Capriciile Crăiesei

Relatarea unei ture de iarna pe creasta Pietrei Craiului, la mijloc de martie 2008.

Am revenit cu bine acasa dupa o tura dura pe creasta inzapezita a Pietrei Craiului. S-a terminat cu bine datorita excelentei tarii psihice si concentrarii celor sase coechipieri ai mei. Le multumesc pentru asta. Am fost constient de la plecare ca vor fi momente riscante, a caror depasire se va datora fiecaruia in parte. Regret ca sambata am avut acele conditii dure, un coctail de ceatza deasa, vant, ace de gheatza ce ne bombardau ochii (nu era bine nici cu ochelari si nici fara !). Dar ma si bucur ca cei ce m-au insotit au cunoscut si aceasta fatza a Muntelui acasa, sa n-o intalneasca prima data in marii munti ai Europei, Americii sau Asiei. Cred ca s-a invatat ca fiecare pas conteaza, fiecare priza, fiecare gest. Am mers mult primul, caci asta era datoria mea, dar i-am lasat si pe coechipieri sa vada cum e cand ai in fatza acel necunoscut si nevazut…

    Am ajuns la cabana Curmatura la ora 01 din noaptea de joi spre vineri, 13-14 martie. In poiana Zanoaga am fost serviti cu un pui de viscol, aperitiv la ce va urma. Eram opt  din CAR Universitar Cluj.  Alarma a sunat la 05.30. Intentionam ca in zori de zi sa urcam pe vf. Turnu si sa ajungem  pana la refugiul  Grind din Creasta. Nu s-a  putut din motive de vant foarte puternic si ceatza pe inaltimi, asa ca ne-am continuat somnul, sperand  intr-o ameliorare rapida a vremii. Si s-a mai ameliorat, asa ca la ora 10.30 am pornit, dar  fara graba si numai 7. Pe Mircea, o problema medicala l-a obligat sa plece la vale. Zapada putina fatza de alte ierni, dar coltzarii ne-au fost de un real folos. Ajunsi in creasta, ne-am bucurat ca s-a  ridicat plafonul de nori, desi noi nu eram in soare cum erau Bucegii, Leaota, Papusa, Fagarasii. Dar pe la  Vf.Padinei Popii a venit si la noi soarele. Poze, lectie de geografie, speranta ca sambata pe la pranz vom ajunge La Om si vom parcurge si Sudica, macar pana la Lespezi…. La 16.30 eram la Ref.Vf. Ascutit. Dupa vreo ora au aparut inca patru tineri -doi baieti si doua fete- din Bucuresti. Surpriza a fost ca pe Andrei Chivu il stiam cativa dintre noi.  Am dormit cam inghesuiti, dar fericiti ca eram pe munte si optimisti….

    Noaptea au revenit  vantul si ceatza; bucati de gheatza ne bombardau adapostul si ne stricau somnul si asa chinuit de pozitii incomode. Alarma a sunat iarasi la 5.30. Dar din nou  degeaba: afara era o ceatza foarte deasa, vantul  se reinstapanise  pe creasta.  Dar dupa ce a rasarit  soarele, s-a mai potolit ca si in ziua precedenta; am sperat ca semnele bune se vor inmulti. Asa ca la ora 9.05 am plecat. Cei 4 amici se pregateau si ei… Numai ca… am fost amagiti ! Iarasi s-a instalat ceatza si vantul. In ciuda lor, am continuat.

     La ora 14 am ajuns La Om.   Poate ca atunci, acolo, pe Piscul Baciului nu am realizat la adevarata lui valoare gestul prietenului Cosmin Munteanu din Brasov care ne zarise pe creasta (si pe care noi  il zarisem !) si ne asteptase in vant si frig ca sa ne imbratiseseze, sa ne felicite ca am terminat Nordica cu bine ! Iti multumim draga Cosmin ! Ai fost intotdeauna si vei ramane un om deosebit si ne vom bucura sa te avem langa noi in cat mai multe ture. El ne-a spus ca trupa numeroasa a CAR-istilor din Bucureşti. la care se alipisera si altii din Pitesti si Focsani tocmai facusera cale intoarsa pe Coltii Gainii. Ne-am lamurit ca in afara de vremea rea au mai avut un motiv:  ajunsi la refugiul din Saua Grindului- unde ei aveau in planul initial intentia  sa doarmă, am constatat ca uşa era pe zapada la vreo 15 m de refugiu; o fi lasat-o deschisa vreun inconstient si a rupt-o vantul din balamale. Oare bucureştenii nu o văzuseră sau poate n-au fost până la Refugiu.

