Avalanşa catastrofală de la Bâlea

Comentariu despre tragedia din 17 apr.1977 soldata cu 23 de morti.

In ultima zi a vacantei de primavara, in duminica de 17 aprilie 1977, la ora 10.30, pe panta dinspre Saua Capra, deasupra Lacului Bâlea, a avut loc cea mai ucigasa avalansa din muntii nostri. Si se pare/cred că cea mai ucigașă din lume dintre cele ne-spontane.

Si-au pierdut viata 23 de persoane: 7 adulti intre 54-28 ani si 16 elevi, floarea Liceului German din Sibiu. Hanspeter si Dieter Gross erau frati! CAUZA catastrofei: cei trei "I", cum spunea la un Simpozion Salvamont cel care a fost pana in 28 apr.'75 marele montaniard, schior, alpinist, salvamontist sibian Toma Boerescu: Incompetenta, Inconstienta, Iresponsabilitatea. Ii stiam pe copiii sibieni, ii admirasem cat de frumos schiaza, cat de constiinciosi sunt. Eram si eu acolo cu soția mea Elis si cu alti cativa parinti din Cluj, caci aveau tabara de schi de primavara si copiii nostri indrumati de antrenorii lor. Noi (unii ) facusem ture pe creste, inclusiv Creasta Arpaselului, dar am si schiat, pana cu 3 zile inainte de catastrofa, cand am coborat impreuna cu copiii si cu mai toţi adulţii clujeni. Despre avalansa de la Bâlea din 17 apr. 1977 sunt scrise 10 pagini in cartea ziaristului Ion Preda: "Omul si Muntele". Cu unele inexactitati si confuzii, caci era doar ziarist, nu si montaniard. Eu cunosc multe despre problema asta, de la prietenii salvamontisti sibieni de atunci si de la doi cunoscuţi schiori clujeni Dan Căpitan şi Puiu Pavel, care au ramas acolo dupa plecarea noastra, a celorlalti clujeni. Erau in cabana in momentul avalansei si au participat la cautare.

Un fapt e clar: grupul de sibieni a declansat avalansa ! Asa spun toate cărțile, revistele, statisticile straine: exceptand avalansele spontane catastrofale (peste cabane, localițăți, șosele, căi ferate...), 90-99% din avalansele cu victime umane ( schiori, montaniarzi) sunt declansate de cei in cauza ! Știu că această afirmație deranjează. Nu, nu toți -”morții sunt de vină”- dar vinovat este cel care era șeful grupului, cel/cei care nu se pricepe ”A CITI ZĂPADA”- cea mai importantă calitate pe care trebuie s-o aibă cel care abordează iarna creste carpatine, cum spunea cel care a fost Toma Boerescu ( http://www.dinumititeanu.ro/Un-Negoiu-numit-Boerescu ). Ningea masiv de doua zile si nopti. Asadar pericolul era extrem de mare. In astfel de cazuri, greutatea stratului nou de zapada poate depasi la un moment dat aderenta inca precara la stratul vechi si avalansa poate porni chiar spontan. Pericolul nu încetează deodată cu ninsoarea, cum probabil și-a imaginat cel care a scos copiii din cabană ! El rămâne maxim timp de 3-4 zile apoi se mai reduce progresiv prin "legarea straturilor". Un schior, un turist, o capra, care "taie" panta orizontal sau in diagonala pot declansa foarte usor avalansa, rupand echilibrul precar. Se spune gresit de obicei: "i-a prins o avalansa", in loc de "au declansat o avalansa". Profesorii elevilor sibieni se pricepeau la tehnica predarii schiului, la viraje, nu la avalanse. Erau "acasă" pe pârtia de la Paltinis, dar la Bâlea erau "acasă" doar salvamontistii veterani.

