CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

03. Amintiri

Gânduri despre o cabană

Motto: Cabana de pe Lacul Bâlea e ancorata spre largul apelor si pare de departe stravechea Arca a lui Noe, poposita intre munti pe ultima oglinda de apa ramasa de la potop.

Geo Dumitrescu

Nu stiu cand, la ce varsta si unde am vazut prima data o fotografie cu cabana de pe lacul Bâlea, dar stiu ca m-a impresionat si ca doream sa ajung acolo si sa vad aievea Minunea. Mi-e si ciuda si rusine ca desi am copilarit la poalele Fagarasilor, am ajuns la Balea abia in anii de studentie. Dar apoi mi-am luat „revansa”. De cabana care a fost mistuita de flacari in 27 august 1995 ma leaga frumoase amintiri si pe mine ca si pe alte mii de iubitori de munte. Pe ea o compara poetul Geo Dumitrescu cu arca lui Noe. Ea era practic situata pe o insula ; doar o „punte” ingusta de piatra o lega de „ţărm”. Caci in acele vremuri nu intrau pana langa peretele ei camioane cu lemne sau dube cu alimente si lazi de bauturi . Nu fusese sacrificat un colt de lac pentru a realiza parcarea pentru autoturismele de lux ce le vedem acum, adevarate expozitii de marci auto.

Radu al meu are primele amintiri de viata de pe munte. Caci de la doi ani il duceam pe munte in spate, intr-un rucsacel artizanal, dar foarte comod. Iar povestilor cu zane, feti-frumosi, zmei .., le prefera povestiri si intamplari din munti. Inventasem una cu Moşu’ Bâlea, care isi avea stana pe o insula de pe un lac din Fagarasi, unde seara oile erau in siguranta; nu puteau ajunge lupii la ele. Stâna lui Mos Bâlea era ca  Cetatea Fagarasului pe vremuri, inconjurata de de apa. De oile ce pasteau ziua aveau grija ciobanul Arpas, ciorangii Arpăşel si Vârtopel si cainii Călţun, Paltin, Văiuga si Laita. Si-i mai povesteam si de Buteanu- iscusitul vanator de capre negre prin insoritele sau inneguratele caldari Capra, Fundu Caprei si Caldarusa Lunga din Tara de la Miazazi… Cand imi cerea sa repet povestea sau sa-i mai spun un episod, mai incurcam in unele seri personajele intre ele si protesta vehement. La varsta de 4 ani a vazut insula pe care fusese candva „stâna lui Mos Bâlea”. Apoi, de pe la 7 ani, cand participa acolo la tabere si concursuri de schi, nu mai era la varsta povestilor. Asa ca intreba si afla ce reprezinta in realitate numele de mai sus si altele…

Peisajul din jurul Bâlii e admirat acum de mult mai multi oameni (si ne-oameni!), dar cu decenii in urma era si mai placut ochiului decat acum. Unii dintre cei care au frecventat cabana in acei ani isi amintesc de faptul ca in holul cabanei exista o fotografie color a lacului si cabanei. Care ii fascina pe toti. Se opreau si o studiau indelung; nu pricepeau de unde e facuta poza. Pana ce unul ce aflase (sau se lamurise singur !) ii spunea ca cei de la tipografie au pus cliseul pe dos ! Am vazut si eu si mi-a povestit si Nea Gligor, cabanierul, ca din cauza acelei poze ce atragea privirea de cum intrai in holul cabanei, cativa turisti au cazut in trapa prin care se cobora in pivnita, cand aceasta era deschisa. „Am pus si un scaun langa trapa inainte de a cobori in beci, dar omul fascinat de poza, l-a vazut cu coada ochiului, l-a dat la o parte si era sa-mi cada in cap cand urcam pe scara…”

Cabanierii de la Bâlea…. Ar trebui sa scriu despre ei, dar nu i-am cunoscut pe toti. Doar pe Nea Tomita, pe Nea Gligor si pe Honno Breit. Voi scrie mai apoi cate ceva si despre cabanele Balea de dinaintea celei amintite mai sus.

