Bulinel, o legendă

Articolul de mai jos a fost scris in dec.2004 si il intitulasem "Bulinel- o legenda vie". Si adaugasem ca motto:

"De ce sa-i descoperim si sa-i apreciem pe unii mari oameni ai Muntelui abia "dupa" si nu cand ii mai avem printre noi?"

In 9 iulie 2006 Octavian Bratila- "Bulinel" a devenit doar legenda...

"...Furcile lui Baticu, Furca Dreapta a lui Bulinel, Fatza Mustelor a lui Cristea, Surplomba Mare a lui Boerescu, Tavanele albastre ale lui Floricioiu, bavarezele lui Butzi Garner, busteanul lui Bulinel din Fisura Mult Dorita..." Expresiile de mai sus si multe altele, in acelasi "dialect" pe care nu-l intelegeam decat in parte, le auzeam mereu la sfarsitul anilor '60, cand intrasem abia de curand pe poata Muntelui deasupra careia sta scris "Alpinism".

Bulinel era o legenda vie. Bulinel.... Imi dadeam seama ca este o porecla, derivata de la acel "nod Bulin" cu care pe atunci catzaratorii se legau in coarda ( acum se foloseste "optul de urmarire" ), nod pe care-l puteam face si cu ochii inchisi sau in somn .

Bulinel era legenda vie nu numai prin viata lui "aventuroasa", din care aflam mereu noi crampeie, prin realizarile sale alpine, prin anii alternati intre "pe stanca" si "intre gratii", ci si prin faptul ca nu i se prea stia adevaratul nume. Am constatat mai tarziu ca si meticulosul Walter Kargel, in cartile sale il numeste simplu "Bulinel". Doar Niculae Baticu, in cartea sa "Pe crestele Carpatilor" ii da numele real.

Se spunea ca e un foarte talentat catarator, ca el "rezolvase" tavanul din Fisura Mult Dorita, ca bavareza lui de sub tavan e mai frumoasa decat varianta lui Geaca ( Gh.Enache). De fapt ambele frumoase. Se spunea ca are talent in insusirea limbilor straine, dovada ca "acolo", ca detinut politic, fiind "coleg" cu diferiti oameni de cultura a invatat pana si limba poloneza. Am aflat mai tarziu - de la el- ca de fapt poloneza e limba lui materna. Bunicul sau si-a vandut proprietatile din Polonia si a emigrat în 1922 în Romania. A cumparat cinci sonde de petrol la Bustenari, langa Telega, dar a dat faliment în scurt timp. Se spunea ca a evadat de mai multe ori, ca a facut mai multe tentative de a trece in Iugoslavia. Si despre ultima lui incercare din 1987 de a trece "dincolo" prin Ungaria si Austria, am auzit mai multe variante. El insusi mi-a vorbit in cuvinte elogioase despre Tedy Tischler din Sibiu, care ar fi putut scapa de graniceri, dar care -ca un adevarat salvamontist- a ramas langa el, aflat intr-o cumplita criza de ulcer intr-o porumbiste. L-am intalnit la scurt timp; eram placut surprins, caci il stiam din nou "inauntru". Scapase ieftin de data asta printr-o gratiere de ziua de nastere a "geniului carpatilor". Era iarna. Mi-am amintit ca dupa precedenta "cura balneara" m-a intrebat : "Stii care a fost primul drum care l-am facut dupa ce am iesit de acolo ?" Si tot el a raspuns: " La refugiu Costila si de acolo atza-n Balcoane" ( traseu de 5B mult indragit, din Peretele Costilei ).

Se spunea ca e un tip singuratic, ca nu vrea - si de fapt cu "dosarul" sau nu prea putea!- sa se incadreze intr-un club sau asociatie sportiva. Se spunea ca se plimba prin Cheile Turzii sau Busteni cu o coarda pe umar si corupea cate un adolescent sa-i devina camarad de escalada. Dupa ce-l initia 10-15 minute pe stanci de langa poteca, pornea la treaba serioasa, la baza unui traseu nu prea usor si spunandu-i "Urmareste-ma si apoi, cand voi zmuci de coarda fa ca mine" pornea spre prima regrupare, cum mi-a confirmat chiar el.

