Revelion pe Transalpina

Patru zile pe schiuri de tură pe Șoseaua Transalpina și trei nopți în cortul montat ca Base Camp pe vârful rotunjit Cărbunele II.

Cine vrea doar foto: https://photos.app.goo.gl/hrlnAhtCb4LAPxJl2

Majoritatea turelor noastre de iarnă de mai multe zile, le-am făcut cărând zilnic bagajul în spinare. Nu ne-am plâns de asta niciodată, știind că ”rucsacul este parte anatomică a corpului unui montaniard”. Dar recunoaștem că rucsacii mari ne deranjau/ne deranjează mai mult la coborîri, unde greutatea lor ne împiedică a face viraje lejere ca fără ei ! De data asta ne-am gândit să facem în așa fel încât să instalăm undeva cortul ca Base Camp și să hălăduim două zile liberi precum patrupedele canine fără lanț :-). Această hotărâre ne-a amintit de o tură de acest gen de Paști 20 ( http://www.dinumititeanu.ro/Zile-divine-in-Catedrala-Alba-a-Parangului), amintire care ne-a decis destinația:masivul Parâng. În 2007 plecaserăm din Petroșani pe la cabanele IEFS, peste vârfurile Cârja- Parâng- Setea- Mohoru și apoi cu BC pe muntele Cărbunele, lângă Transalpina, atunci nu prea știută căci nu era modernizată și nu era așa pompos botezată. I s-ar fi potrivit mai bine Transparângianul- ”în oglindă” cu Transfăgărășanul, căci traversează Parângul, nu Alpii.

Așa că în penultima zi a anului 2017, pe la ora 11, pe șoseaua Petroșani- Obârșia Lotrului- Voineasa- Brezoi (deschisă tot timpul și iarna) ”debarcăm” din ALP-dragul nostru Duster, în curtea Mănăstirii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” de la Obârșia Lotrului, situată la 1.400m alt.. la cam 300 m de ”crucea” cu Transalpina Sebeș-Novaci, închisă, înzăpezită iarna.

Domeniul schiabil Transalpina aflat cu cam 4 km mai aval, NU ERA ÎNCĂ FUNCȚIONAL, cum a fost și de revelionul anterior !!! Abia acum se duceau negocieri pentru concesionare cu firme interesate !!! Noi ne interesaserăm de acasă, nu ca alții care se întorceau dezamăgiți sau mergeau spre ... dezamăgire. Dacă ar fi funcționat, am fi profitat la urcare de telegondole și apoi am fi mers pe schiuri spre Șaua Ștefanu și Muntele Cărbunele.

Ne-am putut urca pe schiuri chiar din curtea mănăstirii. Prima parte a Transalpinei, e curățată cu plugurile, dar pentru a se mai goli coastele muntelui de brazi ! De unde Transalpina traversează Lotrul spre stânga, zăpada e intactă. Și pe aici, dar mai ales unde șoseaua urcă prin pădure în serpentine spre golul alpin, eu îmi amintesc cum, astă vară, cu Florin Bîscu mărșăluiam la vale în tura de 365 km Herculane- Bușteni. Mâhniți și scârbiți de lipsa de omenie a celor din sutele de mașini cu locuri libere care au refuzat să ne ducă cei aprox. 11-12 km de la ”Popasul turistic” de pe Muntele Cărbunele până la Obârșia Lotrului.

Vremea e superbă, savurăm fiecare clipă căci știm că nu așa va fi toată perioada. Urcăm pe șosea, dar după ieșirea în golul alpin, o părăsim, făcând noi alte curbe mai scurte printre cele largi ale șoselei. La timp, căci auzim ”avangarda” sonoră, apoi apar din pădure doi călăreți pe motoare, surse de zgomot și putoare. Avem norocul că ora târzie sau poate cantitatea de combustibil din rezervoare, îi determină să aleagă calea întoarsă. Trecem pe lângă stâna Ștefanu, unde vara erau multe mașini parcate de amatorii de produse eco, unde în august făcusem cu Florin o ultimă încercare de ”ia-ne nene” !

