Muntele și bunul-simț

Muntele și bunul-simț

Cu oameni de bun-simț ne-am bucura cu toții să ne întâlnim mereu în toate domeniile, nu doar pe munte. Acest cuvânt compus eu cred că nu se referă doar la decență -cum găsim în Wikipedia. El reprezintă mai mult: și ”bună-creștere” -știută și ca ”cei 7 ani de acasă”- și politețe, amabilitate, gentilețe și alte calități care ar ajuta la o conviețuire mai armonioasă, la o viață doar cu ”stresuri pozitive”. O viață în care să avem mai multe motive de a zâmbi, mai puține emoții de a întâlni persoane noi, dimpotrivă, să ne bucurăm mereu că am cunoscut noi oameni de bun-simț !

FRUMUSEȚA MUNTELUI: Pe munte mergem ”să evadăm în frumusețe”- cum scria marele alpinist francez Gaston Rebuffat- un adevărat poet al Muntelui.
Și această frumusețe ar trebui s-o găsim ne-alterată, ne-pângărită de semeni ai noștri fără bun-simț. De oameni care nu respectă curățenia și frumusețea muntelui, care aduc și pe munte gunoaie, ”muzici”, gălăgie sau -și mai grav- care urcă pe munte cu mijloace motorizate, surse de zgomot, de mirosuri, de stres pentru animale și distrugătoare de poteci, de pajiști, distrugătoare a bunei noastre dispoziții !

SALUTUL: O altă dovadă de bun simț pe munte ar fi salutul ! Deși pe cei mai mulți pe care îi întâlnim nu-i cunoaștem, ei ne sunt ”confrați întru pasiune”, iubesc muntele ca și noi ! Ar trebui deci să ne considere prieteni, să ne salute sau să-i salutăm. Asta n-ar cere un efort ! În Alpi -chiar pe poteci aglomerate- auzi mereu: ”Bonjour, Buongiorno, Guten Tag, Hello, Ciao, Olá, Ahoe... , însoțite deseori și de un zâmbet ! De dorit este ca acolo, să saluți în limba țării în care te afli.

Asta era ceva obișnuit cândva și în munții noștri. Ba chiar ne opream și schimbam câteva cuvinte, informații, uneori ne găseam cunoștințe comune, cu unii chiar am devenit prieteni și am făcut mai apoi ture comune. Unul este brașoveanul Alex Șerban, dar aș putea da multe alte exemple.

Acum am constatat cu tristețe că mulți -mai ales tineri- trec pe lângă mine ca pe lângă un copac sau bolovan. Și sunt surprinși când -în ultimul moment- le spun eu ”Bună ziua !” Poate că unii consideră o potecă de munte ca un trotuar din oraș, unde te saluți doar cu persoane cunoscute. Dar eu nu pot înțelege cum de pot face confuzia asta ? Și eu am fost începător în mersul pe munte, dar nu-mi amintesc să-mi fi spus cineva că trebuie să-i salut pe ce întâlniți, cred că am făcut asta doar din bun-simț !

Și îmi mai spun un of personal: Știm că în limba engleză nu există pronume/formule de politețe, toți se salută cu ”hello”. Dar cred că în cadrul globalizării care ne inundă, n-ar trebui să importăm chiar totul. Nu cred că trebuie să salutăm pe toată lumea cu ”Bună !”, care e un fel de ”Hai noroc” sau ca vechiul ”servus” din Ardeal. Așa trebuie să salute tinerii doar pe prieteni și pe alți tineri. Un om mai în vârstă trebuie salutat cu ”Bună ziua !” . De fapt eu așa salut pe munte în Ro pe toată lumea, nu cu ”Bună !”. Inclusiv pe tinerii care ar trebui ei să mă salute ! Si apropo de !”Bună !”: Când eram tânăr nu întindeam eu mâna unuia mai vârstnic, îl salutam eu primul, respectuos și înclinându-mă și așteptam ca eventual dânsul să-mi întindă mâna ! Și asta o știam de mic, de la țară, nu am aflat-o în liceu !

