Cu cortul iarna

Va scriu ce stiu, ce am învatat si din carti dar mai ales  acolo, în zapezile din Carpati, caci  din anul 2000 încoace dormim in cort cam 10-15 nopti in fiecare iarna. Vă asigurăm ca relatările din capitolele  8 și 9 ale acestiu site, nu sunt povești vânătorești. Veti afla lucruri pe care unii nu le stiti sau cu  care nu veți fi de acord. De ex. cu folosirea lumânărilor ca ”încălzire centrală”. 

CORTUL: ( a se vedea si articolul alaturat  https://dinumititeanu.ro/sfaturi-pentru-mersul-pe-munte/ .) In primul rând trebuie sa aveti un cort de iarna, adica dublu, cu conditia ca supratenta sa ajunga pana la zăpadă. Căci daca e la distanţa şi intră vânt şi aer rece pe sub ea… e cort simplu ! Iar daca interiorul are zone (uneori mari !)  cu plasa, e tot cort simplu, e ca un geam dublu, dar cu unul spart ! Aerul dintre cele două pânze nu mai e un tampon izolator între temperatura de afară și cea din cort. Desi pentru o noapte, cei cu saci de dormit excelenti, mai folosesc uneori si cort simplu, de exemplu „cortul ultimei tabere in Himalaya „. Fiecare montaniard are anumite pretentii de la un cort. Pentru unii pe primul loc e să fie cât mai uşor, să nu fie scump, pentru alţii cât mai rezistent. E  greu să găseşti toate avantajele la acelaşi cort. Noi preferăm rezisteţa şi comoditatea. Căci nopţile de iarnă sunt lungi !

  Să fie deci spaţios, nu un „cort-sicriu” !  În febr.1971  în prima mea tură de iarnă cu cortul (pe creasta Rodnei) și în febr. 1972 cu Miși Szalma între Predeal-Podragu, am avut un cort finlandez dublu, izoterm, de 1,3 kg !!! dar ”sicriu” ! Un fel de sac de bivuac de 2 persoane. Era cumplit a te  îmbrăca, dezbrăca, mânca !  Corturile în care se doarme cu capul sau picioarele spre intrare, nouă  nu ne plac, ne produc  dureri de coloana cand gatesti stand „in fund” ! Preferăm pe cele cu intrări (două !) laterale, cu abside încăpătoare.  Se găteşte în absidă mult mai comod stand în cort culcati si sprijiniti pe un cot, deschizând fermoarul doar din când în când, pentru a mai pune zăpadă în vasul de pe primus. Deci nu se gătește nici în cort și nici afară. Cortul e ”dormitorul”, absidele sunt bucătăria/debaraua !

 Am avut şi avem doar corturi cu fixare de bare cu „clipsuri-cleme”,  se montează şi demontează mai comod, mai rapid. Iar cortul interior e prins cu nasturi de cel exterior. Îmi permite să montez  vara supratenta şi pe ploaie, sa intru sub ea şi apoi să agăţ  pânza interioară de bare, cu cleme. La demontare invers !  Dar corturile Vaude  cu montare simultană şi rapidă, nu ne plac: au abside ff mici si nu-s plasate lateral.

Noul nostru cort Hilleberg Allak (suedez, tip iglu, similar cu Salewele ce le-am avut)  ce-l avem din vara 2014, are abside incapatoare , se poate monta/ridica simultan, dar  pe ploaie se poate monta sau demonta  separat, la montare mai intai exteriorul, la demontare se desfac clipsurile si se demonteaza mai intai cortul interior, se bagă totul in rucsaci, imbracam pelerinele si apoi iesim afara in ploaie sa strangem si exteriorul ! 

Mai multe foto cu al nostru ”Erik cel Roșu” și unele cu ”gemenele” prietenilor Florin și Dan:  https://foto.dinumititeanu.ro/2018/04/16/sweet-home/      E un set ce l-am trimis ca recunoștință suedezilor care fac aceste corturi ! Tot câte un Hilleberg Allak și-au cumpărat prietenii Florin Bâscu, Dan Tăuțan,  Cristi și Elena Gavrea.

Toate corturile noastre au avut/au si PLASA !  Dar nu in tavan cum au multe corturi Hannah și altele prin care sa cadă   picaturi din condens pe sacii de dormit, pe faţă. Plasele „inteligente” sunt pe peretii laterali, pe „uşi” si au dublură, le deschidem doar daca si când şi cât vrem.  

De dorit ca din când în când să ungem fermoarele cortului cu Zip Care, e ”neproductiv” să le deteriorăm forțându-le !