Urcăm agale, admirând întinderea zăpezii și culmile din jur și amintindu-ne cum coboram pe schiuri pe aici în primăvara lui 2007. La ”Popasul Edelweiss” din Șaua Ștefanu- cu uși și geamuri ”blindate” acum contra vânturilor și animalelor bipede, privim spre Munții Latoriței de unde am fi venit dacă ar fi funcționat telegondolele de la ”Transalpina Ski Resort”. Ne amintim că ” în tot răul e și un bine”: nefiind deschisă ”stațiunea de schi” deunde se închiriază bolizii care agresează liniștea și puritatea aerului de munte, nu sunt urme și mai ales nu apar haite de ”cuceritori” motorizați ai muntelui.

Pe la ora 16, deci încă pe soare, am ajungem la ținta zilei, pe coama ca spinarea unei balene a muntelui Cărbunele II -aflat la 2.107 m alt. ( un umăr nordic al muntelui Cărbunele aflat la 2.172 m). În fața noastră, încă luminate de soare, apar niște construcții cvasi-acoperite de valuri de zăpadă ce par o... stațiune de cercetări antarctice, comentariu-licență poetică al prietenului Tavi Bortoș la una dintre fotografiile postate de noi. Acele multe construcții de lemn acum ”în conservare”, sunt vara improvizate localuri pentru potolirea foamei și setei sutelor de oameni din mașinile care trec zilnic pe aici. Acum puteam trece cu schiurile pe acoperișurile lor, căutând ceea ce bănuiam a găsi: un loc adăpostit de vânt pentru al nostru ”hotel de pânză”, dragul ”Erik cel Roșu”- cortul suedez Hilleberg Allak. Mica ”dolină” de zăpadă era parcă destinată nouă. Am preparat-o rapid cu lopata, bocancii și schiurile. Vom avea marea bucurie de a nu mai monta și demonta cortul în fiecare zi, căci vom dormi aici trei nopți. Nu departe de acest loc dormiserăm două nopți de Paști 2017.

Duminică 31 dec. 2017. Planul de acasă era ca din acest Base Camp să facem două incursiuni lejere dus-întors pe creasta Parângului, una azi spre Pasul Urdele și apoi spre est, iar mâine spre vf. Mohoru și spre vest. Cerul e înnorat. Înlocuim schiurile și bețele folosite aseară la ancorele suplimentare ale cortului, cu scândurele libere de la fața locului. La ora 8.30 pornim. Coborâm în viraje în căldarea de obârșie a văii Urdele, unde reîntâlnim șoseaua pe care o urmăm spre punctul ei culminant. Se mai văd unele semne de marcaj rutier și fragmente din parapeți. În Pasul Urdele- 2.145 m, cel mai înalt punct al unei șosele din Ro, ne ia în primire un vânt năpraznic dinspre versantul sudic care este acum o mare cenușie. Înapoi ! Dar se ia și ceața după noi și ne depășește rapid. Suntem înghițiți de neplăcutul white-out. Coborârea în viraje faine, căci zăpada e bocnă, e zădărnicită ! Vizibilitatea e redusă la 5-10 m. Avem norocul că știm că în zonă nu sunt ”prăpăstii”- termen atât de drag ziariștilor, avem norocul că ne întorceam ”acasă” pe firul Ariadnei. Fără sateliții americani și cutiuța fermecată din mâna Marlenei, n-aveam nicio șansă să găsim cortul... În care e cald și bine și în care ne odihnim înaintea ”petrecerii de Rev” :-)

Revelion 2018. Simplu și sobru, intim, ca toate din ultimii 20 de ani.... Vântul ne oferea ”muzica”- scuturând cortul, deși era ”ascuns” !

