Albota şi Arpăşelul

O relatare a unei ture efectuata intr-o lunga zi de vara

Motto: „Escalada unei creste este cel mai nobil traseu de alpinism ; în comparatie cu un horn sau chiar cu un perete, îti dã impresia cã plutesti în vãzduh, cã esti o pasãre si încerci din plin fericirea de a trai”.            Ionel Coman

Acceasi impresie de „plutire in vazduh”  o avem si  pe creste cvasi-orizontale dar inguste, care trebuie parcurse printr-o  lunga succesiune de sus-jos-uri.  Mii de oameni au admirat si vor admira de pe varful lui Buteanu aceste perle fagarasene: Muchia Albotei si Creasta Arpaselului . Caci  Transfagarasanul si telecabina au facut  ca Buteanu (Vanatoarea) sa fie un varf mult mai accesibil decat  inainte de 1976.   Desigur ca atunci cand am ajuns si eu prima data pe el, privind fascinat la peisajul ce-l ofera , nu visam  sa  parcurg candva acele „custuri”.  Caci sunt „custuri”,  desi in carti si reviste Albota e muchie, Arpaselul e creasta ! Alte muchii sau  creste inguste au in carti numele „custura” : Custura Saratii, Custura Ciobanului… E adevarat ca portiunii superioare a Muchiei Albota, dintre Vf.lui Toader si  Preluca se Sus , in cartea sa ” Pe custuri fagarasene”, Andrei Beleaua ii spune „Custura Prelucii”. Si vom vedea ca e custura !

    De fapt nu  e important numele, ci faptul ca parcurgerea acelor spinari montane foarte inguste  ne ofera mari satisfactii. Nu „atletice”, ci  estetice: ne ofera ocazia de „a ne imb?ta ” cu frumusetile din jur,  de a ne bucura de liniste sau de muzica muntelui, nu riscam intalniri nedorite cu turisti motorizati cum se mai intampla pe creste montane mai blande.

    Viata ne ofera si surprize placute !  O astfel de surpriza a fost faptul ca dupa un deceniu de la prima mea urcare ca simplu drumet pe Vanatoarea, sa ajung din nou acolo avand si o coarda in rucsac, dar si bucuria in suflet ca am parcurs creasta Vartopel-Arpasel. Eram coechipierul lui Misi Szalma si priveam totul „cu ochi de iarna”.  Misi dorea ca  in acea iarna  sa repetam  ascensiunea. Si nu era omul care sa nu-si duca planurile pana la capat ! Si apoi am parcurs Arpaselul de mai multe ori si vara si iarna, mai ales dinspre est,  din Portita Arpasului, dar si (doar o singura data) dinspre vest, din Portita  Arpaselului, numita si Marele V…  Aceea e una dintre cele mai de neuitat ture, caci era la inceputul verii. Cinci prieteni, legati in doua corzi,  am facut un dus pana pe vf. Fantana si retur in Saua Vaiugii, am schimbat ghetele de catarare  cu bocancii de schi (inca visam la clapari !) , am urcat pe schiuri si am „crosetat” urme pe zapada care mai dainuia in caldarea Vaiugii… O, tempora !

Muchia Albotei am parcurs-o mult mai tarziu, in cadrul unui plan cu care Marlene a fost de acord: sa luam pe rand toate muchiile si culmile nordice si sudice ale acestui „balaur”  cu mai multe capete spre Valea Oltului, cu coada spre Piatra Craiului si cu picioare miriapodice asimetrice: mai scurte spre Tara Fagarasului si mai lungi spre „Regat”. Atunci am plecat cu bagaje mari. Lasesem masina in valea Albotei, am trecut pe la Casa de Vanatoare Albota care era cam paraginita, am parcurs Albota Domoala si Albota Salbatica pana in Portita din Muchie (intre Vf.lui Toader si Varful de Jos al  Prelucii). Stiam ca cele trei varfuri ale Prelucii sunt  cele mai dificile, noi eram cu rucsaci grei, venea seara, asa ca am coborat spre dreapta in Caldarusa Preluca, am gasit un fain tapsan pentru cort si apa nu departe,  iar a doua zi am „fentat” Coltii Prelucii. Iar din saua Fântâna, am „fentat” si Arpaselul, cotind  la stanga  spre Portita Arpasului. N-a fost deloc usoara coborarea de pe Vartopel cu rucsacii aceia.

    Eu am mai parcurs inca o data Albota Salbatica in sens invers, prin ceatza deasa, intr-o actiune de salvare descrisa la:

http://www.dinumititeanu.ro/Accident-pe-Muchia-Albotei

Ne-am hotarat apoi ca intr-o zi lunga de vara sa parcurgem si Albota si Arpaselul, dar cu Balea ca punct de plecare si intoarcere .  Insemna „sa  pierdem”   doar o parte din Albota Domoala,  pe care de fapt o parcursesem. Am sugerat acest plan si unor  prieteni timisoreni, dar au avut ghinion:  „dupa lupte grele” prin vegetatie , ajunsi in muchie, descarcarile electrice i-au gonit spre valea Arpasului..