 ARCELE : De dorit ca segmentele /”macaroanele” arcelor sa nu fie din fibră de sticlă si nici din metal de 8 mm, ci de 10-11 mm, mult mai rezistente la vânt. Depinde şi câte sunt şi „arhitectura ” ce o formează.   La forma de „igloo” a cortului, de dorit  sunt cele cu 6 puncte de ancorare (cu 3 arce). Sunt mai rezistente la vânt. Corturile ce le-am folosit 14 ani (trei la număr !) Saleva – Sierra Leone tip iglu, au doar 2 arce = patru puncte de sprijin, dar mai au o bara mai scurta de sustinere a absidelor.  Dar cand  vântul bate în „uşă”, aceasta se îndoaie periculos (risc de a fi rupta) şi o sprijineam ferm cu un băţ telescopic infipt în absidă. Cortul actual are trei arce pana la sol ! Se foloseau corturile tip „tunel”; mai nou, combinatie cupola (iglu) – tunel. Nu le-am încercat.

AERISIREA:  E o problema mult discutata și discutabilă. O bună aerisire (acele zone cu plasă ale cortului interior) și neacoperirea cu zăpadă a ”fustei”/streșinilor supratendei, realizează aerisirea și reduc condensul pe panza interioara, dar scad calitatea termoizolanta a cortului. ”Ne aerisim ” destul în timpul unei zile de iarnă, nu de ”aerisire” avem nevoie noaptea în cort, ci de căldură ! N-am constatat că pe ger trebuie dormit cu aerisiri deschise. În niciun caz ca vara. O pereche de tineri orădeni, la sfatul meu,  au pus cortul lânga cabana Vladeasa. Pe la miez de noapte frigul i-a obligat sa se mute in cabană. Lăsaseră aerisirile prea deschise de teama sa nu moara sufocati ! Daca erau pe undeva, pe creasta Rodnei sau a Fagarasilor si nu aveau „cazare de rezerva”? Am  citit o relatare a unui alpinist cunoscut de mulți care scria că dimineața aveau în cort -17 gr.C. Incredibil ! Noi și când afară erau -22gr. C, în cort dimineașa erau -8 !  Noi lăsăm extrem de puțin deschisă o aerisire de pe ușă. Dar pe ger mare închidem totul. Și nu am simțit iarna că ne sufocăm din lipsă de aer decât o singură dată din  cauza ninsorii continue cu zăpadă apătoasă care a ”etanșat” toate mini-aerisirile de pe la cusături. E adevărat că lipsa ”aerisirii” produce condens. Dar mai bine codens decât frig ! Cortul nostru nu face asa mult condens ca altele şi am învăţat să  „gestionăm” condensul. Voi reveni la acest aspect suparator.

 SACUL DE DORMIT : cu puf sau holofibra, dar cu umplere „pentru iarna”,  pentru minus 20 grade Celsius. Li se spune „saci de 4 sezoane” -dar nu e corect. Eu spun ca toti sacii de dormit sunt de 3 sezoane: in cei subtiri  nu poti dormi  iarna, in cei bine umpluti  nu poti dormi vara ! Sacii  cu puf sunt  mai  compresibili şi mai uşori. Dar dupa ce se umezeste puful le scad capacitatile de izolare si de la seara la seara trebuie sa te îmbraci, înainte de a intra în sac cu mai multe haine. Dar în ture pe creste iarna, nu se doarme decât 3-5 nopţi, iar în Himalaya, în taberele 1-4 nu mai apare condens, aerul nu mai e umed ! Sacii   cu  holofibra si alte materiale sintetice  tin cald si umezi  fiind, dar ocupa mai mult volum în rucsac și sunt mai grei. Eu am sac de puf ATTA sunt  foarte multumit de el , Marlene are acum un sac  Nahanny si e foarte incantata de el.  Nu va bazati pe  specificatiile producatorului ! O colega de club, cu „sac de -15”  a rabdat frig in cortul de iarna in care eram 3 persoane , iar afara erau doar -3gr C. !  Foarte util iarna e sa avem fiecare un „sac-pijama”. Un fel de cearşaf  din bumbac sau mătase, cusut ca un sac de dormit, dar fără  fermoar ! Care în cabanele din Alpi e obligatoriu sa-l avem din motive de igienă, pe paturi nu sunt şi cearşafuri.  Aceşti saci-cearşaf  ridică şi confortul termic ! Intr-unul sau chiar doi, cu care intrăm într-un sac de calitate medie, ne putem simţi aproape ca într-un sac bun de dormit ! Putem folosi şi unul „home-made”, un cearşaf îndoit în lung şi cusut chiar manual la picioare şi pe lateral.

