CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

04. Viata Muntelui

Schimbări în munţi

Motto: ” E putin probabil ca stancile enorme care sunt agatzate de o vesnicie deasupra capetelor noastre, vor cadea in clipa asta, dar ramane o portita prin care ni se strecoara in suflet un fior de frica, din care se naste de fapt maretia cu care ne coplesesc muntii! Scurta viata omeneasca e o unitate de masura prea mica pentru a masura vesnicia. Nu ne temem de stanci ci de eternitatea lor.” 

Mihai C. Vornicu trecand prin Prapastiile Zarnestilor

Stim cu totii ca muntii nu sunt vesnici, ca si ei s-au nascut, au crescut, imbatranesc… Asadar „au viata”, asa cum scrie CUXI in emotionanta lui carte „Singuratatea verticalelor”. Acel fragment, l-a citat intr-o relatare a sa DAN BELDEA -cel care nu putem crede ca nu mai e printre noi- dupa ce trecuse pe langa crucea lui Cuxi.Il redau si aici: „Muntele are viata, el traieste nu numai prin flora si fauna ci si prin stanca si piatra- VIATA MINERALA. Iar daca esti mai aproape de stanca si o pipai cu degetele si o mangai cu palmele si o imbratisezi cu bratele si o saruti cu buzele, atunci Muntele traieste si prin tine”.

„Ranile” stancilor ( pete de alta culoare), grohotisurile, aluviunile, etc sunt dovezi ale „vietii muntelui mineral” si pentru ne-geologi! Vesnicia, clipa! De cate ori, in cate un traseu de catzarare, mai ales asteptand in regrupari, nu ne gandeam: „daca ar fi acum un cutremur?”. Sau de cate ori, urcand, mai ales cap de coarda, spre „acolo unde nu ne asteapta nici macar o bancnota de 100 de franci” ( va amintiti cine a spus asta?) nu am gandit: „daca se rupe buza acestei bavareze ?”. „Daca se darama un perete al hornului pe care il ramonez? Daca pica tavanul sub care tocmai atarn ca un paianjen?”. Cand suntem acolo ne gandim uneori la pericolul dislocarii unei placi, unui tavan, ne temem de viata noastra. Dar ne gandim uneori intr-o astfel de zona a unui traseu -de ex. in „marea despicatura” din Fisura Artei sau in cea asemanatoare din Santinela Cheilor Manastirii Rimeti, pe Turnul de Fildes sau pe Pintenul lui Catalin din Cheile Bicazului sau pe Pintenul Vaii Albe din Bucegi, ne gandim acolo, nu la viata noastra, ci la „viata” traseului”: „oare nu ar fi ranit grav sau chiar mortal acest superb si interesant, original traseu, in timpul unui cutremur?” Caci si traseele au viata, cand le dam noi viata, cand ne cataram in ele, le mangaiem, le ingrijim ca pe flori, le udam cu transpiratia noastra, nu le lasam sa se ofileasca, sa moara… 

Si astfel de „ipoteze” au devenit uneori realitate -in timpul unei generatii. Voi enumera cateva. Adevarat ca eu nu stiu ca astfel de „demolari” sa se fi produs sub forta musculara sau greutatea unui catarator (desi e posibil, prize, mai mici, mai mari am „scos” fiecare!) ci la cutremure, furtuni-traznete, inghet-dezghet, uneori fara motiv aparent, „din senin” sau „de magan” -cum spune ardeleanul!