Vineri 29 iunie, 15 colegi de club suntem cu corturile la Bâlea.  Pentru ziua urmatoare sase aveam in plan Albota+ Arpasel, sapte Vartopel+ Arpasel, alti doi vf.Negoiu.

ALBOTA :Sambata 30 iunie, la ora 4 dimineata,  targu-muresenii Adi Boer, Silvia Cârstoiu, Serghei si clujenii Cristi Chira, Marlene si Dinu- plecam „la frontale”, desi cerul e instelat, iar noaptea e gri, nu neagra !  Zorii ne  prind in Caldarusa Coruga, coborand din Saua Netedu spre valea Arpaselului, coborare  pe care eu o facusem de mai multe ori si  stiam ca pe la mijlocul pantei se traverseaza spre dreapta.  La ora 6.30 suntem  la refugiul  de vanatoare .  Ziua isi intrase  in drepturi, dar  nu reusim sa vedem poteca „Varteje” care alta data era foarte evidenta din oricare directie ai fi cautat-o cu privirea.  Coboram inca vreo 20 min., ne luam cate 2-2,5 litri de apa fiecare. Noi doi o transformam in limonada,  mai placuta decat apa dupa ce se incalzeste. Traversam paraul si, pe la limita padurii din stanga, cautam  poteca. Gasim una cam „anemica” ce urca oblic si continuu catre stanga, nu face „varteje”. Ajunsi intr-o muchie, o parasim si urcam direct in sus, caci vegetatia e acum pitica. Marlene se incapataneaza sa caute vartejele spre dreapta, unde stie ca ar trebui sa fie si le gaseste. Dar poteca e invadata de vegetatie. Semn bun, pe aici nu se mai vaneaza „in draci” ca in alte zone mai accesibile.

 La ora 8 suntem in vechea  poteca ce strabate oceanul de jnepeni si ienuperi, urcand de la refugiul  de pe cornul estic al Furcii Albotei spre Curmatura Albotei, unde se termina. Facem o pauza la soare. Apoi urmam o vreme poteca, deoarece  a urca pana in muchie nu are rost din cauza „padurii” !  Raman in stanga varfurile La Varteje si Piscul Holdei. Dar cand vedem ca panta e mai accesibila, cotim spre muchie si ajungem in ea  cu ceva mai la nord de saua „1985 m” aflata intre Piscul Holdei (nord) si Sgaucul de Jos (sud). Ne simtin ca pe un  varf atins prin ascensiune „in coarda”. Peisajul e fantastic: spre est  se suprapun mai multe muchii nordice, spre vest Muchia Buteanu le acopera pe celelalte, spre nord e spinarea verde a Albotei Domoale si in zare satele fagarasene, spre sud e  ceea ce ne asteapta: dincolo de urmatoarea sa- Curmatura Albotei- 2.030 m-  incepe  Albota Salbatica si undeva, departe, Mareata Creasta Fagarasana !  Sufletele noastre roaga precum Poetul ” Opreste Doamne clipa cu care masori nemarginirea !” Am tot sta ! Vedem capre, mai sus vom vedea si un ursac.  Vedem Arpaselul care ne cheama, asa ca… pornim.  Albota Salbatica ne pare mai primitoare ca cea „Domoala”. E mai usor de inaintat pe stanca si pe iarba, decat prin „jungla domoala” ce ne aminteste unora de Rautatile Gardomanului ! Silvia, pe care eu n-o stiam si de pe munte- a mers si merge excelent, asa cum garantasera Adi si Sergjhei. Nu mai am emotii pentru ea. Grupul e omogen.

Mereu pauze: pe Sgaucu de Sus (2.150m ), unele amintiri si salbaticia varfului ce pare o cetate, ne indeamna sa ne punem castile pe capete.  Curmatura Afunda – 2.115 m (numita si Saua lui Gavrila)  e chiar adanca.  Apoi avem ce  urca pana pe Varful lui Gavrila (2.238 m), care are doua tzancuri .  De pe el, vf. Podragu, Arpasu Mare si caldarile Podragelului si Arpasului, par mai aproape. S-a apropiat de noi si Creasta Arpaselului cu ale sale inconfundabile Urechi de Iepure si Marele V.  Coboram in Saua lui Toader si urcam pe Varful lui Toader (2.262 m)., care are si el doua tzancuri  despartite printr-o spintecatura.  Acum  vedem oameni pe Arpasel. Or fi ai nostri sau altii ?  Pe aici am mai fost. Nu e greu, dar orice pas necesita atentie. Si la urcare, dar mai ales la coborari, care uneori se fac prin descatarare.  Eu si Marlene ne intrebam: „oare am fost noi pe aici cu rucsaci mari si grei ?”. Atunci, din Portita din Muchie, am „fentat” varfurile  Prelucii. Acum vrem sa urcam si sa coboram cele trei turnuri ale ei.   La nevoie vom scoate echipamentul de alpinism din rucsaci.  Dar n-o vom face. Primele doua turnuri (Varful Portitei-2.242 m si Varful din Mijloc- 2.270 m) se pot urca. Insa la coborarea in saua urmatoare ar trebui cate un mic rapel, cam 8 m de pe primul turn, cca 4 m de pe al doilea. Nu sunt pitoane si nici colti de stanca adecvati. Pentru economie de timp, ne intoarcem putin si apoi cautam si gasim posibilitati de descatarare pe versantul dinspre v.Arpaselului. 