  IZOLAREA „DE SOL” :  Până nu de mult aici scriam : Izolir din neopren, care protejeaza mai bine decât salteluţele autogonflabile ( pe care le preferăm vara, mai putin voluminoase, mai comode pentru şolduri !). Asta am constatat eu, Marlene si câtiva amici”. Dar au  aparut salteluțe gonflabile „de 4 sezoane”, cu R-Value de până la 5-6.  Care au și avantajul volumului redus, pot fi transportate în rucsaci, nu pe rucsaci ca izolirele, cu dezavantajele ce apar când vântul devine furios !  Multe dintre ele sunt însă ”foarte zgomotoase”; în tura pe Creasta Meridionalilor unde Florin avea așa ceva, pe mine mă trezea  din somn când își schimba poziția. Dar cea care o are Marlene din  iarna 2020 nu mai e așa de zgomotoasă.  Cele mai vechi, auto-gonflabile ”clasice” nu făceau zgomotul acesta ”de tablă”, dar iarna nu ofereau o bună izolare de zăpada de sub cort.  Asta e, nu le poți avea pe toate.

 Pentru cei care mai folosesc iarna izolirele (mult mai ieftine) dacă sunt mai pretentiosi/ gingasi (partenerele de tura) e util înca un izolir, mai scurt, de pus sub spate – şale. La nevoie, în acele zone se pune, ca plus, rucsacul gol sau o haina (pulover, polar) pe care nu o îmbracam în sac. Izolirul pentru iarna trebuie sa fie „consistent, dur şi mai gros nu dintre cele „moi” la strivirea cu doua degete sau subţiri.

   INSTALAREA  CORTULUI :  Iarna, zilele sunt scurte. Suntem tentati sa mergem (eu asa fac si vara) zi lumina, sa nu montam cortul prea devreme! Dar nu e bine nici sa lasam aceasta actiune vitala pentru amurg. Caci trebuie sa alegem un loc adapostit de vânt, deci nu pe creasta sau în șei. Mai ales în șei, vântul este sau poate deveni peste noapte foarte puternic; si cu el nu-i de glumă ! Dupa ce am ales locul (sa nu fie sub o cornisa sau în alt loc periculos), începem a pregati zăpada. E bine sa decopertam mai intai cu lopata stratul de zapada pulver dacă nu e gros sau o parte din el.  In acest fel realizăm şi condiţia  ca acel cort să  fie parţial ”îngropat”, adăpostit de vânt, Tasarea zăpezii se face mai întâi cu bocancii, apoi, daca le avem, cu schiurile. Atentie ! Nu se folosesc țăuși „de vară” și nu se pune cortul pe iarbă/ pamânt înghețat! Tine mai rece ca zăpada; în plus, chiar daca ați înfipt cât de cât țărusii în pamântul înghetat, dimineata nu-i mai puteti scoate decât rupându-i la nivelul solului. Am pățit asta în februarie 1972, lânga Vf. Fundul Bândii, din Muntii Fagarasului, caci Misi Szalma (eu eram cam  incepator) nu învatase asta la Clubul Armata. Dar pentru cazul când, toamna sau primăvara nu  găseam zăpadă şi il puneam pe pământ îngheţat, duceam vreo 10- 12 cuie de tâmplărie ! Dar pentru tura din decembrie 2021 pe Via Transilvanica ne-am cumpărat un set de cuie speciale, mici, ușoare și foarte rezistente: MSR Ground.

  FOLIA :   Noi folosim/ aplicam sub cort si iarna o folie de polietilenă. Inlocuieşte cu succes pe cele  de firmă numite „foot print”- care sunt scumpe. E utilă si ca s-o punem sub izolire, daca suntem obligați de vânt puternic sa facem bivuac în grota  săpată în zapada. În acest caz utilizăm și cortul pe post de sac de bivuac.

ŢĂRUŞII (ancorele) cei subtiri – „cuie” de vara, nu-s utilizabili, nu „ţin” ! Eu folosesc din cei de aluminiu, mai lați, tip „cornier”. Se pt folosi si unii confectionati din placi de lemn tare, tipul vechi de atele pentru imobilizat fracturi, sau din placaj. Dar si acestia  sunt buni  doar în zapada înghețată. De știut insa ca daca am batatorit bine zapada si nu e vant, ea se va intări/ingheţa curând in jurul acelor ţarusi care au intrat atat de usor in zapada, DACĂ nu e vânt să tot mişte cortul. Uneori facem peste ţăruşi (țăruși lați, „de iarnă”, nu „cuie” de vară !) nişte „moviliţe” din zăpadă, pe care le bătătorim, să contribuie şi ele ca vântul să nu smulgă ţăruşii. Desigur ca țărușii nu se introduc vertical, nici măcar vara, ci oblic.  În punctele cele mai solicitate folosesc schiurile (uneori înfipte oblic-vertical, alteori îngropate la orizontală), beţele, pioleţii. Pentru a nu pierde ţăruşii prin zăpadă, e bine să le facem câte o gaură în care să punem o bucată de sfoară colorată. Ţăruşii cortului nostru actual aşa au fost livraţi !  Într-o tură cu colegi care doreau să vadă cum e noaptea de iarnă în cort, dimineața doar al nostru avea toți țărușii ”la datorie”, la celelalte corturi mulți erau smulși de vânt, dovadă că nu citiseră acest text cum îi rugasem și au recunoscut că ”n-au avut timp de lectură” ! Poate mai existau și alte ”dovezi” că n-au citit textul, dar nu ne-am  interesat de ele, nu i-am întrebat. ”Fiecare doarme cum își așterne” !  Pentru perioade cu ger dar fără  zăpadă, avem acum țăruși care intră în solul înghețat și nu se rup la scoatere, cum pățisem în iarna 1972 cu unii de aluminiu !