Daca peretii de stanca ar putea vorbi, ar infirma sau ar corecta unele legende, dar ne-ar uimi cu alte povesti adevarate cu Bulinel.

In vara lui 1977, cand sosisem ca de obicei la Refugiul Costila cu tinerii alpinisti de la "U-Cluj", se vorbea pe acolo depre ascensiunile lui recente cu o frantuzoaica, cu care tocmai se mutase in zona Claia Mare a Jepilor ( unde am aflat ulterior ca au urcat celebrul traseu "23 August" de VI B, cu fata ranita pe parcurs). In alta vara am aflat ca a avut cateva "aventuri alpine" cu niste poloneze in Furca Dreapta ( a lui Bulinel ). Am vazut cu ochii mei scris in registrul Refugiului: " Facut Furca Dreapta. Brrrr !!!! Kriszta ".

Tot la Costila isi avea resedinta in vara anului '78. A urcat -oare pentru a cata oara- Fisura Albastra. "Eram in acea tragica zi de 30 iulie in Tavanele lui Floricioiu- mi-a relatat el cu prima ocazie- cand Mircea si Bebe ( Mircea Daia si Bebe Iordache) din traseul vecin -Diedrul Pupezei- au pornit legati in corzi- in acel ultim nedorit zbor, nu in sus de data asta, ci in jos spre Circurile Vaii Albe. Mi se parea ca e un vis urat, ca zborul nu se mai termina. Parea un film dat cu incetinitorul..."

OCTAVIAN BRATILA - "BULINEL" s-a nascut la Campina, în 8 decembrie 1936. A inceput sa se catere pe la 12 ani, sa urce vai abrupte din Bucegi cu tatal sau, cu amici sau chiar singur. In toamna lui '57 era talentat alpinist al Clubului Dinamo, cand a facut "crima" de a oferi alimente din rucsacul sau unor "banditi" cautati de securitate in munti. Faptul ca e romano-catolic se datoreaza mamei sale (bunicii dinspre mama au venit din Polonia) Faptul ca e mai crestin, mai credincios decat multi dintre noi, se datoreaza probabil si anilor traiti in temnitele comuniste, cum stim si de la Tutea, Paleologu, Steinhardt...

Stiam ca regele Albert I al Belgiei a fost un pasionat alpinist. Un refugiu din Alpi ii poarta numele. Dar de la prietenul meu Tavi (Bulinel) am aflat ca Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea a practicat alpinismul in tinerete . La varsta de 50 de ani, cand altii renunta sau au renuntasera de mult la catarare, Bulinel incepea "atacul" asupra Peretelui Urias din Cheile Turzii, perete ocolit, incercat, abandonat de predecesori si sa-l "rezolve" prin mai multe trasee de mare frumusete si dificultate. Din motivele aratate mai sus nu m-am mirat ca le-a dat nume poloneze si crestine: Solidaritatea, Madona Neagra (din Czestochowa), Calvaria, Ave Maria. Era intr-o vreme cand el care le-a pitonat si Mihai Vasile, care le-a trecut numele in cartea "Turism si alpinism in Cheile Turzii" (1985 ), ar fi putut avea "mici neplaceri" din cauza asta. Tavi mi-a explicat ca nici el, nici Silvius Iorga, Claudiu Smarandache, Gyofi Bela, Dan Pavaloiu si alti coechipieri n-au avut accidente in acel perete si ca "naşii" traseelor n-au avut necazuri cu "tovarasii", pentru ca el a scris Papei de la Roma sa-i binecuvanteze aceasta "zona alpina crestina".

