CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

06. Pro natura

Gândind la Roşia Montană

Motto: „Motii sunt asemanatori muntilor. Sunt incruntati si darji ca ei. Ca si muntii, motii au biruit urgia timpurilor”.

GEO BOGZA

Daca in privinta Poienii Costilei, banuiesc ca sunt si multe voci „pro-proiect” ( unii schiori de partie), in privinta Rosiei Montane, cred ca doar profitorii proiectului sunt pro, iar toata societatea civila, opinia publica e contra. Citind ce s-a dat pe lista sau ziarele ( Formula AS), cred ca toti v-ati cutremurat de crima ecologica si nu  numai, ce se pune la cale acolo, cu atata perfidie si cinism.

Sunt revoltati si oameni/listasi ce n-au calcat pe acolo. Eu insa am fost, am batut cu pasul si cu rucsacul in spate in toate directiile „Tara de Piatra” ( recitesc macar cateva fragmente din Geo Bogza cand merg in Tara Moţilor-Ţara de Piatră). Intr-o tura de vreo 8 zile cu Radu in ’92 sau ’93, am coborat din autobuzul Cluj- Abrud chiar la Gura Rosiei si am luat-o per pedes spre Rosia Montana- Detunate- Intregalde- Cheile Pravului- Cheile Rametilor- Faţa Pietrii- Cheile Tecsesti- Piatra Cetii- Piatra Bulzului- Piatra Craivii- Bucerdea Vinoasa- apoi cu o ocazie la Alba Iulia. Acum regret ca n-am apasat mai des pe declansator la inceput, in Rosia, in Valea Cornii, Poiana, Bisericani sau in alte ture prin Abrud, Gura Cornii, Cerbu, Valea Abruzel, Izbita, Valea Sesii, Valea Alba. 

Acum , în primăvara anului 2002, am revenit cu Marlene la Roşia Montană de trei ori în şase săptămâni  ( Cititi si „Bucurii si tristeti in Apuseni”, tot în acest capitol).Am revenit  să facem poze, să filmăm, să vedem începutul unui posibil dezastru ecologic.  Să ne întrebăm dacă şi cum s-ar mai putea opri crima asta !  Şi acum când scriu, văd  dealurile, casele, pomii infloriti, clăi de fân pe langa case, vite la pascut, motii descrisi atat de bine de pana lui Bogza si a lui Agârbiceanu. Motii scotand cu tenacitate si sudoare, din piatra, cele necesare traiului. Vad fetzele si am in carnet notate numele unora dintre ei. Moti cu care ne opream mereu sa stam de vorba, care se bucurau ca stim cate ceva despre ei si acele locuri, ca ne interesa viata lor, ca umblam pe acolo de dragul acelor locuri, despre care, poate ei nici nu realizau cat sunt de frumoase, daca ii dam dreptate lui Andrei PLESU: 

„Nu poate savura pitorescul unui loc, decat cineva care nu traieste acolo”.

La prima vizită  din anii ’90 ne-a intristat i „cancerul de pe trupul muntelui” de la Rosia Poieni, vazut de aproape, caci de departe, de pe dealurile/muntii de dincolo de Aries, de pe Sesul Lupsanului si de La Dube, de pe Neteda si Muntele Mare il vazusem de multe ori. Nu banuiam atunci ca va urma, crima aprobata de „foruri superioare ce gandesc la binele ţării”. Oare deschiderea santierului va fi si binecuvantata de un sobor de preoti in cunoscuta maniera postdecembrista? ( La Schitul Rarau am asistat la scena sfinţirii unei… limuzine luxoase!). 

Sunt consternat ca si voi toti!. Dar ce e in sufletul nostru e nimic fata de ce e acum in sufletul oamenilor din acele sate! Cum va fi peisajul acolo peste ani si decenii, cat de curate si sanatoase vor fi apele din aval şi aerul ce-l vor respira !