 Deoarece acele găici ale cortului în care vara se pun „cuiele” sunt prea mici pentru unele mijloace de ancorare iarna (pioleti), trebuie ca la unele găici sa adaugam o bucla de sfoara. Bucati de cordelina ne ajuta si sa fixam unele puncte de ancorare mai la distanta, de stânci, braduti etc., mai ales cand vantul nu da tarusilor timpul necesar a se „betona”. Dar mai ales schiurile și pioleții,  nu se folosesc  la ancorarea cortului propriu zis, ci la ancorările suplimentare.

ANCORELE SUPLIMENTARE :- acele sfori care „trag” de arce, impiedica vantul sa indoaie arcele invers si sa le rupă, sunt obligatorii in zone cu vânt. Se monteaza preventiv si se regleaza bine si cand nu e vant seara. Nu se stie ce va urma ! Eu am făcut greșeala (vara !) ca într-o turăcu colegi în Făgărași, să montez doar două ancore suplimentare înspre direcția din care bătea vântul. Peste noapte acesta și-a schimbat direcția, ne-a rupt un segmet de arc la îmbinarea lui și- grav !- ne-a sfâșiat pânza cortului iar spărtra tot creștea ! Am avut noroc să fie doar vânr nu și ploaie, așa că am dărâmat intenționat cortul peste noi !  Sforile acestor ancorări  se fixează cu schiuri, pioleți, bețe, căci ele sunt mai solicitate de vânt. Sforile nu se leaga de schiuri, kanturile  acestora pot taia sforile prin frecarea dată de vânt ! Se fixeaza de legaturile schiurilor ! Iar când stratul de zăpadă e mic, schiurile se îngroapă orizontal în zăpadă.  Noi nu folosim acele „întinzătoare”, ele de obicei alunecă, se slăbesc. Ancorăm capetele sforilor, în acest fel şi  tractiunea  e mai eficientă. Ancorele suplimentare  nu lasă vântul să curbeze invers barele cortului şi să le rupă cum am arătat mai sus.  

    Atentie la beţele de schi/ tură:  se folosesc cu rondela în sus. Așa că daca nu le dezgropați la plecare cu atentie (cu pioletul, de exemplu) puteti rupe curelusa/ mânerul.  Coltarii sunt utili în ancorarea cortului doar pe zapada bine înghetata, dar nu în puncte foarte solicitate. Utilizarea ca puncte de ancorare a unor pungi umplute cu zapada si îngropate în zapada e recomandata mai ales cand cortul se instaleaza pentru mai multa vreme. Streasina cortului exterior se acopera cu zapada (desi altii nu-s de acord cu asta, spunand ca favorizeaza condensul ! ), ca sa nu intre vântul pe sub ea, vant ce ar putea rupe/smulge cortul , dar şi pentru a face cortul izoterm. Amicul Arnold Kadar, pentru Aconcagua, si-a adaugat o „fusta” la supratenda, pe care sa puna bolovani sau blocuri de zapada.

Înainte ca ultimul să intre în cort, în absida în care se va găti face cu lopata un mic depozit de zăpadă pentru topit și gătit. Căci  ”podeaua” din absidă – bătută bine cu bocancii și schiurile va îngheța și nu se va putea ”recolta” de acolo ”materia primă” ! 