Pe Toma Boerescu l-am cunoscut bine, dar cand nu mai era cabanier la Balea. Mi-a povestit insa multe despre viata lui de cabanier si la Lac si la Cascada. In 1973 cred, printre altele, pe patul lui de suferinta dintr-un spital clujean unde il faceam vizite dese, mi-a povestit cum intr-o iarna din primii ani de dupa razboi , el si cabana Balea Lac au salvat viata unui tanar sas din Sibiu. Un ofiter sovietic nu isi gasea revolverul ( din motive de alcool desigur, uitase ce a facut cu el !). Si il suspecta pe „tanarul fascist” in casa caruia era incartiruit. Tatal baiatului l-a trimis la Balea, stiind ca rusii impusca si apoi cerceteaza (daca mai cerceteaza!). Nea Toma era cabanier la Cascada, la Lac nu era nimeni. I-a dat o cheie, alimente pentru cateva zile si l-a trimis pe tanar sus, la Lac. A sters apoi urmele si a avut noroc si de ceva vant si ninsoare.

Celor veniti sa-l caute pe tanar (prin fuga se auto-invinovatise !) le-a spus ca la Lac nu e nimeni. Dupa cateva zile tovarăşul  Ivan si-a gasit revolverul si tanarul s-a putut intoarce acasa. Prin anul 1972 cand ne-a Toma s-a dus in RFG (unde avea un fiu) sa afle daca intr-adevar e obligatoriu ca chirurgii clujeni sa-i amputeze un picior, l-au intampinat in gara Munchen multi fosti sibieni. Printre alte multe amintiri din anii cand pe acestia i-a invatat sa schieze, sa se catere si mai ales sa stie „sa citeasca zapada”, unul din ei i-a multumit inca o data ca i-a salvat viata…

Ultima data cand l-am vazut pe Nea Toma, a fost intr-o duminica de septembrie 1974 la Lacul Balea. Urcase cu salvamontistii si cu alti tineri sibieni care faceau ultimele transporturi de materiale pentru refugiul de la Caltun. Intr-un fel ma bucur ca ultima imagine a lui o am acolo, pe fundalul crestelor ce le-a iubit o viata, creste care au fost viata lui. De 1 mai ’75 am urcat cu familia mea si cu prieteni la Balea. Ne grabeam sa prindem ultima telecabina, asa ca nu am oprit in Sibiu. A doua zi, acolo, la Balea, un bun prieten sibian, imbratisandu-ne cu lacrimi in ochi si vocea vibrand de durere ne-a spus :- „ieri l-am condus pe ultimul drum pe nea Toma…”.

Nea Gligor. A fost multi ani cabanier la Lacul Balea . Un adevarat cabanier, nu doar „responsabil de unitate” cum incercase un ministru al turismului sa le spuna cabanierilor in acte si cum de fapt erau multi dintre ei. Mi-l laudase si Nea Toma, caruia ii fusese coechipier in ture de munte. Poate veteranii isi amintesc ca in acei ani, in holul cabanei Balea Lac era un anunt scris in romana si germana ce spunea cam asa: „Oferim turistilor orice fel de informatii despre Fagarasi, Iezer-Papusa, Cindrel, Lotrului…” si cred ca mai erau insirati cativa munti. In ianuarie 1973, cand am urcat la Lac printre exploziile genistilor care construiau Transfagarasanul, am avut sansa ca eu si amicul meu sa fim un fel de oaspeti de onoare. Mancam in bucatarie cu Nea Gligor si sotia sa, am fost in acea saptamana doar noi patru in toata cabana. Ii vorbisem de cabanierul de atunci de la Podragu, de care aveam si eu o parere buna: -„Da ! Si el si sotia lui sunt buni gospodari. Dar nu cred ca Mitica a urcat mai mult de o data in Fereastra Podragului. Eu, daca nu urc iarna macar o data pe saptamana in Saua Capra sau in Curmatura Balii sa vad ce-mi  (!!!) face zăpada, nu ma simt bine”. Si tot pe Nea Gligor l-am auzit adresandu-se unui om care intr-o dupa amiaza cerea cazare: ” Daca ati sosit cu trabantul , va rog sa mai asteptati pana deseara. Daca nu-mi (nu-MI ! ) mai vin drumeti de pe creasta, va primesc”.

