Oare suntem intr-adevar aici ? Oare nu e doar un vis ? Superbissima prima zi din 2005. Am sperat si ni s-a indeplinit dorinta ca cerul sa fie senin si dimineața. Deschidem fermoarele sa vedem cum primele saruturi , Maretul Astru le da Varfului din fața noastra. Iesim apoi afara cu camera si aparatul. Ne simtim ca Alice in Tara Minunilor. Lumina solara coboara cu repeziciune dinspre culme spre „statiunea” noastra. Este atata Pace si atata Frumusețe. Atata Grandoare si totusi Simplitate. Negruța se bucura si ea de bucuria noastra, se zbenguie de colo-colo, se vrea in toate pozele, ca s-o luam cu noi macar asa. Vreo ora tot cautam unghiuri si directii de pozat, de filmat. Sunt triste acareturile din jur, dar n-am dori in nici un caz ca in locul lor sa fie vile. Va fi greu si lung urcusul pana pe Varf, dar n-am dori a avem si aici un telescaun. Abia la ora 10 ne urnim din loc. Urcam cu spor si totusi agale. Suntem si nerabdatori sa ajungem sus, sa incepem o banuita fascinanta, meritata coborare pe schiuri, dar parca nici acest urcus n-am vrea sa se termine repede. Mereu facem pauze sa admiram si poienele din apropiere si departarile cu atatia munti dragi, stiuti si calcati de noi, mangaiati si alintati acum de soare si de nori fotogenici. Treimea finala a urcusului e si mai frumoasa, mai fotogenica, prin bradutii imbracati in haine de chiciura imaculat de albe.

Prim planul acestora se ia la intrecere cu departarile. Cindrelul si Steflestii ne fac cu ochiul. Printre ei, se zaresc piscuri fagarasene. Zarim ca un mic punct negru si Piatra Cantatoare/Graitoare a Cristestilor; o iertam ca ne-a primit cu ceață si vant. Apoi urmeaza Pietrele Albe si lunga culme cene-a dus in Pasul Tartarau. Imaginea maretului Parang e fascinanta. Fascinant e mai ales jocul norilor luminati de soare, marea de nori de pe vaile Ausel, Taia si depresiunea Petrosani. Doar Retezatul nu si-a dat inca basca de nori de pe frunte. Facem mereu pauze, caci prea e totul atat de minunat in jur… Inainte de varf deschidem mobilul si auzim cum intra mesajele in cascada… Le citim, ne bucuram, multumim in gand si le stergem caci mai vor si altele sa ne spuna ca Prieteni dragi se gandesc la noi. In fine, la ora 12.30 suntem langa momaia de pe umarul Varfului lui Pătru. O scurta pauza pentru a ne lua ramas bun de la „statiunea” noastra si culmile din zilele trecute. Apoi ne deplasam inca 15 min. pana pe top-ul Muntilor Surianu- cota 2130 m a vf. lui Pătru. Pauza inca 45 minute. Desi e soare, aici e cam vant si rece. Nu prea reusim sa butonam decat cateva mesaje. Celorlati va multumim acum cand scriem si va rugam sa ne iertati ca n-am facut-o de pe varf. Ne bucura si lunga „partie” alba ce ne asteapta. Jos „focile”. Primele viraje le facem mai timide, in plug, pana ce ne obisnuim cu noua alunecare, pana aflam consistenta zapezii. E excelenta pentru schi. Asa ca prindem curaj si uitam ca avem niste „dulapuri” in spinare. Inlantuim viraje adevarate ca pe o partie clasica. Nu pot sa nu-mi exprim bucuria si prin cateva chiote ! Imbatati de placerea alunecarii, uitam de camera si aparatul foto, desi mai facem cate o mica pauza ceruta de muschi. Intoarcem capul si vedem ca Varful e deja in ceață si ca ea coboara dupa noi. Pornim din nou,  de data asta intr-o lunga-lunga diagonala spre dreapta, spre sa.. Trecem in tromba prin „Ocolul” de la 1990 m” – acel patrulater atat de vizibil vara, unde au campat candva legionarii Imparatului Traian. Eu mi-am pus candva cortul chiar in interiorul „castrului”. Ca sa urcam pe Ausel, ne montam iarasi focile. Sus, langa cele patru momâi de piatra de circa 1 m inaltime- la cota -2009 m , le dezlipimdin nou. Si pornim iarasi ca-n transa intr-o lunga coborare lina, fara viraje, in curba larga spre dreapta, ocolind o obarsie a vaii Cugirului. Nu trebuie pasit sau impins din bețe. Nu trebuie franat. Nu sunt denivelari, vegetatie, pietre, movile. Am putea cobori minute intregi cu ochii inchisi ! Este fantastic ! Mai sus cu ceva de Saua Sureanu, unde exista un strat superficial de pulver, facem slalom printre brazi . Apoi din sa prindem drumul pe care inaintam cu pasi alunecati. Auzim in curand voci ! Inainte cu 50 m de cabana dam de poteca batuta spre/dinspre Poarta Raiului. Ura !!! Vom avea cu ce/cu cine cobori; nu vom parcurge zeci de km pana in apropierea sau pana in prima localitate. La ora 16.15 intram in cabana Sureanu administrata de Ministerul Apararii. Cabanier e Onel, un angajat civil din Sugag. 15 prieteni ai lui ( printre care doar 3 fete ) din Căpâlna, au urcat aici pentru Revelion. Suntem primiti cu o calda ospitalitate. Cand afla de unde venim… parca am fi spus o poveste vanatoreasca. Acceptam desigur cate un pahar de vin fiert, apoi Marlene le ofera dovezile din aparatul foto. Si raspundem la zeci de intrebari ca la o conferinta de presa. Suntem anuntati ca in curand va fi cald si in camera noastra, micuța, confortabila, in care ne ducem rucsacii. Apoi ne invita sa cinam cu ei. Un castron urias cu virșli ! Ne intreaba si de Negruța si se mira de curajul si devotamentul ei.. In curand revine Onel si ne spune ca cata pofta a mancat fidela noastra coechipiera o farfurie plina de carnati ! Pe la ora 19 ne-am retras. S-au scuzat ca poate ne va deranja muzica lor; dar n-a fost asa: ei au fost draguti si nu au dat-o tare; noi eram prea obositi ca sa mai auzim ceva. Inainte de a-l chema pe „Mos Ene pe la gene”, medicul „expeditiei”- Marlene- imi examineaza picioarele, de care se mirase ca de data asta nu m-am plans deloc, ca nu am consumat si eu din leucoplastul cu care ea avea de lucru in fiecare seara. Ramane si raman si eu uimit de atatea basșci seroase sau sanghinolente. (Notă din 2019: pe vreme aceea, clăparii de tură nu erau termoformabili și nu aveau cele două poziții: schi și walk/mers !).  Ma las in voia „chirurgului” si apoi dormim „ca-n sânul lui Avram”- cu o pauza pe la ora 23.30, cand deja mergeau la culcare si tinerii, pauza in care am mai mancat ceva si am iesit afara „sa vedem cum e cerul”.