    PROTECTIA CORTULUI ANTI-VANT : Când e sau banuim că va fi vânt în acel loc, se fac preventiv ziduri protectoare din blocuri de zapada , măcar pe trei laturi si macar de 1/2 din înaltimea cortului (vezi în poza de alături !). Pentru asta, ar trebui, când montam cortul, sa ne convingem ca avem în apropiere o zona cu zapada nesfarâmicioasa, adecvata taierii „caramizilor”. O gasim uneori decopertând stratul nou de zapada „pulver”. În Fereastra Mare a Sâmbetei, unde, în martie 2000, am dormit doua nopti în asteptarea îmbunatatirii vremii – Radu si Arnold aveau „cariera” lânga cortul lor; eu si Marlene trebuia sa căram blocurile pe o anumita distanta (le taiam mari, ca sa avem spor!) si la un moment dat spinarea mea s-a revoltat (eu căram, Marlene finisa zidul). Ca unealtă se poate folosi lopata (parte din trio-ul pt. nedorita avalansă: DVA, sondă, lopată). Sau coada unui  schiu, cu care am tăiat sub Şaua Gărgălau „BCA”-urile pentru zidul din poza alaturată . Sau o atelă salvamont din placaj.

     Întinderea/ verificarea sforilor e foarte importanta. Am scris mai sus de ele. Rolul lor e să ajute ca pânza cortului să nu devina concavă, cortul sa nu devina paraşută si ajuta ca arcele sa nu fie suprasolicitate, sa nu se rupa. Am păţit asta de câteva ori. Mai grav e când se rupe şi pânza cortului exterior., cum tocmai ați citit.  Mai nou, corturile se livreaza (sau ar trebui!) si cu o țeavă-atelă („doctor”). Eu am comandat unui strungar câteva astfel de tuburi, care sa alunece lejer pe arce, dar sa nu aiba diametrul nici prea mare (largi). Le montez, preventiv pe arce ; în caz de nevoie, se pot mai usor culisa la locul defectiunii. Am si un  astfel de tub sectionat in lung, pe care il pot mai usor aplica si fixa la locul cu pricina. 

ATENŢIE LA VÂNT ! Si când vântul e moderat, în timpul manevrelor de montare-demontare, vântul va poate „fura” obiecte scoase din rucsac sau chiar cortul ! Nu e de glumă !  Unor amici cu cortul lângă al nostru în Șleaul Bătrânei din masivul Iezer-Păpușa, care legaseră dimineața  supratenta (ne-ambalată !)  de un schiu  înfipt vertical în zăpadă, vântul a transformat acea pânză în zmeu, a smuls schiul şi…. le-a dus departe… În 1 martie 2014, pe Muchia Albota, tot  o clipă e neatenţie şi o rafală de vant a „furat” cortul interior al unor alpinişti experimentaţi.  S-au descurcat în acea noapte cu supratenta sprijinită pe beţe de schi. Tragedia soldată cu moartea unuia dintre ei a survenit în ziua următoare, tot printr-o neatenţie-ghinion: probabil prin agăţarea colţarului de parazăpadă şi alunecare rapidă pe panta abruptă pe a carei zăpadă neconsistentă pioletul n-a frânat şi n-a oprit . Atentie la toate obiectele: nu le puneti lânga rucsac, chiar daca nu e vânt. O rafală vă poate lasa fara ele, chiar si fara rucsac ! Un coechipier al  patronului  Engy Lajos de la ATTA, a avut surpriza ca dupa ce au montat cortul, undeva pe lânga vf. Fruntea Moasei, sa constate – când a vrut sa-l aduca în cort – ca rucsacul disparuse ! Si disparut a ramas! Mi-a povestit si Lisiana Cotuna cum a alergat o data  dupa cortul ridicat dar neancorat ca dupa un balon !  

   GROTĂ:  Când vântul e foarte puternic, nu se monteaza cortul: se face  o nișă/ grotă într-un troian, gasit de obicei lânga blocuri de stâncă izolate . Nișa trebuie sa aiba pe sectiune forma de T, pe acele „poliţe” laterale de sus vom dormi, pe cea mai scurtă de la capete depunem obiectele,.   Intrarea se închide cu blocuri de zăpadă pregătite pentru asta.  Jos se acumuleaza bioxidul de carbon de la respirat si toxicul oxid de carbon de la gătit, mai „grele”. De aceea jos se face o gaura-tunel sa iasă astea, sus una prin care să intre aer curat cu oxigen. 