N-am putut-o fixa bine cu cordeline, dar am lasat-o  inauntru. Pe prici era o saltea alba de zapada…  Asa ca, neavand convingerea ca duminica vom avea vreme buna si gandindu-ma eu ca tinerilor mei insotitori le-a ajuns lectia dura  a Muntelui din acea zi , am plecat spre Grindul de Jos pe urmele camarazilor car-isti si ale lui Cosmin ! Va multumim ! Daca ne-am fi putut si noi si voi  realiza planul initial, ati fi mers voi pe urmele noastre de pe Creasta Sudica. Pe la jumatatea coborarii am iesit din nori. Nu departe de Refugiu ne-am intalnit cu 3 bucuresteni (unul era Eugen Visan). Ii admiram ca – desi aveau o reprezentanta a sexului frumos – nu s-au lasat intimidati de ce le-am relatat noi despre Grindul din Creasta. Muntele i-a rasplatit in ziua urmatoare.

    Pe Creasta Nordica cel  mai mare pericol fusese  vantul, mai ales ca nu era continuu, ci in rafale. Au fost zone unde din prudenta am mers calare pe creasta ingusta (noroc ca nu prea erau cornise de data asta) sau „in patru labe”. Mersul biped era un mare risc;  de rafale violente imi era cel mai teama. Va multumesc Catalina, Marlene, Mihnea, Cristi, Calin, Cozmin ca ati avut grija de voi.  Daca as fi un egoist si un comod, as fi mers doar cu Marlene ( cum se intampla fara sa vrem in multe alte ture) si  as fi avut mai  putine emotii . Dar n-am vrut sa va trimit pe Creasta Pietrei Craiului, ci sa va conduc. Am procedat cum proceda Misi Szalma: „nu  faceti ce va spun eu,  faceti  ce fac eu”.

    Sunt convins ca alta data, in conditii mai bune, acest „mers pe barna inzapezita” vi se va parea usor. Dar va sfatuiesc ca nici atunci sa nu deveniti usuratici, ci sa abordati traseul cu seriozitate si atentie.

De fapt , vineri pe traseul Curmatura-Turnu- Vf.Ascutit  cand am avut vreme relativ buna, ca cred ca v-ati convins ca fetzele Muntelui sunt multiple.

    Ma framanta o intrebare pentru coechipierii mei de zilele trecute: Ce ati fi raspuns daca ajunsi la Grindul din Creasta, ce nu avea usa, dar avea zapada pe priciuri, as fi propus sa ramanem acolo in speranta (dar nu cu convingerea! ) ca duminica va fi vreme buna? (Si a fost !).

    Indiferent ce raspuns imi veti da, cred ca nu regretati ca n-am parcurs duminica o parte din Sudica, ca ne-am   oferit o zi de suflet, o zi relaxanta dupa concentrarea psihica si fizica de sambata.   Nu credeti ca prin acea coborare la Grindul de Jos am rugat   Muntele  sa ne ierte  pentru cutezanta  sau sa ne aprecieze pentru renuntare , sa ne astepte alta data cu bratele deschise?

Sper ca sunteti de acord ca  meritam  acea leneveala de duminica dimineata cand ne-am lasat mangaiati de razele Soarelui care mangaiau si Creasta „noastra”.   Ca sunteti de acord ca  acel gest al nostru de a-i aduce un omagiu lui Zoli Kovacs in poiana Vladusca trebuia facut ! Ca  v-au impresionat ghioceii  si brandusele ce rasarisera langa blocul stancos pe care e fixata placutza „In Memoriam”, aflata in preajma locului unde  l-a rapus si depus avalansa din  31 dec.1999 ! Sper ca  v-a placut acea defilare fara graba a noastra prin Cheile Pisicii unde s-a filmat finalul filmului „Could Mountain”  si apoi prin impresionantele Prapastiile Zarnestilor unde confrati intru pasiune urcau ” poteci”  verticale. Si unde eu m-am recules din nou in fatza unei alte placutze In Memoriam Gheorghe Jinga- decedat in 31 dec.1987 intr-un stupid accident de escalada.

    Sper ca sunteti de acord cu mine ca pe noi,  Muntele ne-a legat si de data asta mai tare unul de altul si ca ne-a legat si mai tare de El- de Fascinanta Piatra Craiului- muntele meu de suflet, munte care sunt convins ca v-a patruns si voua in suflet. PS. Vezi tot în acest capitol „Superbie în Crai” !

                                                       *****