Vinovatul acelei catastrofe a fost unul dintre profesori : Richard Schuller- ( i se spunea "Schulli "). El trebuia ca în acea dimineață să aibă o discuție cu toți adulții și cu Salvamontul. Poate că unii ar fi înțeles pericolul susținut de salvamontist și atunci poate se răzgândea și dl profesor. Însă el a decis singur și le-a spus elevilor la micul dejun: "cine nu vine la bătut partie, nu mananca de amiaza". Elevii erau nemti disciplinati, s-au dus la batut partie, la fel câţiva adulţi amabili, dar nepricepuți și convinși că dl profesor știe ce trebuie făcut. Dar... n-au mai mancat de amiaza ! Prietenii mei clujeni amintiți mai sus erau la o masă apropiată, de faţă la "ameninţare"; au auzit si când Egin Scheiner un salvamontist sibian, prieten al meu, (acum in Germania) a incercat să-l lamureasca de pericol pe Schulli. Dl.profesor i-a replicat: "Nu ti-e rusine, eu ti-am pus schiurile pe picioare si acum imi dai tu mie sfaturi !" S-a discutat mult intre montaniarzi despre dreptul de a interzice versus libertatea de a face pe munte fiecare ce vrea. Putea un salvamontist sa-l opreasca cu forta pe antrenorul copiilor ? Avea dreptul sa-l ameninte pe cu pioletul ? Stiu din experienta mea ce replici poti primi cand incerci sa arati ca stii mai multe decat cei care iau decizii si din orgoliu nu vor sa recunoasca faptul ca acea decizie e gresita.
Am fost deseori ironizat si chiar insultat de catre schiori pentru sfaturi, caci nu eram si nu sunt un bun schior.

Avalansa a fost de tipul "cu zăpadă uscată granuloasă".(vedeți dacă vreți: http://www.dinumititeanu.ro/10-avalanse ) . A fost silentioasa. Nu a fost cu acel ”nor” caracteristic , cu zgomot "de tunet" , cu suflu devastator cum vin avalansele cu zapada uscată pudroasă, prăfoasă ("pulver, poudreuse", nu "prăfuită"!, cum gasim in multe publicații , căci nu e murdărită de praf !). Un copil norocos, care uitase să-şi ia ochelarii de schi şi s-a întors după ei şi după ce a ieşit iarăşi din cabană a reintrat în ea anuntand disperat "Lawine" ! Toţi erau uluiţi, dar neîncrezători, căci nu se auzise tunetul caracteristic (celor cu zăpadă "pulver" ) şi nu s-au spart geamurile cabanei ! Zapada nu s-a tasat, nu s-a "betonat", cum se intamplă la alte tipuri de avalanşe. Ceaţa şi viscolul au întârziat sosirea ajutoarelor. Abia luni s-a început căutarea victimelor, dar totul era ca un munte de faina, in care se săpa degeaba, sisific: zăpada aruncata cu lopetile, cu schiurile, revenea curgând peste cei ce incercau sa sape un fel de transee in zapada, sa caute mai adanc. Victimele au fost găsitedoar marți, pe mal, dar multe fuseseră duse până pe lac, gheaţa s-a rupt sub greutatea zăpezii. Multe trupuri au fost "pescuite" din "acea supă de zăpadă", din lac, cu căngi, inclusiv de pe plute improvizate.

În diferite ”opere” și ziare apar periodic articole despre acel tragic eveniment montan, dar în mai toate apar inexactităţi şi afirmaţii aberante.

Dintr-o carte despre construirea Transfăgărășanului (inaugurat în sept.1974), apărută în 2013 în Editura RAO, scrisă de dl. Dumitru D, unul din inginerii civili din conducerea tronsonului nordic, am aflat multe detalii interesante. Inclusiv că ideea n-a aparținut ”geniului Carpaților”, cum se mai vehiculează și acum (dar atribuită lui ca și multe altele !), dar am găsit și greșeli grosolane de geografie (Culmea Paltinului în loc de Muchia Bâlii), dar și despre catastrofala avalanșă. La pag .104-105 apare scris:

”...la un an după inaugurare, în primăvara lui 1975, elevii de la o școală sportivă din Sibiu, în frunte cu profesoara de sport, au ieșit să bată zăpada cu schiurile. S-a rupt o falie de zăpadă care, luând o parte din schiori, a spart gheața de la marginea lacului și s-au înecat câțiva elevi împreună cu profesoara lor”. Nu-mi vine să cred ! Căci dacă ar fi existat o avalanșă la Lacul Bâlea în 1975 ”cu câțiva elevi înecați în lac cu profesoara lor” aș fi aflat ! Iar date exacte despre Catastrofala Avalanșă din 17 apr.1977, dl. inginer putea afla dacă nu-l mai ajuta memoria la cei 78 de ani ce-i avea când a scris cartea. Citind aberația asta, te întrebi câte din celelalte date din carte sunt reale?

