CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

18. Sporturi montane

Alpinism

Conform dictionarelor, prin alpinism se intelege acea ramura sportiva care consta in ascensiuni in munti, in special escaladarea partilor greu accesibile ale acestora.

Dar nu toata lumea accepta că alpinismul e un sport sau „doar un sport”.

 Multă vreme eu  am ştiut că „data naşterii alpinismului” este 8 aug. 1786 cand Jacques Balmat si Michel Paccard au fost primii oameni pe vf.Mont Blanc, cel mai inalt al Alpilor. Aşa găsisem în unele publicaţii şi aşa era logic. Credeam ca 3 aug 1787 din unele publicatii e o greşeală. Am aflat apoi că data de naştere „oficiala”, trecută in enciclopedii, se considera a fi chiar 3 aug 1787, data celei de a 3-a ascensiuni pe Mont Blanc ( care incepuse din Chamonix in 1 august !). Data cand, insotit de Jacques Balmat, si de inca 18 oameni ( purtatori de provizii, prajini, scari, instrumente stiintifice, etc ) si de servitorul sau, a ajuns pe varful Mont Blanc si savantul Horace Benedict de Sausurre din Geneva. 

Acesta anuntase cu doua decenii mai inainte ca va oferi un premiu substantial celui/celor care vor ajunge primii pe varf. Si primii pe varf, in 8 aug.1786, deci cu un an mai inainte, fusesera Jacques Balmat si Michel Paccard !  Balmat, a mai urcat pe vf.Mont Blanc si in 5 iulie 1787 cu inca doi ghizi. Aşadar se considară că cele doua ascensiuni anterioare reuşite doar de 2-3 doi oameni au arătat  doar că se poate, iar „alpinismul”, moda de a urca vârfuri mari a inaugurat-o doar acea ascensiune mai numeroasă din care a făcut parte şi „sponsorul”. S-a scris că prestigiul lui Saussure, scrierile sale au contribuit ca alpinismul să devină „o modă”.Fara prestigiul si publicitatea facuta de Saussure, prima ascensiune a lui Balmat si Paccard ar fi intrat în uitare. Dar undeva am găsit scris:

 ”Sans aucun doute que la première ascension du Mont-Blanc soit considérée comme la date de naissance de l’alpinisme.» 

Deci ”fără niciun dubiu”,   8 aug. 1786 cand Jacques Balmat si Michel Paccard au fost primii oameni pe vf.Mont Blanc, e data de naștere a alpinismului. Mai sunt afirmații eronate și în Enciclopedia  Britanică și altele, idem în celebrul Larousse…

Apropo: Cunoscuta statuie din Chamonix ii reprezinta pe Balmat si Saussure ! Tardiv, abia in 1986, in cadrul serbarilor bicentenarului primei ascensiuni, s-a reparat nedreptatea : a fost amplasata in Chamonix si o statuie a medicului Jacques Paccard ! 

Dar altii considera ca data de nastere a alpinismului  este  23 apr.1336 cand Francesco Petrarca a urcat Mont Ventoux sau ascensiunea din 1492 pe Mont Aiguille a unui grup de mercenari, din ordinul lui Carol al VIII-lea. Caci acele ascensiuni n-au fost efectuate nici in scop militar (cum a fost traversarea în antichitate a Alpilor de catre Hannibal si armata sa) si nici in scop utilitar, ci mai mult din curiozitate si ambitie. 

Germanii folosesc uneori si cuvantul Alpinismus, dar mai ales Bergsteigen (Berg= munte, steigen = a urca), iar cei care il practica se numesc „Die Bergsteiger”. Englezii folosesc termenul de „mountaineering”. Sud-americanii ii spun „andinism”.

El s-a diversificat foarte mult, din trunchiul comun au „crescut” multe „ramuri si ramurele”. Exista forme mai usoare, unde unii incadreaza si drumetia montana per pedes si desigur „alpinismul clasic”, ascensiuni pe rute mai dificile, atat in conditii de vara cat si pe zapada sau ascensiuni mixte. Formele tehnice pe stanca si gheaţă se numesc „căţărare”, cei care le practica sunt cataratori. Ramura aceasta este „escalada”. Exista si termenul de „catarare sportiva” (vezi alti multi termeni ce definesc ramuri, ramurele ale alpinismului in cap. „Escalada „si ” Ice climbing”). Nu exista o conceptie unitara in folosirea diferitilor termeni. In plus nu toti termenii straini pot fi tradusi exact. Desi exista o distinctie intre diferiti termeni utilizati, distictia nu e intotdeauna clara, neta: alpinism, ascensiune, căţărare, escaladă. 

O interesanta analiza a problemei o face Marian Anghel, conchizand ca termenul „alpinism” e potrivit doar ascensiunilor pe pante si creste înzăpezite ale munţior:

http://anghelmarian.wordpress.com/2013/05/16/inapoi-la-notiunile-de-baza…

Dar pentru mulţi, alpinism e termenul generic al „trunchiului”. Cei care au urcat primii pereti mai dificili din Alpi (deci nu pe zăpadă) isi spuneau alpinisti, nu cataratori ca acum. Dovada si titluri de carti: „Alpinismo a quattro mani”, „Alpinismo accrobatico”, scrise de ghidul italian Guido Rey ( 1861-1935). Ascensiune se folosete mai ales cand se urcă varfuri montane. Catarare, escalada e utilizat mai ales pentru urcarea unor pereti sau muchii abrupte, cvasi- verticale , verticale sau surplombante de stâncă. 

