Emilian Cristea

Este e un nume bine cunoscut, bine fixat in istoria alpinismului romanesc, unde va ramane. Va ramane atat datorita realizarilor, meritelor, calitatilor sale, cat si datorita acuzelor justificate, exagerate sau nedrepte, care i se aduc, mai ales dupa moartea sa.

Multi montaniarzi si alpinisti pasionati, s-au nascut la campie: Nae Comanescu in Calarasi, Ionel Coman in Braila, Niculae Baticu, Walter Kargel si Emil Fomino in Bucuresti, Dinu Dinulescu si Gicu Nicolescu in Campina, Toma Boerescu in Ploiesti, Paun Busuioc intr-un sat din jud.Ialomita, si s-ar putea continua cu alte multe nume din diverse generatii. Contactul lor cu muntele, le-a schimbat viata.

Emilian Cristea a fost unul dintre acestia. S-a nascut la 7 feb. 1915 la Ploiesti. Primul contact cu muntele, de care s-a indragostit pe viata, l-a avut cu ocazia unei excursii scolare. Era elev-ucenic in Bucuresti, dupa ce ramasese orfan. Cu alpinismul s-a intalnit intr-o dimineata de duminica din iulie 1935, langa statuia sergentului Musat din gara Busteni, de unde, membrii proaspat infiintatului Club Alpin Roman ( 18 martie 1934), luau pe doritorii de a-si insusi progresiv tainele catararii. Primul sau traseu a fost Valea Malinului. Intr-un interviu el vorbeste cu emotie de cum i-a cunoscut pe Nae Dumitriu, pe Toma Boerescu, de inceputul participarii sale la intalnirile saptamanaleAle unor asociatii turistice (ADMIR, „Hai la Drum”) ai caror membrii(unii) practicau si alpinismul, la nivelul acelor vremuri.

 Prima sa catarare cu asigurarea corzii in pitoane a facut-o in 21 aug. 1938, intr-o echipa din care faceau parte si I. Ionescu-Dunareanu si Titi Ionescu. Era Hornul Central din Coltul Malinului,( traseu urcat in premiera,pitonat in 29 aug. 1934 de Nae Comanescu si Ion Sincan)). In anii razboiului, a fost mobilizat la Flotila de aviatie din Brasov, de unde mai primea invoiri si fugea la catarare in Piatra Craiului,unde a efectuat primele lui premiere: Traseul Central din Peretele Piscul Rece, gr.4B si Muchia Rosie, gr.3B. In 1946, a pitonat unele lungimi de coarda din traseele Trei Surplombe si Fisura Pintenului Vaii Albe, ambele de gr.5A, in coarda cu Niculae Baticu, in vremea cand inca nu erau „la cutite”!

Dupa desfiintarea in 1948, de catre regimul comunist a Clubului Alpin Roman si a tuturor asociatiilor turistice „burgheze”, a activat in Asociatia „Turismul Popular” si sectiile de turism si alpinism ale CGM.(Sindicatele de atunci). In 1951, s-au infiintat sectiile de Alpinism ale Cluburilor CCA (Armata) si Dinamo. El, avand „origine sanatoasa”,a devenit antrenorul echipei armatei. Era de acum platit pentru a face alpinism si… alpinisti. Asa ca, impreuna cu alpinisti formati la alte cluburi care au aparut pe urma, care erau adusi in stagiul militar la clubul „Armata” sau cu unii militari in termen pe care i-a format el,( printre care Aurel Irimia si Constantin Radu), Emilian Cristea a efectuat numeroase premiere alpine, atat in Bucegi, cat si in alti masivi muntosi. In 1953, dupa un „asalt final” cu 5 zile in perete cu AurelIrimia, la 7 ani de la prima incercare, au finalizat Fisura Albastra -traseul initial ( in 1956, Al. Floricioiu, Roland Welkens si Norbert Hiemesch, au realizat Albastra Directa!)

Cristea a parcurs creste in timp de iarna: creasta Fagarasului in martie ’47, cu Dan Popescu, de la Balea la Sambata, in martie’52, de la Turnu Rosu la Rudarita, creasta Muntilor Rodnei in martie ’53. In premiera de iarna a parcurs cu Aurel Irimia si Ladislau Karacsonyi, Creasta Carpatilor Meridionali, de la Herculane la Sinaia, intre 20 feb.-26 mar.’55.(Tot atunci, intre 19 feb- 30 martie, au parcurs acelasi traseu Alexandru Floricioiu si Paul Fozocos, atunci la Vointa, mai tarziu la Dinamo.) In 1955, a primit, ca si Aurel Irimia, titlul de „Maestru al Sportului”, iar in 1969, amandoi, in plus Al. Floricioiu, au devenit „Maestri Emeriti”.

Emilian Cristea n-a fost un alpinist talentat; multi altii se catarau mai rapid, mai elegant, batand mai putine pitoane. Dar n-a avut niciun accident! El insusi spunea ca e un „fricos”! E rusinos sa fii prudent? N-a avut nici prea multa scoala, dar stia atat de multe si stia sa fascineze prin felul cum scria si prin talentul lui oratoric. Da cu placere sfaturi, explicatii, chiar si alpinistilor din cluburi rivale. Era foarte iubit de „elevii” sai; n-am auzit pe nici unul sa-l vorbeasca de rau, cum se mai intampla cu alti antrenori. O dovada de apreciere e si faptul ca i s-a dedicat „Memorialul EMILIAN CRISTEA”- unul dintre cele mai dificile si dorite trasee de catarare din Carpati.O dovada e si faptul ca ani in sir, s-au organizat de catre montaniarzi, intalniri „In Memoriam”. La cea de a 3-a, la Cabana Brusturet din Piatra Craiului, au participat si celebrii Karl Lehmann, brasoveanul atunci de 88 de ani !!! si ieseanul Gheorghe Panzaru, atunci de 74 ani, venind…per pedes, peste munte, de la Zarnesti!

Cristea n-a fost doar alpinist, a fost un montaniard, iubea Muntele sub toate aspectele sale, era indragostit de Munte, nu doar de stanca. A scris carti, articole, a tinut conferinte, proiectii de diapozitive. Cunosc si eu multe persoane care au inceput si au invatat sa iubeasca, sa respecte Muntele, datorita lui „Nea Milica”. Dupa pensionare, incepuse sa-si scrie memoriile. Mi-a marturisit ca „inceputul a fost greu, dar acum , am ajuns la pagina 50”. Daca ar fi trait, le-am fi citit si comparat cu alte memorii. Daca ar fi trait, azi, 7 feb.2001, ar fi implinit 85 de ani. Dar, cel care nu aavut nici un accident ca alpinist, a murit in 12 nov. 1982, dupăun banal accident de bicicletă produs in 11 nov in apropiere de Curtea de Arges, pe cand cobora  de la Balea. Urna cu cenusa sa, se afla in „Bivuacul 2” din traseul Fisura Albastra, acolo unde s-a odihnit, a sperat si a visat de atatea ori…