Căţărarea pe gheaţă (Ice-Climbing )

Catararea pe gheaţă, ca si escalada, e o ramura recenta a alpinismului. Se bazeaza pe pioleţi (doi de fiecare catarator !) si pe colţari.

Desigur ca pioleţii folositi la Ice Climbing au alt design decat cei clasici. Primii pioleti cu forma  cunoscuta din carti si albume de alpinism clasic de iarna, au  aparut prin 1875, ca o combinație dintre o secure și un alpenstock  si se foloseau – mai ales de catre ghizii din Alpi, platiti de alpinistii englezi-  pentru  sapat mii de trepte pe pantele cu zapada inghetata. În 1860, William Mathews, Michel Croz,și Étienne Favre, pentru a urca vârful   Grande Casse din masivul Vanoise -3855 m, au tăiat cu o secure 800 de trepte în zăpada înghețată ! Coltarii au fost inventati/introdusi in alpinism  de Eckenstein in 1908 (inspirat de scule asemanatoare folosite de munteni) si au reprezentat un progres urias; trepte se mai sapau de acum doar in gheață. Primii erau cu 10 ”colți”/puncte. Abia în 1929, Laurent Grivel  a inventat colțarii cu 12 puncte. Cei doi ”colți” frontali, erau/sunt foarte utili pe pante abrupte.   Doi dintre cei 4 alpiniști care au urcat prima dată integral Eigernordwand-ului au folosit colțari cu 12 puncte. Desigur ca de necesitate, in ascensiunile de iarna s-au mai abordat zone de gheață cu pioleti si coltari.  Dar abia in ultimii cca 20 de ani, Ice Climbing de ani a devenit o ramura aparte a alpinismului. 

   Unor  căţărăratori care s-au profilat vara pe escalada de mare dificultate, adevarati atleti si acrobati pe stâncă, le-a venit ideea  de a face si iarna catarare pe… cascade de gheaţă.  Au redus lungimile cozilor pioletilor, au modificat geometria lor , atat  a cozilor cat si a ciocului si lamelor, le-au facut partile active mai ascutite, din oteluri speciale, unele chiar intersanjabile.  Coltarii nu mai sunt nici ei identici cu cei clasici. Nu mai sunt  articulati, sunt deci mai rigizi, se utilizeaza mai ales (dar nu numai) cei doi colti frontali. Dar exista si variante”monopoint”, cu unul, ca un colt de rinocer si chiar cu colti la călcâi, dar ultimii amintiţi  nu mai sunt admişi în concursuri.  Peretii mai mici de gheaţă sunt urcati in general in „top- rope” =  tip mansa, cu asigurare de sus.  Dar pe cascadele inghetate mai inalte se urca la fel ca si pe stanca, din mai multe lungimi de coarda, cu regrupari. In acest caz, ca si in cazul instalarii unor manse (cand nu e sau nu se vrea acces la top pe o brana), capul de coarda se asigura din loc in loc in pitoane speciale pe care le insurubeaza in gheaţă si pe care le recupereaza secundul. 

  A aparut si aici incaltamainte speciala, ghete mai usoare (  inclusiv cu coltari/crampoane  incorporati ), folosite  mai ales in  concursuri.  Dar în general bocanci de iarnă cu talpa rigidă sau – în ture mixte- chiar clăpari ! Din cand in cand, cataratorii se opreau/ se opresc   atarnati cu incheietura mainilor de „dragoane” (chingile  pioletilor), pentru a-si odihni flexorii degetelor, bicepsii si alti muschi.  Dar in concursuri aceste pauze erau consemnate, cataratorul depunctat corespunzator. Asa ca la concursuri cu asigurare de sus sistem ”top-rope”s-a ajuns la catarare fara dragoane .  Așa că la concursurile cu asigurare de sus, sistem top-rope ca la escalada pe stâncă s-a ajuns la cățărare fără dragoane!

Dar când se face Ice climbing de plăcere, cei doi pioleți au dragoane de chingă legate de ham sau dragoane elastice -numite în engleză ”leash” (lesă, ca la câinii plimbați de stăpâni). Când are nevoie de o mână liberă pentru a înșuruba un piton de gheață, fie lasă unul din pioleții tehnici să atârne, (de unul bine înfipt se ține!) fie îl infige în gheață fără riscul de a rămâne fără el.  Dar, dacă el cade (oprit din cădere de primul  șurub (ice screw) de sub el, înfipt în gheață ”sănătoasă”, îl pot accidenta pioleții legați de el!

  Caţăratorii pe gheaţă trebuie sa stie a aprecia calitatea gheţii (dupa culoare, duritate, grosime, daca are sau nu apa sub ea…), fapt foarte important in siguranta ascensiunii.

  Caţărătorii din Ro au cautat si gasit multe locuri in care -in functie de temperatura-  isi  pot satisface placerea căţărării pe gheaţă. Locuri mai indragite, mai usor accesibile, deci mai  frecventate sunt langa lacul Bâlea si lângă Ref.Genţiana din Retezat, în Cheile Lotrişorului, Cascada Cailor din m-ţii Rodnei. Exista insa multe altele.

  Clujenii si multi altii – chiar daca nu au echipament personal- pot incerca/exersa catarare pe gheatza la Cascada Răchiţele, unde in fiecare  luna februarie, se organizeaza concursuri.Inaugurarea lor a facut-o in urma cumai multi ani dl.Motica din Baia Mare, apoi a fost organizată de  formaţia Salvamont Vlădeasa/Mărgău.

  Luand o dezvoltare rapida, Ice Climbing-ul a fost luat in discutie la adunarea Generala a UIAA care a avut loc in toamna anului 2002 la Flagstaff (SUA)  si acceptat ca ramura sportiva in cadrul UIAA (informatia e din revista Alpin info nr.1/2003).

  Ca si concursurile de escalada care au trecut de pe stânca in sala, s-a intamplat asta si in catararea pe gheaţă, gheaţă aplicată pe structuri metalice in săli sau in aer liber.

 Incepand din 2006, Clubul Alpin Roman si primaria Busteni, a organizat vreo 5-6  etape  ale  Cupei Mondiale de Catarare pe Gheaţă (UIAA Ice World Cup), unde cine  dorea, putea vedea  „la lucru” , in pozitii incredibile, pe marii asi in domeniu din lume, adevarati atleti si acrobati. 

   La editia Busteni 2011, Cristina Pogacean din Sectia Universirata Cluj a CAR s-a situat pe un onorabil loc 6 la proba de viteza. Felicitari Cristina si succese in continuare !