Iar în articolul : http://jurnalul.ro/special-jurnalul/remember-catastrofa-de-la-balea-4194...

se afirmă :" O avalansa si cateva secunde au facut sa dispara 23 de persoane. Printre acestea, 19 elevi cu varste intre 15 si 18 ani". Iar mai jos. " "cei 20 de elevi plecati in excursie au pornit sa urce pe Saua Caprei, locul ideal pentru schiat". Deci din 19 au devenit 20, nu 16 cum vă puteţi convinge din tabelul pus de mine mai jos., din care se vede că cel mai tânar avea 13 ani. Iar afirmaţia" Saua Caprei, locul ideal pentru schiat" sună aiurea şi inexact. Grupul n-a plecat "în excursie", sunt convins că nu un salvamontist a spus aşa, ci au plecat să facă ce le-a cerut antrenorul: "să prepare/bată partie", deci să muncească în acea zi pentru plăcerea schiatului de mai apoi. Şi ţinta lor nu era Şaua Caprei, până în care (nu ”pe” care !) şi vara se urcă aproape o oră: Şi de unde doar excelenţi schiori coboară pe schiuri, nu e "pârtie de şcoală" ! Ţinta lor era panta de deasupra lacului, nu departe de cabană. O vedeti în poza alaturată, zona din dreapta benzii oblice de stâncă din centrul imaginii. Primăvara, când nu e pericol de avalanşă, acolo se montează câte un "baby-schilift". În acel articol se spune că "Luni dimineata, vremea a permis, in sfarsit, sa fie demarate actiunile de cautare. ..... in jurul orei 15:00, toti au fost găsiţi". E inexact ! Eu ştiam că marţi, aşa că după ce am citit articolul din Cotidianul, l-am sunat pe Dan Căpitan care a fost atunci acolo şi mi-a reafirmat categoric că ”toate trupurile au fost găsite marţi” ! Și tot el mi-a spus că și el știe că nu s-a spart niciun geam !

Într-o altă relatare se spune că ”suflul avalanșei a spart geamurile cabanei lui Ceaușescu”. (așa i se spunea, dar Ceaușescu n-a dormit niciodată acolo, știu de la Norica, cabaniera de atunci a Cabanei Paltinu ). Nu cred căs-ar fi spart geamuri de la cabana Paltinu , dar nu și geamurile cabanei Bâlea, unde cei din cabană au aflat de avalanșă când a intrat acel copil desfigurat de emoție și a strigat ”Lavină !!!” Articolul de la comemorarea de 40 de ani, din Evenimentul zilei: ”https://evz.ro/17-aprilie-zi-blestemata” este și el scris de cineva care habar n-are de avalanșa aceea și de avalanșe în general: Erau doar 16 elevi, nu 19. Și n-au ieșit ”pe pârtie”, acolo nu sunt ”pârtii”, ci doar pante pe care se poate schia. Și dă să se înțeleagă că a fost avalanșă spontană, că a venit de sus peste ei, ceea ce e inexact: ei au declanșat-o ! Dacă ar fi fost spontană ar fi pornit în acea zi mai multe în zonă, existe pante chiar mai abrupte decât cea pe care ei au ieși ”să bată zăpada”-

Mi s-a relatat cum a decurs inmormantarea la Sibiu. Nemţeste: nici un geamăt, nici un bocet ! Durerea exista, dar era inauntru ! O mică paranteză: în 22 martie 1986, a plecat o avalanşă cu un grup de tineri alpinişti braşoveni, pe versantul sudic al vârfului Negoiu, dar au fost doar răniţi si doar unii. Au făcut bivuac in iglou-uri şi corturi, în care au aşteptat până a reuşit un elicopter să-i culeagă pe cei accidentati. Mircea Noaghiu, seful grupului, în cartea sa "Avalanşa", apărută în 1993, la pag.236 povesteşte cum în curtea spitalului din Sibiu, sora şefă Marelise Herbert, l-a mângâiat emoţionată pe unul din tineri, ochii i se umpluseră de lacrimi, iar bărbia îi tremura... Unul dintre cei cu numele pe placa In Memoriam, a fost fratele ei ! Pe acea placă fixată pe o stâncă de lângă acea "pârtie" figurează 23 de nume. Nu ”din amintiri”, ci de pe una din fotografiile făcute de mine, vă redau cele 23 de nume, în ordinea descrescândă a vârstei, aşa cum e acolo:
1. Edith Treybal....................54 ani
2. Richard Schuller..............48
3. Heinz Teutsch..................46
4. Viktor Hecht....................38
5. Anneliese Frisch..............35
6. Alexandru Samoilă.......... 30
7. Sigrid Avram.....................28
8. Sabine Koffer...................18
9. Maja Heinz.......................17
10. Ulrike Zay........................17
11. Peter Kusnyir...................17
12. Dan Socol.......................17
13. Brigitte Schoger..............16
14. Martin Bertok..................16
15. Hermann Scherrer............16
16. Karin Zweier......................16
17. Monika Kotschick.............16
18. Dieter Csalner..................16
19. Hanspeter Gross.............16
20. Dieter Gross...................15
21. Peter Hannenheim...........15
22. Ruthild Falk.....................15
23. Dietlinde Galter................13