Termenul ascensiune e uneori folosit pentru orice fel de „urcare pe munti”. Dar limita dintre drumetie si alpinism (căţărare) unii o considera a fi utilizarea mainilor: se poate vorbi de alpinism/căţărare doar cand pentru inaintare/urcare se folosesc si mainile ( pe prize, pe piolet/pioleti, pe blocatoarele montate pe corzi fixe, la rapel, etc).

Veteranul nostru Walter Kargel in cartea sa „Alpinism”, tiparita in 1981, enumera :

-ascensiuni de vara, de iarna, pe stanca, pe gheatza,

– ascensiuni pe munti inalti, pe munti de altitudine medie,

– ascensiuni pe peretii cheilor si canioanelor, in zone montane greu accesibile( Arctica, Antarctica),

– ascensiuni pe faleze de langa plaje marine, pe blocuri izolate de stanca, in pesteri,

– ascensiuni pe constructii inalte: turnul Effel, pe zgarie-nori,

– ascensiuni pe structuri artificiale special construite.

El adauga ca strans legate de alpinism sunt o serie de activitati si sporturi montane:

– drumetia de munte, schiul, canioning-ul, rafting-ul, deltaplanismul si parapantismul.  

Definiţii ale alpinismului au propus mai mulţi;  însă fiecare e incompletă, căci niciuna nu poate reda toate acele multiple aspecte geografice,climatice, fizice, psihice, filozofice. 

„Alpinismul este arta de a parcurge munţii înfruntând mari riscuri cu o mare prudenţă” afirmă  Rene Daumal. Dar  Erhard Loretan  scrie: „A ridiculiza moartea, e drogul meu”, deci accepta doar prima parte din fraza de mai sus !  În relativ scurta sa viață (52 de ani) , dar fantastic de bogata viață de alpinist  dovedeşte că era şi el prudent, dar nu foarte prudent. Prudenţă care le lipseşte mai ales tinerilor. „Toţi alpiniştii recunosc că norocul joacă un rol important în succesele alpine ale tinereţii” – scrie Anderl Heckmair.  Iar  Lionel Terray afirmă:  Alpinismul are reguli stricte, dar la 20 de ani cine tine seama de toate regulile ?  Dar în altă parte scrie: „A-ti asuma riscuri prea mari si prea dese, este un joc ce nu poate dura mult timp. Să rişti, dar cu măsură.”

Intersantă este și o cugetare  a fenomenalului Kilian Jornet : ”Diferenţa dintre droguri şi sportul extrem este că după droguri te simţi îngrozitor, iar după o ascensiune extremă te simţi Dumnezeu”.

E imposibil ca într-o definiţie să fie cuprinse multiplele aspecte ale alpinismului:geografice (relief, climă), fizice (condiţie fizică, talent, tehnică), psihice (curaj,calm, prudenţă), sociale, filozofice…

Revenind la clasici: Roger Frison-Roche afirma că „Alpinismul incepe in clipa in care ascensiunea unui munte, a unei faleze, a unui varf secundar, pe scurt a unui accident terestru, devine periculoasa prin insusi faptul reliefului, sau a climatului, cand apare notiunea de pericol.”

Eu afirm ca acest enunt e valabil si in Carpati. A urca peretii din Cheile Bicazului sau din Bucegi, Piatra Craiului s.a e alpinism/cățărare. A parcurge vara creasta Fagarasului sau a Piatrei Craiului, M.Rodnei, Parangului, s.a e drumetie. Dar a urca spre aceste creste montane si a le parcurge iarna, e deja alpinism. Caci necesita imbracaminte si incaltaminte adecvata, piolet, colţari, echipament de bivuac, stiinta „de a citi zapada”, de a evita pericolele. Caci „Cei mai buni alpinisti sunt cei in viata” scria Reinhold Messner. El a fost mereu bun si este in viata, trecut de 70 de ani (născut în 17 sept.1944). Luiz Trenker a scris ceva asemanator: „Cel mai important in alpinism este sa traiesti mult”. Si el a facut-o: a trait 97 de ani. Iar Walter Bonatti afirma dupa  retragerea din Peretele Nordic al Eigerului  ca „Nici un munte nu valoreaza cat viata”. La toate astea trebuie sa cugete toti cei care incep sa practice alpinismul, una sau mai multe din ramurile” sale.

 Dar nu știam când a apărut prima dată cuvântul ”ALPINISM” ! Se pare că abia în 1877 ! 

Am primit în sept.2022 un fain cadou (mulțumesc și aici Prietene !) cartea ; Alain Ghersen: ”Risque et alpinism- réflection philosofique sur l’ Homo Alpinus”.  Despre autorul ei  bun alpinist dar și filozof, puteți afla cu Google. În cartea ce o am în față. la pag. 28 scrie:

”O cercetare etimologică a vocabulei ”alpinism” ne trimite la Anuarul Clubului Alpin Francez din 1877 ( Dinu: club înființat în 1874) unde se spune că ”acest neologism era necesar pentru a desemna activități pe care Clubul trebuie să le organizeze și să le apere”. Deci până în 1877 cei care făceau ascensiuni pe vârfuri din Alpi nu știau/nu afirmau că fac ”alpinism” ! 

Cititi si:  http://anghelmarian.wordpress.com/2011/05/05/teoria-riscului/

 

Loading