Heinrich Breith. Nea Honno a fost alt adevarat cabanier, alt alpinist din trupa lui Nea Toma. Cand l-am cunoscut era la Negoiu. Apoi, cand nea Gligor s-a mutat la Cascada, i-a luat locul acestuia la Lac. El si cei din familia sa au facut si mai atractiva cabana Balea Lac. Caci erau cu totii adevarati oameni de munte. Fiul sau Gery (Gerhard)- era si salvamontist de nadejde; aflasem si eu despre coborarile lui pe schiuri pe valea Balii, sarind ca un cascador peste curbele transfagarasanului .L-am vazut doar o data, era „ca-n filme”. Doar pe salvamontistul Ion Grigore- acum pensionar in satul Gura Raului- il mai vazusem coborand asa. In relatarile lui nea Toma despre turele de iarna pe creste fagarasene, numele lui Honno revenea des.

Pe o stanca de langa Lacul Caltun – deci cam la mijlocul distantei dintre cabanele unde isi primea oaspetii ca pe prieteni dragi, exista o placuta metalica ce aminteste trecatorilor de cel care a fost Honno Heinrich Breith (1929-1997).

Cabanele de la Lacul Balea. In cartea ” Der Siebenburgishe Karpatenverein” editata la Innsbruck in 1990, la pag. 27-29 e tabelul cu cele 60 de adaposturi/cabane ridicate de celebra asociatie SKV intre1881-1944. La pozitia 34 figureaza prima cabana de pe Lac: „Steinhutte am Bulea See (1905)” .Iar la la pag.154 exista fotografia ei. Despre acel prim modest adapost scrie si Bucura Dumbrava in a sa Cartea Muntilor: „..trecuram apa pe pietrele late cu care-ti arata drumul, pana daduram de alta poteca acuatica ce ne duse la o peninsula, la mica zidire din lespezi de piatra sura a adapostului- „.

In aceeasi carte, tot la pag 154 e si fotografia celei de a 2-a cabane (din lemn): „Bulea See II- mit Holzanbau (1936)”, despre care aflam la pag. 28 ca a fost refacuta in 1950. Era a 3-a, cea care a disparut in incendiul amintit. Dar Balea 1, cea din piatra, a co-existat (ca magazie) cu Balea 2 si Balea 3.

In cartea lui Ilie Fratu „Poteci si cabane in Muntii Fagarasului” aparuta in 1986, exista o fotografie a cabanei 1 de pe lacul Balea, foto Carol Lehmann-Brasov si una ca cabanelor 1 si 2, foto Josef Fischer -Sibiu. Tot in aceasta carte, la pag 47 ni se spune ca prima cabana de pe Lacul Balea a fost ridicata in 1904 si inaugurata in 29 august 1905. Avea o singura incapere. A 2-a, din lemn, a fost ridicata in 1937 tot de catre SKV. Despre „a 3-a” scrie ca a fost ridicat ain 1948-49 ( nu se spune de catre cine) si a fost inaugurata in 27 noiembrie 1949. Cabana actuala ( a 4-a in ordine cronologica ) a fost refacuta de Gunther Klingeist – german originar din Avrig. Are confort si preturi ca-n Alpi, cautata mai ales de cei „in bani”. Cand se reconstruia, se spunea ca va avea exact forma celei anterioare. Nu e asa, dar bine ca nu e un bloc turn cum e  „cabana” de pe Muntele Mic .

Toti cei care iubim Muntele avem multe amintiri despre trasee minunate, despre oameni intalniti care ne-au devenit prieteni. Dar si despre cabane si cabanieri. Si ne dorim desigur ca toate cabanele si toti cabanierii sa-si merite numele. Sa nu gasim sau sa nu aflam motive de a le ocoli, dimpotriva: sa ne fie dor de cabane si de cabanieri. De acele locuri de odihna binemeritata dupa o zi de mers pe poteci de munte, de cei care le gospodaresc si ne primesc in asa fel incat sa putem sa ne amintim ca „Omul sfinţeşte locul” !


Loading