Duminica 2 ianuarie.

Coboara baietii, coboara si Onel. Pornim deodata cu ei, la ora 10.30. Pana la Poarta Raiului sunt – pe sosea- 4 km, dar coboram pe poteca-scurtatura. Noi pe schiuri. De la Poarta Raiului ( oare numele acesta exista, sau l-a dat acestui loc maestrul Sadoveanu ?) unde un drum coboara spre Cugir, mai facem inca 4 km spre Luncile Prigoanei unde au baietii camionul carosat IFA. Aici multe cabane ( exista si o veche si indragita tabara scolara) , multe masini de tot felul, care se plimba de colo-colo remorcand sanii cu tineri si adulti fericiti ca niste copii. Baietii au ceva necazuri cu motorul dar in cam 2 ore gasesc piesa dorita si pornim spre lacul Oasa. De Negruța ne luasem ramas bun mai din vreme, iar acum am plecat „hoțește”, ca sa nu lacrimam la despartire. In mod sigur isi va gasi un nou stapan. In orice caz n-o va duce mai rau ca la Paltinis, de unde n-a plecat cu noi de prea mult bine. E posibil s-o recupereze Onel cand revine la cabana, caci s-a purtat cu ea domneste. Defileaza pe langa noi golful lacului format pe raul Salanele ( vizavi e cel format pe Frumoasa !), fosta colonie Fetița, acum manastire, barajul lacului Oasa, Gura Cibanului, Gura Prigoanei- nume stiute din Povestile de la Bradul Stramb ale lui Sadoveanu si din cartile lui Ionel Pop. Pe undeva pe aici a urcat si copilul Lucian Blaga, cel care a scris mai apoi : „Asadar Muntele este aceasta priveliste in care intru tot mai adanc si care la randul ei intra si ea in mine”. Barajul de la Bistra, apoi pe undeva ramificatia spre Jina , Poiana Sibiului si celelate sate ale Marginimii. Intram apoi in – renumitul sat de oieri Sugag, acum cu case mari, ca la Bran. In fine- baietii ajung acasa, in Capalna. Au fost minunati. Intram cu ei la o bere/cafea la Hanul de sub Cetate. La despartire nici nu vor sa auda de plata transportului. Le multumim pentru toate si le promitem cate o poza fiecaruia din cea de grup facuta la Luncile Prigoanei. Isi cer scuze daca ne-au suparat cu ceva. „Nu suntem perfecti, dar n-am facut si nu facem rau nimanui” – imi spune cel care parea sef. Pentru cei 13 km ramasi pana la Sebes, solicitam prin telefon un taxi. Caci la masinile ce tot trec la vale, nu avem succes cu ai nostri rucsaci si ale noastre schiuri. Apropo de bagaje: ajunsi acasa le-am si ne-am recantarit: rucsacul meu se redusese de la 27 la 21 kg, al Marlenei de la 21 la 14. Am mai slabit si noi cu ceva: eu cu 4,5 kg , Marlene cu 2,5 kg. In autogara Sebes nu asteptam mult si soseste Dacos-ul Rm.Valcea -Cluj. Nu e aglomerat cum credeam a fi in 2 ianuarie: primim locuri. E un autobuz confortabil. Pe cele doua monitoare se transmit eun film american cu Al Pacino. Eu privesc mai mult in noapte si refac mental traseul parcurs. Si deja in minte imi incolteste samanta planului pentru tura de Revelion 2006.

Nu sunt sigur daca si Marlene se gandeste la asta – ce creste sa abordam atunci- sau se gandeste doar la turele din week-end-urile urmatoare, ture in care e mai usor a gasi parteneri : Arnold, Sabin Muresan, Doru Munteanu….Dar stiu ca eu si Marlene peste un an vom face o tura similara cu cea de acum, cu cele din perioadele trecutelor revelioane. Si speram ca unii dintre voi, veti avea atunci tot ce va lipsea acum si ne veti insoti nu doar cu gandul, ca in tura relatata mai sus, ci aievea, ca sa ne bucuram impreuna.