Vedem apoi patru oameni care fac rapel de pe Turnul de Sus al vf. Preluca, care privit din directia asta isi merita numele de Acul Prelucii, fiind si cel mai inalt dintre cele trei: 2.380 m. Oare noi cum il vom urca ?   Ne salutam. Doi sunt sibieni, doi turdeni: Nicolae Giurgiu-„Nixon” si Ovidiu Catzanas. Vor sa mai urmeze o vreme creasta, apoi sa coboare spre dreapta si sa urce spre Portita Arpasului, au „base camp” la refugiul  de sub  Fereastra Zmeilor .

   Cineva propune sa ocolim Acul Prelucii. Marlene se opune!  Cu atentie, urcam  „la liber” . Sus pe varf, constatam ca am terminat traseul: coborarea de pe „ac” e banala, de aici nu mai pare „ac”, pana langa vf. Fantana e „bulevard” ! Vedem alti oameni care merg spre Urechile de Iepure ale Crestei Arpaselului. Pe aici faceau bivuac  confratii intru pasiune care,  in urma cu trei decenii, parcurgeau iarna Muchia Albotei (plecand le la fosta cabana Arpas)  si care continuau in ziua urmatoare pe Creasta Arpaselului. Din motive independente de vointa mea, am ratat aceasta tura hivernala…. Dar imi amintesc de faptul ca un bun prieten a facut iarna aici bivuac bazat mai mult pe tineretea sa si mai putin pe echipament. A cam umblat mai apoi prin spitale cu complicatii pulmonare (pleurita, pleurezie)…

E ora 14. Facem o pauza  mai lunga pentru relaxare, admirat si fotografiat peisajul si pentru  masa. Ne echipam aici cu hamurile si cu celelalte materiale de catarare.

ARPASELUL : pornim apoi pe culmea inierbata a Varfului lui Adam,  marcat cu acele „mustati” de metal, o borna neterminata de la „granita pusa de dracu’ in mijlocul tzarii” (Badea Cartzan dixit !). Continuam pe versantul sudic, pe langa Santinela Arpaselului -un fotogenic ac de piatra ce se poate depasi pe oricare parte si ajungem curand la baza Urechii Estice unde ne legam  in coarda, doua echipe de trei.  Plec primul; placa de stanca uscata dintre primul si al doilea piton ofera acum o excelenta aderenta. Cand e uda, sau mai ales cu polei sau zapada, e putin altfel.  Ancorele cu lantz de la rapeluri nu mai dau emotii ! 

 Din Spintecatura Iepurelui, urcarea pe Urechea Vestica n-a avut si nu are pitoane. Se urca  pe placi ca tiglele de pe un acoperis, cu atentie la aderenta si mai ales la bolovanii instabili.  Unii folosesc acel inestetic cablu aflat mai spre dreapta, montat acolo dupa ce iesise un piton de rapel cu un neamt, care din fericire a scapat cu viata.  O echipa vine din sens invers. Unul e Tzuri Boncea din Tulcea, care se antreneaza  pentru…vf.Kazbek . Bafta de vreme buna ! Urmeaza doua mici rapeluri de pe Urechea Vestica, apoi strangem corzile  caci ce urmeaza stim ca e mult mai usor si mai sigur decat ce facusem pe Albota. Din   Fereastra Mica a Arpaselului pana la Varful Portitei  urmam  creasta ingusta, ale carei „ace”  le folosim ca prize sau le mai ocolim uneori pe potecuta inierbata de pe versantul sudic. In dreapta se afla Gavanu- caldarusa salbatica si pietroasa din partea superioara a vaii glaciare a Arpaselului.  Punctul cel mai „adanc” al crestei este in Saua din Mijloc  (2.330 m). 

