Despre cartea ”Singurătatea verticalelor”.

...și despre o contestare a paternității acestei cărți a lui Cuxi.

”Singurătatea verticalelor” este numele unei cărți semnate Alexandru Brăduț Șerban- cunoscut sub numele Cuxi. Autorul ei - tânăr student și pasionat alpinist- a decedat în munții Retezat în 11 febr. 1983 într-o avalanșă provocată de el. Unii știți desigur crucea ”In Memoriam” aflată cu vreo 15 minute mai amonte de cabana Gențiana. Jurnalul lui în care își relata cu meticulozitate toate ascensiunile pe munte, l-au pregătit pentru tipar îndurerații săi părinți - universitari clujeni, dar a putut vedea lumina tiparului abia în 1990 cu titlul de mai sus, carte rapid epuizată , dar reeditată în 2003.

Despre această carte și despre autorul ei : http://www.dinumititeanu.ro/Alexandru-Bradut-Serban--CUXI

Un cunoscut montaniard din București -Mircea Ordean- a susținut cu diverse ocazii ideea aberantă că nu Cuxi e autorul cărții, iar mai recent a spus și numele ”autorului” din umbră bănuit și depistat de el : eu -Dinu Mititeanu ! Scrisese chiar recent asta într-un comentariu pe FB la o postarea alpinistului Lucian Apostu din BV: o imagine cu cărți de munte ale sale, printre care erau ambele ediții ale cărții lui Cuxi. Culmea e că MO nu spune: ”au mai intervenit și alte persoane în text” - cum se întâmplă uneori, ci susține că acea carte nu e scrisă de Cuxi. Sper că niciun montaniard nu crede în această idee fantasmagorică ! Cineva chiar se întreba de ce aș fi făcut-o?

Știam de la Cuxi că ține un jurnal și îmi mărturisise că are în plan ca peste ani să scoată o carte. Dar jurnalul în care își transcria îngrijit relatările escaladelor sale, făcute mai întâi ca ciorne, eu l-am văzut prima dată la ”priveghi”, în garajul familiei. Timp de vreo 6-8 seri acel garaj - devenit cameră mortuară- era plin de tineri și nu numai în jurul sicriului său ! L-au ținut părinții lui acolo (era iarnă rece !) până ce s-a încheiat vacanța, să poată participa la înmormântare și colegii lui și alți mulți studenți care îl știau și îl admirau. Ceremonia funerară a fost impresionantă, (părinții profesori universitari, tatăl lui a devenit primul primar al Clujului după ”revoluție”). A avut loc în holul Casei de Cultură a Studenților cu sute de coroane și cu un convoi spre cimitir foarte lung.

Acolo, în garajul familiei, în acele seri am citit fragmente din jurnal, care trecea din mână în mână. Acolo am aflat de câteva ”prostioare” făcute de el cu amici ai săi care îl adulau (de unii atunci aflasem!) pe care îi ruga ”să nu afle dl.Dinu și Vali ” (șeful nostru). Acel jurnal i-l voi cere mamei sale care încă trăiește, să xerocopiez mare parte din el, să postez undeva unele pagini, să poată cei interesați să le confrunte cu cartea. Iar dovada că acel jurnal e scris de mâna lui, o veți avea comparând scrisul (de mână !) cu cel existent în a 2-a ediție a cărții la pag.120-121: xerocopia scrisorii trimisă de el bunului său prieten Bebe Pozdârcă din Tg.Mureș, după ascensiunea lui de iarnă în decembrie 1982 (cu Tavi Bortoș) a Fisurii Albastre dedicată memoriei lui Emilian Cristea.

Izvorul resentimentelor lui MO la adresa lui Cuxi pornește de la Cristea. Resentimente ce le-a extins asupra tuturor celor care -la fel cu Cuxi- l-au vorbit doar de bine pe Cristea: Toma Boerescu (naș al lui Cristea), speologul Clujean Mihai Șerban- unchi al lui Cuxi, eu și alții. Apoi resentimente și post-mortem față de Zsolt, care îi admirase cartea și viața lui Cuxi !

Comparând pagini din jurnal și din carte, vă veți putea convinge că ”Singurătatea verticalelor” e reprodusă după jurnalul lui Cuxi scris de el până la moartea sa din 11 febr. 1983, că nu puteam fi eu autorul! Mai ales că atunci eu încă nu eram ”scriitor”, nu scrisesem NICIUN rând în vreo publicație ! Vă puteți da seama de asta citind pagina 104 a cărții mele ”Chemarea muntelui” unde explic de ce am scris primul meu articol în revista România pitorească abia în 1985 iar următorul abia în 1997. După care - la insistențele revistei Rp am început să scriu în fiecare număr, iar prima mea carte a apărut după alți aproape... 20 de ani, în 2016 ! Cum aș fi publicat-o pe prima ”scrisă de mine” sub numele lui Cuxi? Care ar fi logica ? În carte Cuxi scrie despre oameni pe care (pe unii) nu-i cunoscusem și relatează multe alpiniade și ascensiuni la care eu nu am fost prezent. Cum le-aș fi putut relata eu în scris ? Cuxi era un analfabet care m-a angajat și plătit pe mine (medic, nu publicist !) să mi le povestească și eu să le scriu și să le dau o formă publicabilă ? Cum, dacă încă nu publicasem încă nimic ? Și când ? Aveam serviciu, familie, antrenamente, nici el nu prea avea timp liber !