Ideea acestui subiect mi-a venit privind intr-o revista franceza doua poze facute din acelasi punct, ale celebrului Petit Dru, inainte si dupa ce natura a „demolat” o parte serioasa a traseului inaugurat in 1955 de celebrul Valter Bonatti. Vezi articolul „Schimbari in Alpi”. Acum inventariez cateva schimbari din Carpati:

„GEANA LUI TRAIAN”- era o uriasa surplomba din peretele Vaii Albe, aflata in stanga Fisurii Albastre, deasupra Circului II. Ea s-a prabusit in 1936 sau 1937 cu un zgomot infernal care, in miez de noapte, a speriat locuitorii din Busteni . Relatarea lui Toma Boerescu despre acest eveniment geologic, transcrisa de pe una din cele 6 casete audio „Amintirile unui montaniard” pe care le posed, a aparut in revista ALPIN-info nr.2/2002. Redau partial: „Pe o distanta de 15-20 metri, acea enorma surplomba era desprinsa de petete. Noi cautam zona mai ingusta a despicaturii, saream peste ea si intinzandu-ne pe burta, piveam in abisul de sub noi spre fundul Vaii Albe. Eram suspendati in gol; ne placea, dar ne si ingrozea. De cate ori treceam pe aproape, ne abateam si pe la Geana lui Traian”. Mi se pare ca si Nea Baticu mi-a vorbit despre asta. 

S-a scris pe lista Costila ca s-au deteriorat : ARIPA din „Memorialul Emilian Cristea”, AMVONUL din Traseul Sperantei si despre cei care au reparat „defectele” !

S-a scris ceva de TAVANUL DIN POLICANDRU. E vorba de el sau de placa de gresie aflat mai jos de el si de care toti trageam cu emotii?

In Bucegi s-a prabusit o uriasa lespede din partea dinspre Hornul Coamei a Peretelui Galbinele. Se deteriorase traseul Furca Dreapta al lui Bulinel. Mugur Gavrila din Busteni mi-a scris ca l-a reparat si s epoate parcurge.

In urma cu vreo 2 ani iesise zvonul ca traseul Turnul Ascutit Din Cheile Turzii ( pitonat de Eme Doctor, cel care are o placutza pe una din Pietrele Doamnei din Rarau), nu mai poate fi urcat, caci a cazut un perete al unui horn. Stiam bine zona; nu credeam ca e ceva grav. Si nici nu era! Am putut trece fara probleme, doar regruparea se face cu ceva mai sus. „E una din cele mai frumoase regrupari” pe care le cunosc pana acum”, imi spunea acolo secundul meu- Marlene. In Cheile Aiudului, in traseul „Tradafirul Salbatic, pitonat de Dome Hargytai, era o traversare orizontala pe o brana f.oarte  ingusta. Apoi, asta a disparut, iar trecerea , mai ales cap de coarda, se facea/se face acum și mai lipit de perete, cu si mai mari emotii.

Si cate din astea mai mici au fost sau vor fi. Cate zone mai sunt „in pericol” ? E o placa/lama ascutita, taioasa in traseul SCORPION ! ( am regretat ca nu aveam manusi la mine!). Cuxi a avut acolo emotii mai mari, caci era cap. 

Ce emotii aveau/au cei care au facut/fac si hornul final -HORNUL NEGRU- al Fisurii Rosii din Bucegi! ( eu am iesit de fiecare data, ca mai toate echipele, prin Eftimie!).

Dar nu numai „costilarii” gasesc schimbari in trasee, ci si „alpinetzii” in ale lor. Tronsoane de trasee turistice, au fost distruse de avalanse de zapada sau de pietre si pamant si s-au trasat variante de ocolire a zonei. Un cabanier de la Dochia, marturiseste intr-o revista mai veche, ca nu putea spune turistilor ca Stanca Dochia nu mai exista: a cautat el una pe care sa le-o ofere ca fiind Dochia… Toti turistii si ghidurile turistice vorbesc de ACUL CLEOPATREI de pe poteca spre Vf. Negoiu. Dar putini stiu ca „Acul” actual e doar un rest, e doar soclul de care se sprijinea „Maretul Ac al Cleopatrei” pana prin 1965. Sibienii ar putea afla anul exact. Eu l-am vazut incă pe cel adevarat, l-am admirat si pozat, am ilustrate cu el, se afla si in albume foto. În  Alpi,  e unul similar și celebru – Aiguille du Roc-  cu alpinistul Gaston Rebuffat „prelungind” acul spre cer. NASA a introdus acea imagine printre alte dovezi ale vieții pe planeta Pământ, trimise în Cosmos cu  nava spațială Voyager.