 Pe Vf.Portitei, ii gasim pe patru din cei sapte colegi, stand „la coada” la marele rapel spre Fereastra Mare a Arpaselului.  Le relatez situatii stiute de mine  in care  alpinistii au aruncat corzile in directie gresita sau le-a dus vantul si  capetele nu ajunsesera  jos, in ingusta fereastra, ci atarnau pe perete.  Iarna, unii au sarit in zapada si au ramas corzile acolo sa le recuperze cineva in ziua urmatoare. Altii au  urcat  inapoi cu prusice… Stiu situatii cand  aruncasera  bine corzile, dar cel care a coborat ultimul nu a mutat nodurile peste „buza” de stanca sau  n-a fost atent sa nu intre corzile in vreo fisura in care sa se intepeneasca si sa nu le poata recupera din cauza asta. Reveniti dupa o saptamana, nu le-au mai gasit ! Probabil ca actuala lungime a corzilor de 50 sau 60 m, mai reduce numarul unor astfel de incidente. 

Tibi ne ofera cu amabilitate sa coboram si noi pe corzile lor si desigur nu refuzam.  Ca un adevarat „capitan de vas” el paraseste ultimul „corabia”. Pentru a usura recuperarea corzilor,  va desface nodul si apoi va cobori doar cu o coarda, cu doua rapeluri mai scurte. (exista ancore cu lantz si la jumatatea peretelui. )

    Urcam agale spre vf.Capra, unde ajungem la ora 18. Alta lunga pauza in acest punct  in care, ca si in altele similare din Carpati, in unele momente ale vietii dintre betoane, ne „teleportam” pe aripi de gand.   Apoi, unii se duc si pe Vânătoarea,  de unde,  spre a ajunge in Saua Netedu,   vor continua in coborare pe Muchia  Buteanului, care de fapt e o faina custura ce ofera posibilitatea de a admira de aproape fotogenicul Turn Plecat  (da, asa e botezat, nu „Aplecat ” sau „Inclinat „,  nu e Turnul din Pisa ! ) . Altii coboram prin Caldarea Vaiuga spre viermuiala de la Balea. Toti obositi, dar toti fericiti…A fost o zi lunga, dar superba pentru toti.

Epilog:  Duminica 1 iulie. Anuntasem aseara „program de voie”. Au  plecat  mai toti intre 7.30-8  spre vest : unii au ajuns pe  Negoiu, altii pe Lespezi. Doar Oti, care sambata fusese cu Gratiela pe Negoiu, va urca singur pana pe Capra si Buteanu. Spre mirarea tuturor, exprimata cu voce tare de Andrei- eu si Marlene am mai ramas in cort o vreme.. Am plecat si noi pe la ora 9 spre  Curmatura Balii (careia cei mai multi ii spun saua Doamnei ). Prin caldarea Doamnei  ne-au  ajuns din urma Sasa Halibei din Pitesti, care impreuna cu un baiat si o fata aveau in plan sa urce pe faţa cea mai inalta a Turnului Paltinului, unde i-am si urmarit o vreme. Noi nu aveam ca ţintă un varf „mare” ci doream doar sa revedem  acum, vara, dar „cu ochi de iarna”  niste locuri prin care am lăsat candva, de mult, urme in zapada. Ne-am reintors de sub Lăiţel. Din Poiana Soarelui i-am vazut pe amicii din Piteşti in ultimele lungimi de coardă. Urcaseră cu mobile, dar am auzit si ciocanul in actiune. „Cântecul” pitonului care intra tot mai adanc in fisura, mi-a trezit dragi amintiri din urma cu decenii. Urcăm pana pe cupola Paltinu si coboram pe traseul de iarna, care imi trezeste alte amintiri din numeroase plimbari hivernale: Balea- Saua Capra- Vânătoarea cu intoarcere pe „lungitura”- peste vf. Iezerul Caprei- prin Fereastra Bâlii- Vf.Paltinu- traseul de iarna spre Curmatura Doamnei -a Bâlea.

Gandurile ne ajuta sa retraim sentimente din traseul nostru din utima sambata a lunii iunie 2012. Traseu despre care prietenul  Andrei Beleaua scrie : „Parcurgerea consecutiva a Muchiei Albota si a Crestei Arpaselului reprezinta una dintre cele mai spectaculoase si mai dificile ture de creasta din intregul masiv fagarasan” . Tura spectaculoasa da, dificila spun ca nu, din moment ce tot el da gradele 1B (Albota) si 3A (Arpaselul). As putea spune „periculoasa”,  caci si daca s-ar parcurge in intregime „in coarda”, posibilitatile de asigurare sunt reduse, iar riscurile  de accidentare in caz de alunecare/cadere de pe ingusta creasta sunt destul e mari.

Si pentru „a inchide cercul” , revin la  motto-ul relatarii : timp de o lunga ” zi de vara pana-n seara” ne-am simtit „plutind in vazduh”, am savurat din plin „bucuria de a trai „.

                                                                                                   ******