 IGLOO-ul se face de obicei „in scop didacic”, la scoli de alpinism si salvamont. Am gasit aceasta afirmatie și intr-o carte străină. Pe munte el se face mai rar, mai ales pentru o stationare mai indelungata in locuri cu vanturi puternice . Dar și atunci  se prefera saparea de grote/nișe in zapada inghetata.  Dacă nu găsim zăpadă de consistența necesară tăierii blocurilor tip BCA/bolțari,  în zone cu vegetație se poate folosi metoda indiană: se confectionează un ”schelet” din crengi și apoi se aplică pe el stratul de zăpadă care se tasează cu lopețile și care va îngheța.  Mai sunt și alte metode…

  INCALZIREA IN CORT: Noi o facem cu  lumânări. Unii nu-s de acord cu ele: pericol de incendiu ! Asa e, daca nu ai pentru ea (ele) un suport stabil si te misti neglijent in cort sau adormi cu ele aprinse.  E ca atunci când ard case sau cabane de lemn și se dă vina pe lemn, nu pe instalații electrice defecte, pe coșuri necurățate, pe sobe supraîncălzite și nesupravegheate, etc. Noi folosim lumânările cu succes de peste 20 de ani, dar cu suport stabil, nu puse într-un pahar de plastic !   Ca suport improvizat se poate folosi o cutie/caserolă de plastic de genul celor în care a fost înghețată. În capacul acelei cutii se fac două sau trei orificii de diametrul lumânărilor.  Vezi poza alăturată. Desigur  acea cutie nu se duce goală în rucsac, se golește doar înainte de folosire si pentru stabilitatea lumanarilor se va pune zapadă  în ea.  Iar cand inaltimea lumanarilor scade; le putem chiar  lipi de capacul cutiei, supraveghid sa la stingem la timp. Noi  aveam un suport mic asemănător cu suportul de brad de Crăciun. Lumânările dau lumina suficientă în cort si produc si căldura placută. Economisim acumulatorii/ bateriile frontalelor. Alegem lumânări de calitate, groase, cam cât degetul mare sau cât o coadă de mătură,  cu ardere completa, care nu scot fum.  Nu foarte lungi, dar nici „pastile ”,  a căror flacără  se îneacă în ceara topită și nici lumânări-candele pentru cimitir. Iar pentru a nu umple cortul cu acel miros neplacut,  cand le stingem,  e de dorit sa facem asta fie afară din cort, fie  sa le stingem nu prin a sufla în ele ci „sufocându-le” rapid, cu doua degete umezite.

 Marlene aprinde cele doua lumânări  imediat dupa ce intra in cort, in timp ce eu ma mai ocup de exterior, de verificat eficienţa tăruşilor, de ancorele suplimentare. In 10-15 minute, temperatura in cort creste, de ex de la -10 la +8 +10gr C ! Asa ca putem sta in cort  3-4 ore fara a ne iesi aburi din gura si fara a ne ingheta mainile, fara a intra  in saci ! Marlene foloseste sosetuţe de puf, eu doar imi schimb șosetele umede cu unele de lână, uscate. Eventual ne punem un sac de dormit peste picioare, căci pe  jumătatea de sus a corpurilor avem pe noi pufoaicele.  Nu concep a gati stand in fund in cort si cu picioarele intr-un şanţ in zapada facut in absida cortului cum recomanda unii care se dau experti in bivuacuri de iarna ! Si nici nu gătim din saci, caci unii cand intra in cort, intra si in saci ! Noi  intrăm in saci dupa 3-4 ore de la intrarea in cort, deci cand ne culcăm  și când dezbrăcăm pufoaicele,  le băgăm în husele lor de transport și le vom folosi ca perne !  Doar de vreo 3 ori în cei 20 de ani anteriori, când gerul era de -18-22 gr.C și sacii de dormit mai umezi ( a 2-a sau a 3-a noapte)  am dormit și cu pufoaicele pe noi.

  PRIMUSUL/Arzătorul :  E obligatoriu ! Retineti ca cele cu butelii cu butan, pe ger puternic sunt „moarte”! Si daca le tineti în sac, dupa aprindere devin, totusi, rapid „anemice”, daca nu sunt dotate cu un furtun lung, care sa permita ca ele sa ramana mereu in sac, pe cand arzatorul e desigur e in absida cortului. Cele cu propan sunt mai scumpe si le gasim mai greu. Apropo, cei care folositi butelii care nu se reîncarca, dupa golire, ca sa nu va miroase în rucsac (iubiți muntele, deci nu le aruncați !) lipiți orificiul cu putin scotch sau leucoplast.

    Eu am folosit mulți ani primus cu combustibil lichid tip „neofalină”; se găseşte la magazinele cu echipament de munte. Adevat că e cam scump !  Am avut un primus  nemțesc („Juwel”- DDR) si unul rusesc – care m-au servit excelent  zeci de ani. Nu aveau pompa de facut presiune, dar utilizam ceva mai mult spirt pentru amorsare. Acum am un MSR, , de felul celor ce le folosise și Reinhold Messner și alții în Himalaya. Al nostru e model mai nou -WhisperLite Internationale (american), „multicombustibil”. Acesta nu mai e atât de zgomotos („reactor !”) ca modelele mai vechi. Nu cumva sa folosiţi tablete de spirt solid in cort, emană gaze ff toxice ! Le-a trecut vremea, renunţaţi la ele ! Iar mai de curând, se pot încărca buteliile cu GPL  de iarnă, mai ieftin și eficient !