Acea placă de bonz e un "remember" pentru nevinovatii si vinovatii acelei avalanse. E un avertisment ca nu-i de glumit cu muntele, ca trebuie sa stim "sa-l citim", cum spunea cel care a fost "Nea Toma", cel de la care, lângă patul lui de suferinta dintr-un spital clujean, eu am invatat teoretic "cum sa citesc zapada". Cel care prin memorii trimise din spital "forurilor judetene de partid si de stat" a avertizat ce se poate intampla la Bâlea cand vor fi gata telecabina si soseaua, daca nu se va aproba o permenență Salvamont, cu drept de decizie si interzicere. I-am vazut lacrimile la aflarea vestii ca 6 militari (din 11 acoperiti) au murit intr-o avalansa declansata de explozia genistilor care construiau Trasfagarasanul! Incercase in prealabil sa discute, sa faca un mini-instructaj despre avalanse cu ofiterii de pe santier, dar acestia l-au tratat "de sus" pe acel "moşneag pisălog, fricos, alarmist". Da, am mai spus-o: alpinistii trebuie "sa aiba curajul de a fi fricoşi", adica de a fi prudenti.

În cartea sa amintită mai sus, inginerul D:D scrie: ”În 10 mai 1972, o avalanșă puternică din creasta Paltinu (DM: greșit, aceea e Muchia Bâlii !) ....11 militari care săpau fundația unui zid, cu toate măsurile luate de unitatea militară privind anunțarea declanșării avalanșei, militarii au fost surprinși de viteza și volumul de zăpadă forte mare ”. De râsul curcilor: ”cu toate măsurile luate....”! Ar fi fost necesar ca acei militari, ca toți ceilalți de pe șantier, la orele fixate pentru explozii, să fie adăpostiți în locuri sigure, cum am făcut și eu cu un prieten când am urcat în 26 ian. 1973 spre Lacul Bâlea. Dar ei erau ”adăpostiți” chiar pe acel culoar tipic pentru avalanse - culoar barat acum de ziduri /palisade protectoare. Incompeteță crasă ! Căci în acea curbă a drumului în lucru, ei erau la adăpost doar față de pietrele ce veneau de sus în timpul exploziilor, căci se aflau într-un ”unghi mort, sub peretele vertical realizat de buldozere. Dar în acea zi de primăvară a plouat mult la Bâlea Cascadă, iar mai sus, unde era ceață a nins mult. Și zăpada nouă, datorită vibrațiilor date de explozii, a plecat la vale, alunecând pe stratul vechi, neted, dar stabil -avalanșă de strat- căci ”patul” zăpezii vechi era solul denivelat, cu bolovani, avea deci o bună ”aderență inferioară”, nu permitea o ”avalanșă de fund. Dar astea nu le știau d-nii ingineri și ofițeri. Ar mai fi de spus cum au foat scoase cadavrele din avalanșă, nu vă mai redau...

Ce măsuri au luat autoritățile după avalanșa catastrofală din 1977 ? Au postat un anunț la Bâlea-Cascadă, la stația de îmbarcare în telecabina: ” Interzis schiatul în căldarea Bâlea, pericol de avalanșă ! ” Era acolo și în mijlocul verii. Și doar la Bâlea era după acei tovarăși pericol, la Podragu sau în alte zone din Făgărași ne dădeau voie să schiem !

Nota ulterioară : in 28 dec. 2002, nu departe de Bâlea, in căldarea Fundu Caprei a avut loc incă o tragedie: patru tineri speologi orădeni au murit intr-o avalanşa provocată de ei. Vlad (zis Ducu) fusese student al meu, Diana era eleva in cl. a XII-a ! Dorisera sa faca o tura pana la refugiul de sub Fereastra Zmeilor. Fusesera avetizati de experimentatul Iulian Cozma ca zapada era periculoasa. Ar fi trebuit ca zona cea mai periculoasă să o traverseze pe rând, ar fi murit doar unul ! Mi s-a spus apoi de către un salvamontist sibian că " intr-un rucsac au fost găsite file cu materialul Dvs. despre avalanse. Pacat ca n-au inteles sau n-au tinut seama de el !" Trei trupuri au fost gasite doar vara.
Au mai fost victime in avalanse in zona Bâlea, unde se ajunge mai usor ca de ex. la Podragu. Unele (nu le stiu pe toate) sunt amintite in articolul meu "Victime ale crestelor fagarasene" din cap.12.
*****

Meniu site: 
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8