Alpinism-căţărare-căţărătură

O parere personala despre termenii de mai sus. 

Alpinismul s-a nascut in Alpi si s-a divesificat mai apoi tot mai mult.( a se vedea ” Evolutii in alpinism” si „Feţele alpinismului” în cap.11. ). Unii, mai ales tinerii sustin a ca ce fac in Romania cei care se leaga in coarda vara e catarare nu alpinism, iarna e turism/drumetie de iarna, nu alpinism.. Cam asa este de fapt, dar termenul generic, larg de alpinism este clasic, include toate metodele, modalitatile de a aborda/urca muntii mai dificili, prin locuri mai dificile.

Daca iarna in Fagarasi sau Rodnei de ex. folosesti piolet si coltzari- faci alpinism. Nu cu dificultăţi ca în Alpi, dar alpinism. Iar pe stâncă, primii care au escaladat peretii din Dolomiti- care si ei fac parte din Alpi- isi spuneau alpinişti: italienii Angelo Dibona, Tita Piaz, Emilio Comici, Ricardo Cassin, Angelo Dimai, Cesare Maestri -„paianjenul Dolomitilor”- austriecii si germanii care, multi dintre ei treceau Pasul Brenner cu bicicletele ( „Bergzigeuner”): Fritz Kasparek si Sepp Brunhuber, Emil Soleder, Willi Welzenbach, Toni Hiebeler si altii. Guido Rey, in cartile sale se referea la catararea de mare dificultate ( pentru acea vreme si cu echipamentele de atunci.) Dar cartile sale contin cuvantul alpinism, nu căţărare: „Alpinismo acrobatico” , „Alpinismo a quattro mani”, „Famiglia alpinistica” . Si Baticu si-a numit cartea memorialistica „Amintirile unui alpinist”, desi ce a practicat el era căţărare pe stâncă. 

As dori sa-mi spun parerea privind alt termen „in litigiu”: CAŢĂRARE- CAŢĂRĂTURĂ. Am discutat personal cu mai multi alpinisti/ cataratori aceasta problema, pe care am discutat-o candva, pe Plaiul Munticelului si cu Nea Baticu. Domnia Sa sustinea cu vehementa ca termenul corect este „căţărătură”.  Ca in orice problemă, „călit” in inchisorile comuniste, era si aici intransigent, inflexibil. Sustinea ca a discutat problema cu un filolog de prestigiu, si imi dadea ca exemplu de formare a substantivului din verb „a invata- invatatura”. Eu am replicat cu ” a urca -urcare, a se plimba- plimbare”. Nu ma duc sa fac o „urcătură” sau o „plimbătură”, traseul pe care mă plimb nu e „traseu de plimbătură”. Dar vorba bancului, „am ramas cum ne-am inteles”, adica fiecare cu parerea lui. Mi-a spus ca asta a fost si una din obiectiile pe care i le-a facut lui Walter Kargel, care, dupa cum stiti din cartile acestuia, s-a conformat atunci, probabil fara convingere si din respect pentru Marele Baticu. Cred asta, bazat pe faptul ca in carţile  ulterioare  folosit şi „căţărătură” , dar şi  „căţărare, escaladare”. 

De fapt important este ce facem , adica faptul ca urcam muntii si faptul ca o facem cu o mare placere. Dar sunt importante si denumirile utilizate. Și mă mir că termeni de alpinism folosiți inițial ca glume: cui, sfoară, au înlocuit termnenii clasici: piton,  coardă…  Idem comenzile: ”Fil”  și ”slab” erau clare, nu se puteau face confuzii: se auzea de la distanță ”i”-ul și ”a”-ul. Din ”stânge” și ”las-o moale” ce se aude când bate vântul sau vuiește apa unui râu ?