AMENAJĂRI PE MUNTE: Tot cu bun simț ar trebui amplasate pe munte și borne, cruci, steaguri, înscrisuri. Deci cât mai discrete ca dimensiuni și nu peste tot, nu pe fiecare vârf. Și doar un semn de vârf, nu mai multe ”obiecte”. Eu spun că momâile de pe vârfuri sunt o soluție mai bună, desigur mai mari ca cele ”de orientare” și desigur naturale, din lespezi plate, fără ciment sau sârme. Ele sunt mai naturale și mai faine, mai în armonie cu natura decât cruci, obeliscuri, borne. Eu le prefer, așa cum unui endurist prefer un cioban și câinii săi ! Iar la confecționarea și amplasarea lor ar trebui ținut seama de violența vânturilor de acolo, care le poate smulge, îndoi, sfâșia, ferfeniți...

Bun-simț ar trebui și în materie de marcaje: nici prea rare , dar nici ca de la un semn să le vezi pe următoarele 4-5 ! Iar cei care scriu și montează indicații orare, să facă asta cât mai corect și logic. Am găsit fiecare și unele indicații orare aberante!
Și tot un fel de lipsă de bun simț consider și aplicarea pe săgeți de marcaj, pe panouri, pe uși sau pe firme ale cabanelor a unor stickere ale cluburilor ! Moda asta m-a deranjat și în Alpi !

CABANELE: Cu bun simț ar trebui să ne comportăm și în cabane. Acestea ar trebui sa fie locuri de odihna, nu de chefuri ! Dar fără a intra în alte detalii, fără a face comparaţii între cele mai multe cabane din Ro si cele din Alpi, vă atrag atenţia cu câteva probleme care fac diferenţa intre adevăraţii iubitori de munte şi ceilalţi:

- În Alpi, dar "timid" apare şi la noi acest obicei (ex. la Podragu): te descalţi în hol de bocanci şi te încalţi cu papucii/saboţii puşi la dispoziţie de gazde.
- cabana nu e restaurant ! Nu are ospătari ! La noi, îţi duci singur farfuria cu mâncare de la ghişeu la masă. Iar mai apoi duci farfuria, tacâmurile, cănile înapoi la ghişeu şi faci curat pe masă. În Alpi, la cină sunt tacâmuri și farfurii pe mese și sunt aduse castroanele cu ciorbă, felul 2, farfurioarele cu desertul, dar mai apoi noi le ducem la ghișeu.
-după ce mănânci ”din traistă” nu lăsa nimic pe masă: nici resturi de mâncare, pungi, hârtii de ambalaj, nici sticle, doze de bere sau alte ambalaje.

-cabana nu e hotel, nu are cameriste. Când intri în dormitor, reţine cum sunt aranjate păturile şi pernele şi la plecare lasa-le tot aşa ! Iar dacă vrei să dormi în lenjerie curată, du-ţi cu tine un "sac-pijama" (un fel de sac de dormit din panză, fără fermoar) cum e obligatoriu în Alpi. Dacă nu-l ai, îl cumperi de la recepția cabanei ! Şi e mai igienic să foloseşti un tricou ca faţă de pernă. La Omu, Podragu şi alte cabane de altitudine nu sunt condiţii de a se spăla, usca, călca lenjeria de pat după cei care de obicei dorm acolo o singură noapte.
- să nu ai pretenţii absurde: apă caldă sau duş la cabane ca cele amintite.
- să nu laşi gunoaie la cabană, nici măcar dacă ai cumpărat de acolo o doză cu bere sau altceva. Du-le cu tine până la primul tomberon. Nu sunt nici multe şi nici grele.
- să nu folosești pereții cabanei ca pe ai unui pișoar ! E jenant ca iarna să vezi zăpada galbenă din jurul cabanei !