Admir pe toti cei din sau din afara ONG-urilor de mediu sau de alt profil carora le pasa. Admir pe toti cei care mai sunt optimisti, pe cei care ies cu „pieptul gol in fata buldozerelor” si ma inclin cu admiratie in fata tenacitatii si daruirii lor. Poate se va intampla o minune. Am mai citit/auzit de tancuri care s-au oprit in fata unor trupuri umane. Sau poate vocea noastra se va auzi la foruri europene si vor trimite si ei reprezentanti „in faţa tancurilor”. Mă îndoiesc, dimpotrivă…  

Revenire:  câteva imagini şi gânduri din oct.2013:   

Salvați Roșia Montană

Am participat cu vreo 30 colegi clujeni de club la  Adunarea de la Campeni. Unde ar fi trebuit sa fie zeci de mii, chiar daca nu încăpeau lângă statuia Crăişorului ! Căci cei din zona Câmpeni vor respira aerul cu ce se va evapora din uriasul lac de otrava, cei de pe valea Arieşului vor fi primii afectaţi de infiltraţii şi de o posibilă  rupere a barajului. Zeci de mii ar fi trebuit să fim şi pe bulevardele marilor oraşe, nu 2.000-8.000. Cu regret, după ce am fost la Câmpeni in 19 oct, nu pot să-i spun „Marea Adunare a Moţilor ” ! Nu poti face bine unora daca ei insisi nu vor asta…  Suntem „un popor vegetal”, cum blând ne-a etichetat Ana Blandiana. Dresat de milenii : „bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi…” . Sau „capul plecat… jandarmii nu-l bat ! „

Unii dintre cei cu părul alb cum sunt eu, ne puneam speranţe în noua generaţie de  tineri inteligenţi  care judecă cu capul lor,  care  nu se lasă dezinformaţi şi manipulaţi, care caută şi află adevărurile şi le răspândesc. Din păcate aceste adevăruri  nu ajung sau ajung la puţini dintre cei vârstnici.  Sau ajung, dar nu-i scot din nepăsare, nu-i scot in stradă. Dacă la primele demonstraţii din toamna asta vedeam aproape numai tineri, la următoarele au mai apărut şi vârstnici. Din pacate cam puţini. Şi tot din păcate se anunţă ca va urma ceea ce eu bănuiam: guvernanţii au permis o vreme aceste ieşiri ale coloanelor pe străzile marilor oraşe, să vadă Europa că la noi e libertatea exprimării. Dar suntem anunţaţi că nu se vor mai permite demonstraţii, că „se va aplica legea”. Că cei de pe strazi, cei care spun NU hotărârat unor proiecte cu multe „hibe”, sunt extremişti, anarhişti, huligani, că sunt o minoritate. Cei de la putere,  care se laudă că au fost aleşi de popor să judece în locul său,spun că vor acţiona în interesul „majorităţii”, în care încadrează şi pe susţinătorii aberantelor proiecte, dar şi pe cei care au stat acasă, care nu au spus NU, consideră tăcerea lor ca DA ! Chevron-ii alungaţi temporar de la Pungeşti, vor reveni mai bine pregătiţi cu minciuni „plauzibile” şi cu garanţii primite recent de la nivel inalt că jandarmii îşi vor face datoria. Apropo, s-a afirmat recent că „tehnologiile actuale sunt la distanţă de ani-lumină faţă de ce am văzut în filmuleţe că s-a întâmplat în ţări din lumea a 3-a şi chiar în USA”. Eu mă întreb: Dacă ar fi aşa, de ce francezii au interzis recent prin lege fracturarea hidraulică ?

 Am scris si scriu mereu despre munte. Am lasat altora politica. De data asta nu m-am putut abţine…. Căci iubesc muntele şi natura şi nu vreau să le văd distruse cu atâta uşurinţă şi mai ales cu pretenţia mincinoasă că asta se face in interesul Ţării !   Aşa cum mulţi tineri au plecat din Ro după mineriade, aşa am aflat ca unii vor pleca din cauza otrăvurilor ce se vor inocula in curând în trupul Ţării.   Bunicii mei, care au suferit multe in viata lor,  s-ar răsuci in morminte dacă, deşi nu mai sunt tânar, din disperare  aş lua  în calcul soluţia emigrării…   Şi  mă intreb ce-aş rezolva ? Am fi -eu şi draga mea- mai departe de uriaşul lac cu otravă şi de satele în pericolul produs de fracturări. Ar fi un gest egoist, iar egoist n-am fost niciodată. Iar de gândurile ce mă ard ca un fier roşu tot n-aş scăpa…

  În ’90 ne bucuram că suntem liberi. Că vom fi o ţară fericită, frumoasă, bogată. Ne-am înşelat ! Nu bănuiam că va urma atâta corupţie, atâta goană după îmbogăţire prin ne-muncă, atâta nepăsare pentru soarta celor mulţi şi a generaţiilor viitoare.  Trist, revoltător…

 

Loading