In coarda cu fiul meu Radu, m-am inchinat si eu la iconita din din Madona Neagra, aflata intr-o regrupare in surplomba. N-am avut insa curajul sa urc si sa vad iconitele reprezentand Calea Crucii din regruparile traseului Calvaria. si nici rozariul din Ave Maria. Bulinel regreta ca nu a mai apucat sa pitoneze si un traseu imaginat de el- "Jerzy Popielusko"- in memoria preotului asasinat de securitatea poloneza. El asculta emisiunile in limba poloneza ale postului de radio Europa Libera si raspandea printre cunoscuti informatii despre evenimentele de la Gdansk si Varsovia. Din cauza asta a fost de mai multe ori anchetat si arestat de Securitate. Si apoi condamnat pentru delicte inventate de drept comun. Era revoltat ca facea puscarie împreuna cu borfasii, nu ca detinut politic. Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondarea Sindicatului Liber Solidaritatea, la manifestarile oficiale din Polonia a fost invitat si el. Mai apoi, in 13 decembrie 2005, într-un cadru solemn, ambasadorul Republici Polone la Bucuresti, d-l Jacek Paliszewski, a inmanat distinctii de stat si medalii unor cetateni romani: Iulius Filip, Octavian Bratila, Ana Blandiana, Doina Cornea, Radu Filipescu, Marius Oprea. Octavian Bratila a fost decorat cu Crucea de Aur pentru Merit a Republicii Polone. Din pacate, formalitatile pentru a primi cetatenia poloneza pe care o solicitase au durat cam mult si nu a avut parte si de aceasta bucurie pe care o astepta pe patul de suferinta.

Dupa Decembrie '89, Octavian Bratila devenise ziarist de talent, care in sfarsit putea colinda Europa. L-a intervievat pe Nicolae Stanisoara -directorul de atunci al postului de radio "Europa Libera". Dar sufletul lui sensibil la durere, la nefericire, profesia lui de psiholog, nu l-a lasat sa-i paraseasca inainte de pensionare pe acei copii handicapati de la Scoala Speciala din Jucu de Sus de langa Cluj.

Varsta si mai ales anii din inchisori isi faceau tot mai mult simtita prezenta. Ne mai putandu-se catara, a acceptat sa fie taxator la intrarea in Cheile Turzii. Nu atat pentru a-si completa pensia, cat mai ales ca sa fie mereu langa stancile indragite, sa-i vada si sa discute cu tinerii catzaratori. Sa-i certe pe cei care fac doar manse langa poteca, sa-i felicite si sa-i intrebe "cum a fost" pe cei care urcau trasee clasice pana sus. Sa-i roage sa mai urce si Peretele Urias, sa nu-i lase traseele lui sa moara.

Stiu ca si-a dactilografiat memoriile. Mi-a dat sa citesc cateva pagini. Nu stiu cand si daca vor vedea lunima tiparului. Dar cartea ar merita ca motto afirmatia marelui montaniard Guido Rey: "Poezia vietii mele a fost Muntele. Restul n-a fost decat proza" ( dar in cazul lui Bulinel ce proza !!).

Cand ii telefonam de ziua lui, ii uram sa ajunga la varsta acelui mare alpinist nascut in 25 mai 1909 , care ne-a parasit in 20 ianuarie '98: - Niculae Baticu. Caci intre vietile lor si traseele lor exista multe similitudini. O carte similara cu a lui Niculae Baticu "Amintirile unui alpinist" nu va fi o colectie de legende. In modestia lui si in spiritul de dreptate si adevar -ca unul care a suferit prin nedreptate- Bulinel va incerca sa destrame legendele despre el, sa-l vedem asa cum a fost, cum este. Dar pentru multi va ramane si atunci o legenda.
====

Adaug ce am scris pe listele de munte in 11 iulie 2006.

Duminica 9 iulie, sufletul lui Tavi a plecat in ultima si lunga ascensiune spre Cerul spre care si trupul sau a facut atatea ascensiuni pe peretii de stanca din Carpati. Trupul celui care a fost "Un Baticu al alpinismului clujean" va fi condus astazi , marti 11 iulie, pe ultimul drum, in cimitirul Manastur. Banuim ca multi dintre cei care veti citi acest trist mesaj, veti varsa la ora 14 o lacrima de gand si veti depune o petala de suflet in memoria acestui confrate intru pasiune care ar fi putut spune ca si Guido Rey: " Poezia vietii mele a fost Muntele, restul n-a fost decat proza". Dar ce proza ! -putem spune cei care ii stim tumultuoasa si zbuciumata sa viata. ! Caci Bulinel a fost pana de curand "O legenda vie". Dumnezeu sa aiba grija de sufletul sau.

Meniu site: 
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8