REFUGIILE: E benefic faptul că de la an la an apar noi refugii în Carpați sau se repară/se înlocuiesc cele deteriorate. Mă bucur când le găsesc așa cum ar trebui să fie: întregi, cu ușa închisă, curate în interior și în jur ! Și știind cu cât drag de noi, cu câtă muncă și pasiune au fost ridicate, mă întristează și mă doare când le găsesc cum n-aș vrea, cum n-ați vrea. Cu gunoaie abandonate, cu multe pet-uri goale. Care au fost cărate pline cu apă până acolo și nu pricep cum de n-au putut fi cărate goale la plecare ! Salvamontiștii au destul de lucru, mai ales în week-end-uri și la ore de noapte, nu ei trebuie să mențină curate refugiile, ci noi !
Știu refugii ale căror usi au fost smulse din balamale de rafale de vânt, unele (Scara, Negoiu Unguresc...) au fost chiar dezmembrate de vânturile puternice intrate pe ușa deschisă. Am găsit iarna refugii cu ușa semi-deschisă și blocată în acea poziție de zăpadă înghețată. Am găsit refugii sparte de ursul care a simțit mirosul de alimente lăsate de ”binevoitori”. Gest pe care unii îl cred benefic, deși în munții noștri acest gest nu salvează vieți ! N-a murit niciun drumeț de foame în Carpați, ci doar din multe alte motive ce le știți ! Și am găsit nu doar alimente bine ambalate (borcane cu zacuscă sau gem, cutii de conserve) ci în pungi de hârtie !!! - ”trai neneacă” pentru șoareci și pârși, al căror ”banchet” nocturn ne-a obligat uneori să ne punem dopuri în urechi pentru a putea dormi !

CIOBANII : Cei mai mulți au bun-simț și e de dorit ca noi să-l stimulăm, să ne purtăm cu ei cu bun-simț. Să-i salutăm, căci ”intrăm în curtea lor”. Să ne oprim puțin la povești cu ei, să afle că știm ce meserie grea au, să-i întrebăm de unde sunt, poate - de pe hărțile din care ne-am documentat și din alte surse- le arătăm că știm câte cava de satul lor, uneori chiar am aflat de cunoștințe comune. Și chiar să le oferim ceva din rucsac. Poate că unii știți cine e tizul meu -marele montaniard Dinu Boghez din Vâlcea, care în 30 sept. a împlinit 86 de ani. A publicat sute de articole în reviste de munte. Din ele sau de pe blogul său ”Călător în Țara Minunilor” http://dinuboghez.blogspot.com/ ați aflat/puteți afla că n-a avut niciodată conflicte cu ciobanii, că a știut cu tact să și-i facă prieteni. Iar eu -care merg pe munte de peste 5 decenii- vă spun că foarte rar am întâlnit pe munte ciobani fără bun simț. Ar fi bine ca toți să încercăm să ni-i apropiem, să nu facem sau să nu adâncim o prăpastie nedorită între noi și ei !

NECESITĂȚILE FIZIOLOGICE : Cu bun simț ar trebui să ne rezolvăm pe munte și necesitățile fiziologice, nu în sau lângă potecă, nu lăsate la vedere ”movilițe”, șervețele și hârtie igienică. Oare celor care fac asta le plac astfel de ”peisaje” ? Nu știu proverbul ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face !” ? Citez și aici o frază de pe blogul Alexandrei Pușcașu: " Dacă n-o să ne îngropăm kktul, ne va îngropa el pe noi".

PE TRASEU: Nu se strigă, nu se face gălăgie, nu trimitem muzică în spațiu. Căci în munte trebuie să ne comportăm ca într-o biserică. Nu aruncăm pietre "în prăpastie" ! Nu abandonăm gunoaie şi nici nu le ascundem sub bolovani. Ar fi ca măturatul camerei si ascuns apoi gunoiul sub covor ! Pe vârfuri, unde e o cruce, o bornă, o momâie, alt semn de vârf, nu ne instalăm chiar lângă şi nici nu punem acolo rucsacii sau tricourile ude pentru a se usca, ci puţin mai departe. Lăsăm acel loc pentru cei care vor să-şi facă tradiţionala "poză de vârf" ! Şi, mai ales pe trasee nu foarte aglomerate, să-i salutăm pe confraţii întru pasiune cum am scris mai sus: cei mai tineri pe cei mai vârstnici, cei care coboară, pe cei care urcă, cei singuri pe cei în grup, bărbaţii pe femei.

FINAL: Dacă toți cei care merg pe munte ar da dovadă de bun simț, am pleca fiecare pe munte cu certitudinea că vom culege numai bucurii nu și tristeți. Sau doar cu teama de tristețile produse de cei care cu drujbe, tractoare, camioane distrug pădurile ! Măcar nu și de teama tristeților pricinuite de unii ”montaniarzi”.

Meniu site: 
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8