Am scris un material despre MOARA DRACULUI din Piatra Craiului, pe care natura a „mutat-o” de cateva ori, dupa cum reiese din literatura turistica. Acum „macina” langa Muchia Rosie, acea muchie in care si-a pierdut viata Nae Anghelide in 29 iunie 1975.

IZVORUL LUI ORLOVSKI din Calinet, era un bazinas sapat in pamant, langa radacinile unui copac. La inceput de vara, turistii il decolmatau de nisip si frunze. Se lua apa din el cu cana sau chiar cu bidonul. Intr-o vara, prin’ ’86-’88 ( Radu are notat undeva) eu -care ma consideram un bun cunoscator al Pietrei Craiului- m-am facut „de minune”, spunand dimineata la Plaiul Foii unui grup de 5 tineri simpatici: „Nu luati apa, luam de la Izv. Orlovschi”. Seful acelui grup de liceeni sibieni, care tare doreau sa ajunga la „Cabana Ascunsa” si Calinet, era… Radu Serban, „parintele” Alpinetului nostru. In acea vara, din cauza unei ploi catastrofale pe Bucegi si Piatra Craiului- a disparut izvorul de sub Malul Galben sub un strat gros de aluviuni aduse de acel potop. Acesta facuse atunci ravagii, si prin Busteni si si imprejurimi, pare-mi-se si victime pe la Gura Dihamului. Abia mai tarziu, un fir de apa a strapuns stratul de pamant si permite acum, daca ai rabdare, sa-ti umpli bidonul cu apa. Culmea e ca atunci, si speranta ca ne vom astampara setea la Gavanul din Padina Inchisa, a fost in zadar! Gavanul era uscat! Eu l-am gasit asa, fara apa sau cu „coada” la apa: -„Luati numai cate un pahar, sa ne ajunga la toti!”-doar de 3 ori din 1965 de cand frecventez acest munte magnific… 

In alta vara, tot in Crai, am ajutat un grup de 6 tineri care se ratacisera cu rucsaci mari pe sub Grota la Ulcior, caci nu nimerisera Anghelidele ( veneau de la Vf. La Om, pe… marcajul „cruce rosie”, trecut iresponsabil pe o harta) Erau „morti de sete” si epuizati ( trei dintre ei) fizic si psihic. Am luat cate un rucasac de la fete. Ajunsi in POIANA COTOFENII, acum impadurita, l-am trimis pe Radu al meu sa aduca apa de la izvorul din partea de jos a poienii, pana ce se mai odihneste grupul. A venit mult mai tarziu, caci… izvorul ce-l stiam bine din alti ani, era doar o mlastina ; Radu fugise dupa apa pana La Gâlgoaie – acel izbuc din padure al Vaii Podurilor. 

Dar cate alte schimbari in rau nu intalnim? Catune de munte muribunde, stane, case de vara parasite, abandonate, podete si poduri distruse, cabane forestiere sau silvice devastate, semne de marcaj cioplite, sageti de pe stalpi inversate… Si cate „semne bune”!: drumuri noi, sapate de puternice buldozere pentru vile opulente, ale unora care numai „iubitori ai muntelui” nu pot fi numiti.. Dar adevarul e ca gunoaie, PET-uri pe Braul de Mijloc, in Poiana Inchisa, nu astia arunca. Ei le arunca peste gard, „sa aiba ce strange ecologistii!” Incepe si muntele sa se asemene cu societatea in care traim. 

Ca imbatraneste Muntele, cum am vazut la inceputul acestor randuri, ca-i gasim rani sau cicatrici e una. Faptul ca omul murdareste, insulta, agreseaza Muntele e alta. Si e trist.

Loading