 GATITUL: Utilizarea primusului: pe cele vechi le amorsam cu alcool, în cort sau în absida acestuia. Si le foloseam în absida sau uneori chiar in cort. Desigur, aeriseam bine  dupa aceea. MSR-ul nu se foloseste în cort ! Pâna ce flacara devine albastră, el poate incendia cortul ! Suntem avertizati în prospect sa-l utilizam doar afara din cort. Cand pentru preincalzire/amorsare  foloseam  combustibil din rezervor, eu îl aprindeam afară (nici un vânt nu a reusit sa-i stinga flacara !) si îl aduceam  în absida doar când „s-a cumințit” si ardea uniform, cu flacara albastră, sa ma pot mai comod ocupa de el, de ceai, supă, paste fainoase, piure etc. Dar mai nou il aprind in absida, folosind spirt (nu solid , nu medicinal, ci alimentar !) pt. preincalzire. Nu se produce flacără mare când deschidem robinetul.  Se va găti  în absidă, de dorit cu capac pe oală și cu fermoarul exterior deschis sau semideschis, ca sa nu se acumuleze aburii între pânze, sau/ și să aerisim bine dupa aceea. Zapada de sub primus se bate şi pe ea punem un mic placaj ca să nu se produca o „catastrofă alpină”: răsturnarea vasului cu ceaiul mult așteptat !  Stau în cort la căldură și doar din când în când deschid fermoarul cortului interior  pentru 10-15 secunde să mai adaug zăpadă în vas. Apropo, nu se umple vasul cu zăpadă, ci doar se mai adaugă treptat în apa deja încălzită. E  dovedit experimental și explicat  științific că e mai bine , mai eficient așa.

 Explica un ”expert” în dormit iarna în cort ca sa sapi în fața intrării un șanț pentru a sta mai comod cu bocancii în el și cu fundul în cort când gătești, deci afară, în vânt și ger ! Nu-mi venea să cred, dar am văzut mai apoi și eu pe unii gătind așa, dar nu era ger și vânt !

   VIATA IN CORT:   Având în vedere ca noptile de iarna sunt lungi, seara, dupa ce ne-am rehidratat suficient (foarte foarte important iarna !), ne facem si ceaiul pentru a doua zi. Umplem termosurile metalice (nu mai concep a merge fara ele) si chiar un PET, pe care îl vom baga în sacul de dormit; dimineaţa va fi călduţ încă. La nevoie îl reîncalzim dimineaţa, ceea ce presupune timp mult mai scurt decât a face acum ceaiul necesar din zapada. Am calculat că pentru 2 litri de ceai din zăpadă, timpul necesar e de 35-40 minute !  Şi in funcţie de asta., de numarul de nopţi, înainte de plecarea de acasă calculăm cât combustibil să cărăm. Idem calculam necesarul de gaz, dacă mergem cu butelii, una mijlocie tine cam 2 ore. Verificaţi si voi !

    Apropo, pe vremea când nu mergeam sau nu mergem iarna cu clăpari și schiuri, bocancii  îi curățăm bine de zapada, cu o periuta (nu cu cea de dinti !), îi băgăm în câte o punga si apoi în sacul de dormit! Cei care nu faceau asa aveau dimineata surpriza sa nu se poata încălţa ! Acum băgăm în saci acumulatorii/ bateriile de la frontale, aparatul foto, telefoanele mobile (sacii mai „destepţi” au buzunare pentru ele !). Căci lasate afara din sac (în cort e în jur de 0 grade sau -4), ele se descarca. Uneori băgăm în saci şi  anumite alimente.  Daca ninge peste noapte, cel pedepsit pentru ceva sau prin tragere la sorti, sau un voluntar,  iese periodic sa elibereze cortul de greutatea periculoasa a zapezii. Când nu e multa, se mai poate scutura si din interior…

Nu se doarme cu capul în sacii de dormit !!!  Şi pentru a nu „recircula” în plămâni aerul expirat bogat in CO 2, dar şi pentru a preveni umezirea pufului din saci, care ar duce la scăderea eficienţei acestora. Dacă aerul din cort ni se pare rece pentru respirat, mai ales dacă ştim că mai dormim cu gura deschisă, se  doarme cu ceva peste gura/nas: cagula, buff/bandană, mâneca unui tricou de rezervă…  Și un sfat final: nopțile de iarnă fiind lungi, la nevoie putem folosi un pet tăiat, doar n-o să ne încălțăm ca să ieșim afară, mai ales pe viscol,  pentru un banal pipi !