Luni 1 ian. 2018. Ne-a trezit la un moment dat...liniștea. Se oprise muzica vântului. Probabil sesizase că ”petrecăreții” nu vor chef până la ziuă ca alții! Deschidem fermoarul unei abside și constatăm cu bucurie că cerul devenise senin, plin de stele și luminat de luna plină ! Trezire la ora 6 ! La ieșirea din cort, vedem că pânza lui, ancorele, bețele, schiurile, colțarii, toate sunt glazurate cu gheață transparentă. Sunt ciudate mai ales manșoanele cilindrice de gheață de pe sforile cortului. E rai în jurul nostru ! Parcă iadul de la orele de prânz ale zilei de ieri a fost un vis urât! Urcăm pe vf. Cărbunele, apoi, folosind și colțarii de schiuri, ocolim pe curbă de nivel vf. Iezeru. Urmează lungul urcuș pe Mohoru-2.337 m, ”Everestul” nostru de azi ! Toată panta este acoperită cu ciudate sloiuri de gheață, ce parcă ar fi pahare de sticlă ce se sparg cu zgomot sub schiuri. Facem mereu poze ”și pentru ieri” ! Pe vârf, lângă marea momâie știută de decenii, care acum e o căpiță albă, decidem să ne oprim. Lecție de geografie ! Privim spre vest către Pleșcoaia- Setea, spre top-ul masivului vf.Parâng și îndepărtata ascuțita Cârja și vecina ei, rotunjita Mija. Continuăm panorama cu aparatul foto, cu ochii și sufletele: Șureanu-Pătru, Cindrel, Lotrului, Latoriței, Făgărași, Iezer-Păpușa, Bucegi, Leaota, Căpățânii cu ale ei dragi perle Buila-Vânturarița și Piatra Târnovului.

Stăm ca vrăjiți ! E vreme faină, e soare, nu e frig. Dar... apar semne discrete ce le luăm ca atare: ”Destul, porniți înapoi !” Sfatul Muntelui l-am ascultat întotdeuna. Desigur dăm jos ”focile”, primele viraje le facem cu prudență, dar apoi, văzând că schiurile sunt arcușuri peste strunele-”paharele de sticlă”, ne lăsăm îmbătați de bucuria alunecării. Scrâșnetul ”corolei de minuni” strivite de schiuri, devine treptat o melodie plăcută. Teama de a cădea dispare treptat, vârfurile schiurilor trec cu nonșalanță peste multiplele dar micile denivelări sticloase, kanturile ascuțite prind bine la viraje. Găsim și ”plaje fine”, fără ”pahare” unde efectuăm virajele. În șaua Iezeru ne repunem focile. Întorcând capetele înapoi, de pe panta de ocolire a vf.Iezer, vedem ”balaurii” care au cuprins vârfurile ! Așa de repede ? Ce bine că n-am mai prelungit pauza pe ”Everestul” nostru. Sosiți la BC pe la ora 14 ne punem întrebarea: ”n-ar fi bine să demontăm cortul și s-o luăm la vale ? Asta ar fi însemnat fie să mergem până la mașină, deci o vreme la frontale, fie să remontăm cortul undeva lângă pădure. Exista și riscul de a ne învălui ceața timp ce strângem cortul ! Decidem să mai rămânem o noapte aici. Dar ne macină întrebarea: oare mâine vom avea vizibilitatea dorită să putem face -odihniți- coborârea mult visată ?

Marți 2 ian. Cerul e înnorat, dar ”solul” este încă vizibil. Însă până să ne strângem ”catrafusele” ne înghite ceața. Se repetă scenariul coborârii din Pasul Urdele. Așa că din cauza bagajelor mari, dar mai ales a ceții dese, coborâm lent, mai mult ”în plug”, încercând să ținem șoseaua. Așa cum speram, de la o vreme am ieșit din ceață. Ce bucurie să poți părăsi drumul și să alegi locul fiecărui viraj pe această largă și lungă ”pârtie” naturală. Pauză la stâna Ștefanu. Apoi urmăm șoseaua pe care- cu mici excepții- nu trebuie nici să împingem cu bețele dar nici să frânăm. O coborâre de vis până la podul peste Lotru. Apoi pași alunecați până la Mănăstire. Unde ne salutăm cu ”Doamne Ajută” și La Mulți Ani cu călugării care știau că azi ar trebui să apărem. Aprindem câteva lumânări și mulțumim Cerului pentru că ne-a ajutat să terminăm tura cu bine.

La Mulți Ani și La Mulți Munți, Vouă dragi confrați întru pasiune !

Dinu și Marlene

Meniu: 
09. revelioane, Craciunuri si Paste pe munte
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8