Apropo de imaginația ”bogată” a lui MO: lansase ipoteza că tatăl lui Cuxi ar fi fost ”omul securității”, altfel nu ar fi putut pleca cu soția sa și cu Cuxi în tură prin Europa. Adevărul e simplu: aveau o casă de invidiat, plasată într-un vechi și select cartier al Clujului, așa că VIP-urile comuniste ale orașului s-ar fi bucurat să le rămână lor. Cunosc și unii cunoașteți multe situații similare. Despre unele case faine se spunea că se decisese cui vor fi atribuite încă din momentul aprobării pașaportului, înainte de a se afla că respectivul nu va mai reveni în Ro ! Iar dacă dl. Șerban ar fi fost ”omul securității”, manuscrisul cărții n-ar fi trebuit să aștepte din 1983 până în 1990 pentru a fi publicat ! În plus, între universitarii clujeni se știa ce ”relații” au existat în anii instaurării în țară a regimului comunist între acesta și bunicul lui Cux- fost profesor universitar la Facultatea de Agronomiei (sala festivă îi poartă acum numele !). Unii ați aflat asta din cartea ”Brazii se frâng dar nu se îndoiesc” a făgărășanului Ion Gavrilă-Ogoranu.

Două relatări din cartea lui Cuxi: ”Matterhorn” și ”Singurătatea verticalelor” (relatarea ascensiunii de iarnă a Fisurii Albastre) fuseseră tipărite mai întâi în anii 80 în ”Almanahul turistic” editat anual de redacția revistei România pitorească. Pe acelea, sau doar pe primul, mi se pare le dăduseră în prealabil părinții lui la verificat, ”cizelat” și aprobat unei cunoscute ”doamne a culturii clujene” -Eta Boeriu- care semnează în cartea lui Cuxi o poezie dedicată acestuia. Poate că în acelea -reproduse apoi și în carte- acea filoloagă a mai intervenit ici și colo. Iar înainte de tipar, știu că tatăl lui Cuxi a mai intervenit și el: Dl. Mititeanu în loc de Dinu, Raza Soarelui (cabana din Cheile Bicazului ) în loc de Sunshine (mă întrebase ce e aia?), bere în loc de ”beroase” , poate și la alte câteva ”puștisme”, la care, după insistențele mele, a renunțat la a 2-a ediție ! Deci intervenții minore în textul scris de Cuxi !

Stilul cărții lui Cuxi e diferit de stilul meu, e modern, reportericesc în mare parte. Despre al meu MO a scris că e vetust, à la Hogaș, Vlahuță... Lui MO îi place să-și etaleze ”curajul sincerității”, de a scrie și despre ”umbre” ale unor oameni, mai ales despre ”umbre” ale unora neagreați de Domnia Sa, umbre pe care le caută ”cu lumânarea”. Ca ”dovadă” a ”obiectivității” sale, a mai scris critic câte ceva și despre idolul său Niculae Baticu.

În fraze mai scurte, cele de mai sus le-a aflat și MO din vreo două comentarii ale mele pe FB, dar n-a acceptat argumentele expuse de mine. Promisese că va aduce argumente în favoarea tezei sale în cartea ce o va tipări. Carte din care apăruseră fragmente interesante, apreciate, pe net și prin reviste. Am aflat recent că a apărut. Am și trecut-o într-un articol de pe blogul meu : http://www.dinumititeanu.ro/Carti-despre-alpinism Cartea merită citită de oricare iubitor de munte, mai ales de ”bucegiști”, e o carte scrisă de un foarte bun cunoscător al abruptului prahovean al Bucegilor. E muncită, e bine documentată. Din ea se pot afla și lămuri date despre topografia, toponimia și istoria alpinismului în Bucegi. Știu că a umblat mult pe trasee de grad mic din abruptul prahovean, a publicat multe articole cu scheme concludente în fosta revistă Munții Carpați și a beneficiat de manuscrie ale lui Radu Țițeica și Niculae Baticu. Cartea îi poate învita și îndruma pe mulți iubitori de munte pe trasee ușoare, dar frumoase: văi de abrupt, vâlcele, brâne, creste ușoare, cele parcurse de ”alpiniști” în perioada interbelică, când aceștia nu-și puteau imagina că se pot urca și pereți verticali, cum a dovedit mai apoi Niculae Baticu cu traseul său Furcile din Peretele Gălbinele.

Eu cunosc destul de bine cotloanelor Bucegilor. Am umblat chiar și de mai multe ori prin cele mai multe dintre ele. Așadar nu mă simt îndemnat a citi cartea; doresc a evita binecunoscute ”șopârle” și ipoteze năstrușnice, nu doresc să mă încarc cu energie negativă, nu vreau să cunosc ”argumentele” aduse în problema Cuxi de criticul și ”detectivul literar” MO. Nu doresc o polemică cu Domnia Sa, ar fi inutilă. Cei care vor citi cartea sa și această opinie a mea, au capacitatea să-și formeze o părere proprie despre problema asta. În fond ”apa trece, pietrele rămân!

Cluj Napoca, 14 aprilie 2020 Dinu Mititeanu

Meniu site: 
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8