CONDENSUL :   Dimineata, vom constata condens pe interiorul cortului. Când e sub forma de picături sau dupa ce se dezgheaţă de la căldura lumânărilor,  trebuie  să stergem/ absorbim cu grija picaturile cu o lavetă/ceva textil, prin mișcări lente de jos în sus, ca sa nu ne cadă pe sacii de dormit si pe hainele de pe noi. Apoi se strâng sacii înainte de a începe gătitul si de a lua micul dejun.

DIMINEATA : Ziua fiind scurta, e bine sa ne sculam si sa ne pregatim de plecare pe întuneric. Dimineata  gasim in cort -4-8 gr C (n-am avut mai puţin nici când afară erau -22 gr.C !) . Dar am citit scris de unul pe care îl știam montaniard experimentat    că au răbdat frig şi seara şi că dimineaţa aveau in cort în jur de -15gr.C ! M-a șocat ! Explicaţia cred că ar fi  neacoperirea streşinilor exterioare cu zăpadă, aerisiri prea deschise, existenţa plasei la cortul interior !  In sacul de puf, dimineaţa termometrul ne arata de fiecare dată in jur de +18 gr.C, chiar și +20 !  Cum să-ți fie frig la +18 gr mai ales că ești îmbrăcat ? Pornim iarăşi „incălzirea centrală” si abia dupa 15-20 minute eliminăm condensul cu laveta, iesim din saci si ne luam „micul dejun” la temperatura de +8+14 gr.C.

STRÂNGEREA CORTULUI:   Înainte de a iesi din cort, bagam totul în rucsaci, ne imbracam bine si apoi iesim sa strângem cortul. Uneori strângem mai intâi cortul interior, cum facem și vara când afară plouă, cortul nostru permite asta. Atentie la vânt si acum ! Pentru a putea demonta „macaroanele” arcelor, care de obicei îngheaţă, le ungem  seara  cu putin ulei mineral. Am încercat cu antigel, dar nu merge. Daca suflati ca sa încalziti fiecare îmbinare  buclucasa, atentie sa nu atingeti beţele de buze !  Daca o faceţi o dată, nu veti mai uita !

    Gheaţa de pe cort se desprinde prin scuturare energica, acum, când corturile sunt din material sintetic (când cortul era din pânza obisnuita, dimineata era ca din tablă si devenea un balot cam mare și incomod). Abia apoi îl adunati si îl montaţi pe  laterala rucsacului, fixat și strâns bine în locul unuia din buzunarele demontabile. Eu asa îl pun si vara când e ud. Daca il puneti sub capacul rucsacului, e pericol de a-l pierde !! -știu cazuri !- si de a curge apa topita de pe el în rucsac).  

 UCENICIA:    Ar fi de dorit ca „ucenicia” dormitului iarna în cort sa se faca undeva în apropierea unei cabane sau unei localitati (sate risipite pe înaltimi), pentru ca daca ceva nu e bine… sa avem unde ne refugia. Exemplu/ amintire:  La una din taberele de „scoala de alpinism de iarna”, pe care le faceam cu membrii Clubului „U” Cluj, în anii ”70, la fosta cabana Puzdrele, din M. Rodnei, am instalat/ folosit pentru proba de bivuac cortul meu dublu (cort cehesc simplu, caruia i-am confectionat artizanal o „supratentă” /dublură). L-am instalat la cam 30 minute mai sus de cabana, lânga un adapost/ nisa în zapada, sapat de noi, instructorii si „elevii” – tot în scop didactic, într-un troian. Ne distrasem: avea si o coloana de sustinere în mijloc, avea trei locuri /paturi. De la o zi/noapte la alta, înaltimea „dormitorului” scadea. Cei trei din a 3-a noapte, dormind adânc în timp ce afară ningea intens, s-au trezit cu cortul darâmat peste ei si cu lipsa de aer (s-a rupt un băț, era cort clasic, cu doua bețe verticale). Asa ca si-au luat „catrafusele” si s-au mutat în nișa din vecinatate.

 La fel ar fi bine ca primele ture cu cortul iarna sa le facem în munti de dificultate progresiva, sa nu începem direct cu creasta Fagarasilor. Unii mai blânzi, Obcinele Bucovinei, Suhardul, Baiului, Leaota, apoi Rodnei sau ceva similar si apoi Fagarasii. De fapt acum, pe creasta Făgăraşilor sunt suficiente refugii. Si e bine sa parcurgem iarna un munte/ traseu pe care l-am facut mai întâi vara, dar „cu ochi de iarna” cum spunea Misi Szalma.

     Ture faine, gândite bine, nu ”la plesneală” !     Imagini ale noastre: cu cortul ”Erik”:  https://foto.dinumititeanu.ro/2018/04/16/sweet-home/